Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 7 decembrie 2016

Nicolae Geantă la Gilău, Cluj

11.12.16, ora 10,00
Evanghelizare la Biserica de Rromi Gilău

Când ochii mei - de Traian Dorz

Când ochii mei privesc spre Tine
şi-i vezi cum zi de zi se stâng,
între nădejde şi-ntristare,
Tu ştii, Isus Iubit, cât plâng.

Când chinuit de neputinţă,
amare buzele îmi strâng
să-mi năbuş geamătul durerii,
Isus Iubit, Tu ştii cât plâng.

Când stors de-a sufletului vlagă,
eu inima-n suspin mi-o frâng,
când nu mai pot purta povara,
Iubit Isus, Tu ştii cât plâng.

O, fie-Ţi milă, fie-Ţi milă,
căci lungile-aşteptări mă-nfrâng,
priveşte-mi viaţa-nlănţuită,
Tu ştii, Iubit Isus, cât plâng.

Adu-mi odată dezlegarea
de orice lanţuri ce mă strâng,
o, după-o clipă de odihnă,
Isuse, până când să plâng?


Traian Dorz

marți, 6 decembrie 2016

Cristian Barbosu - E vremea recunoştinţei

predica din 27 noiembrie 2016
Fă click pe foto

Un pământean ce strigă

Ce liniște profundă, în noaptea înstelată
În cămăruța mică, sub luna luminoasă.
Jos pe genunchi se-apleacă,
Un pămîntean se roagă...

După năduful zilei, și grijuri mii și mii
Necazuri și ispite, și sute de robii...
Se pleacă jos la cruce, să-i spună lui Isus
Pe unde-a fost purtat, pe unde a fost dus

Toți îngerii ascultă, la glasul ce șoptește
În mica încăpere, cu Duhul ce domnește
Și cerul se deschide, și omul cel cu frică
Îl strigă pe Isus, deși credință-i mică...

Seară de colinde la Hidişel de Dobreşti, Bihor

17 decembrie 2016

duminică, 4 decembrie 2016

Vladimir Pustan - Nimeni nu e o insulă



Frămãntări de duminică - de Nicolae Geantă

1. Mică rețetă pentru succes 

Oamenii se nasc pentru a reuși, nu pentru a eșua, spunea Ralf Emerson. Și totuși, când privesc în jur văd mai puțini campioni decât looseri.

Angajamentele pe care le luăm în viață se bazează fie pe dragoste, fie pe frică. Prea mulți oamenii însă își aleg calea fricii... Și frica nu aduce deloc victorii!

Succesul, spunea Winston Churchill, înseamnă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să îți pierzi entuziasmul. Fii ca Edison care a stricat o mie de becuri până a funcționat unul. 

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Ultimul început - de Luigi Miţoi

Decembrie este ultimul început, dintr-un șir de doisprezece începuturi ale unui an. Asemenea vieții care se măsoară în ani, anul se măsoară în luni. Totul pe pământ este măsurabil. Măsurăm anii, măsurăm lunile anului, măsurăm bucuriile și necazurile și apoi le numim pe toate ,,amintiri”. Viitorul este plin de speranțe, prezentul de responsabilități și trecutul este plin de amintiri. Totul se tranformă în ,,amintiri”. Cu toții suntem niște colecționari de amintiri. Când viitorul devine trecut, speranțele de mâine devin amintirile de ieri.

De fapt, aceste amintiri suntem noi, sunt viața noastră pe care nu o mai putem schimba. Putem schimba prezentul, ne putem propune să schimbăm viitorul, însă nu mai putem schimba trecutul, nu mai putem schimba amintirile. Ele au rămas înțepenite pentru totdeauna, ca niște dovezi pe care le va folosi Stăpânul să împarte fiecăruia ce este cu dreptul.  Viitorul cu care făceam planuri, prezentul cu care ne luptăm în fiecare zi devin amintiri, dovezi pentru noi sau împotriva noastră. ,,Vino” sau ,,du-te” se va spune la sfârșit, pe baza acestor amintiri. Felul în care am gândit sau am acționat ieri se poate ridica împotriva noastră mâine. Cine nu gândește corect despre viitor va acționa greșit în prezent și va suferi din cauza trecutului. Și asta doar pentru faptul că trecutul nostru, plin de amintiri, este un permanent prezent pentru Dumnezeu, un prezent căruia Dumnzeu îi spune ,,vino” sau ,,du-te”

citeşte tot textul pe Bethanny Chicago

România, între predestinare și Kebab - de Vladimir Pustan

Mi-a fost uşor să resping existenţa unei predestinări istorice aşa cum îşi imaginea Marx că poate să fie. Dar am avut serioase probleme cu existenţa unei predestinări geografice, pentru poporul a cărui glorie şi umilinţă le împărtăşesc. Nu sunt de acord cu bătrânul cronicar care zice că am fost „supt vremi”; nu că n-ar fi avut dreptate, ci că semăna, cu barbă cu tot, cu Marx şi, mai ales, nu eram obligaţi să stăm sub vremi când puteam sta deasupra lor oricât de mult ne-ar fi costat. Îmi este mai apropiată afirmaţia celuilalt cronicar ce ne vedea tot timpul în calea răutăţilor, or asta nu mai depinde de tine. Înseamnă că te afli la locul nepotrivit, la timpul nepotrivit, însă şi aceasta are gust de predestinare.


Puteam fi în locul ungurilor, mai aproape de Occident, dar nu mai aveam Vama Veche cu marea albastru-verzuie, plină de alge. Dar la fel (îngrozitoare imagine!) puteam fi aproape de Polul Nord, mult mai vecini cu ruşii decât suntem.
Suntem aici de două mii de ani. Avem trecut mare şi vom avea viitor mare, vorba lui Eminescu, dar păcat este că nu avem prezent pe măsură.
Vrem să ne ridicăm în picioare pentru că nu poţi vedea corect stând pe brânci, spunea Paler, care nu privea geografia noastră fatală, nici istoria noastră măreaţă, ci mai mult direcţiile vântului; „suntem un popor meteorologic”, afirma el înainte de moarte. Ca imagine, suntem ca şi sacul acela de vânt care se pune pe aeroport şi care se mişcă după cum bate vântul. Aşa am fost de două mii de ani, nu ne-am rupt, nici nu ne-am clătinat, numai ne-am schimbat direcţia mereu, după cum bătea vântul.