Fundaţia CIREŞARII

joi, 14 ianuarie 2010

Epistole vii şi nevătămate - de Nicolae Geantă

Fratele Mincu, un bătrân cu coloană vertebrală necurbată din biserica mea, ne-a povestit într-o duminică de la amvon despre o tânără nelovită de modă. Adolescenta, care aştepta gânditoare un tren într-o gară, s-a remarcat de la o poştă prin port şi prin figură. Avea o faţă atât de senină, încât proaspătul octogenar după ce-a scanat-o tangenţial, n-a rezistat să n-o gratuleze: „Măi, tu eşti creştină! Nu trebuie să spui nimic, căci te-am citit!
Rumegând expunerea iubitului prezbiter, mi-am adus aminte că în gara vieţii, suntem nişte epistole vii. Adică scrisorile Lui Dumnezeu. Ţidule sfinte, timbrate cu sângele Lui Hristos şi trimise la destinaţii precise. În funcţiei de noi, oamenii îl citesc pe Creator. Apoi îl văd şi îi vorbesc frumos. Sau, îl înjură.

Epistola, aduce totdeauna veşti. Nerăbdător, destinatarul o desface şi-o citeşte cu sufletul la gură. Apoi, cuprins de nostalgie, deapănă amintiri, varsă o lacrimă, spune o rugă. Aşa ne citesc oamenii? Cu emoţii dulci, ori ca pe o scrisoare de la Fisc, o amendă de la poliţia rutieră sau o depeşă electorală (e bună ş’aia, da’ la aţâţat focu’, îmi zice o băbuţă de la mine de pe stradă)?

În şcoală, la serviciu, în oraş, la mall, în tramvai, la biserică, în pădure, la rând la pâine sau în parc, suntem epistolele Lui Hristos. Eu sunt o scrisoare deschisă, dumneata alta, fratele, sora, sunt alte răvaşe. Biserica-ntreagă e-o cutie cu scrisori. Cu mesaje de dragoste, de iertare, de graţiere, de giving thanks ori binecuvântări sau reţete de succes. Din nefericire, o mână malefică a vârât în cutie şi scrisori false. Care mint, care păcălesc. Undeva, la fund, ascunse bine, zac scrisorile-anonime. Scrisori perverse, pline de parfum şi cu venin de viperă, cum le numeşte fratele Pustan. Cu miros de praf de puşcă, zic eu. Şi cu gust de răzbel. Luuung... şi ineficient. Fără iertare, fără nădejde, fără regrete...

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Paradoxul vremurilor - O. Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri mai mari dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult dar ne bucurăm mai puţin.

Avem case mai mari dar familii mai mici, avem mai multe accesorii dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe dar mai puţină judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină dar mai puţină sănătate.
Cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, conducem prea repede.
Ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi.
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.