Fundaţia CIREŞARII

vineri, 29 aprilie 2011

Crucea lui Hristos - M. Lucado

Autor a peste 50 de cărţi, publicate în peste 28 de milioane de exemplare, Max Lucado, prezentat drept “cel mai bun predicador din America” de către revista Reader’s Digest şi “Păstorul Americii” de către revista Cristianity Today, frapează cititorul printr-un nou volum de eseuri care marchează cronologia crucii şi tragedia ei.
“Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul”, editată de Scriptum Oradea, are 219 pagini şi este structurată în trei părţi: “Crucea: cuvintele ei”, “Crucea: Martorii ei” şi “Crucea: Înţelepciunea ei”. Împreună, cele trei părţi însumează 33 de capitole, fiecare capitol având şi un ghid al cititorului, prin care Lucado îl provoacă pe cercetător la formularea unor obiective de slujire.
Mai mult decât un simbol al religiozităţii placat cu aur, crucea este elementul central al credinţei creştine – locul de întâlnire dintre timp şi veşnicie, unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul, unde Creatorul este jertfit în locul creaţiei. Tragedia ei îi cheamă pe toţi care trec prin suferinţă, absurditatea ei îi atrage pe toţi cei cinici, speranţa ei îi ademeneşte pe toţi cei aflaţi în căutare, steagul biruninţei sale flutură peste omenire de două mii de ani. Oferă o tolbă de promisiuni, şi cere un singur lucru: s-o purtăm până la capăt! Isus spune că Ţara Promisă îi aşteaptă pe cei care rabdă până la sfârşit!

miercuri, 27 aprilie 2011

Rugaţi-vă pentru fiica fratelui Florin Ianovici! - de Nicolae Geantă

Joi 28 aprilie, Karina, fiica vicepreşedintelui Fundatiei Ciresarii, pastorul Florin Ianovici, va fi operată pe coloana vertebrală (operaţie cu risc înalt) la un spital în Bucureşti. Cerem ajutorul tuturor cireşarilor şi simpatizanţilor noştri să fie împreună cu noi în post şi rugăciune. Să fim alături de familia Ianovici! Vă mulţumim!
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
luni 02 mai 2011
Operaţia a decurs bine. Dumnezeu a auzit rugăciunile! În loc de o operaţie de cca 9 ore, grea, riscantă, în care Karina trebuia operată pe coloană, apoi i se ataşa o tijă cu şuruburi, intervenţia chirurgicală s-a încheiat după mai bine de o oră! În urma deschiderii operaţiei s-a constatat că o parte din tijă şi şuruburi sunt inutile!
După două zile de la operaţie, Karina s-a ridicat din pat şi a putut păşi alături de fratele Florin prin curtea spitalului, uimind asistenţa! Glorie Domnului!
Karina se reface! Continuaţi rugăciunea pentru ea, şi pentru fratele Florin. Mulţumim.

luni, 25 aprilie 2011

Isus în celulă - Radu Gyr

Azi noapte Isus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist și ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El în celulă
și-L făcea, mai înalt și mai trist!

Mâinile Lui, păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-i bătea cu argint pe veșminte,
argintându-i pe mâini vechi spărturi.

Uimit, am sărit de sub pătura sură:
- De unde vi Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-Mi pe răni mâna ta!
Pe glezne avea urme de cuie și rugină,
parcă purtase lanțuri cândva.

Oftând și-a întins truditele-I oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase,
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpățână
și mișunau păduchi ți guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul în mână
și-am adormit o mie de ani...

Când m-am deșteptat din alunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă, și era Lună,
numai Isus, nu era nicăieri...

Am întins brațele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
cu sulița lor m-au străpuns...

- Unde ești Doamne? am urlat la zăbrele.
Din Lună venea miros de cățui...
M-am pipăit... și pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui!

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Să luaţi Lumină! - de Nicolae Geantă

Chestionând vreo 400 de liceeni înainte de vacanţă, la întrebarea: "de ce merg tinerii la Înviere?", cei mai mulţi au răspuns: "să luăm lumină"! "Şi ce să faceţi cu ea?" - i-am întrebat. "Nu ştim", a fost răspunsul cel mai des afirmat; "s-o ducem acasă, să ne meargă bine"; "să dăm ture bisericii cu ea"; "să o ducem în cimitire la morţi"; "să ducem morţilor lumină, e dumnezeiască"; "s-o duc acasă şi s-o sting de tavan", "o aprind pentru Isus"; "o duc la cimitir, dar e bună şi pentru casă"... "Aşa e la noi, a comentat intrigat un flăcău de-a doişpea - cu un cioc din doi-trei peri şi părul răvăşit. Tradiţia nu se discută. Nu trebuie să folosească". (Răspunsul ăstuia m-a uluit!).
I-am mai întrebat pe tineri "de ce aprind lumina la şcoală?". "Glumiţi, faceţi mişto de noi?"... "Ca să vedem să scriem", mi-a răspuns o puştoaică. "Adică să înlăturaţi întunericul, nu?".  "Daaa, nu vă e clar?"

vineri, 22 aprilie 2011

Stricăciune reparată cu piroane - de Nicolae Geantă

„A şters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce” (Coloseni 2:14)



Când vântul năprasnic îmi zboară tabla de pe şură, urc şi-o prind mai straşnic în cuie. Când vreun „binevoitor” de prin sat îmi zmulge o ulucă din gard, o bat apoi (tot) cu cuie. Când îmi cade uşa bibliotecii, mi se dărâmă raftul în cămară sau policioara de la fântână, folosesc cuie. Când copii mei şi-au stricat jucăriile, şi le-au reparat singuri, (evident) cu cuie!

Stricăciunile se repară cu cuie. Cu piroane. Cu şuruburi. Cu nituri. Cu capse... Cuiul, acum are rol de liant. El leagă strâns două obiecte. Le lipeşte. Iar dacă-s rupte, stricate, dacă sunt două şi de fapt a fost unul, cuiul le adună din nou, laolaltă. Le redă unitatea ce fusese întreruptă. Aduce comuniunea. Interferenţa. Unitatea.

marți, 19 aprilie 2011

Sighet, ochii plânşi vor să te vadă! - de Nicolae Geantă

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței de la Sighet, acest Austchwitz al românilor, mi-a răscolit adânc toate măruntaiele. A fost un cuțit răsucit în rană. Am trăit ceva ce nu pot descrie: fiori reci, furnicături sub piele, răceală pe șira spinării. Rațiune alarmată. Sânge în creier. Lacrimi în ochi. Și, oricât aș fi vrut să mă abțin - am urât comunismul mai tare ca niciodată!
Maniu Maniu, Gheorghe Brătianu, Ion Nistor, Ion Lupaș, Iuliu Hossu, Richard Wurmbrand. Elena Brătianu, Dorina Potârcă, Două milioane de arestăți. Zeci de metrii pătraâi cu fotografiile martirilor. Păcatul lor? Au iubit România și pe Dumnezeu. Noi? Avem țara pe care ne-o construim.

*(articolul e incomplet: voi reveni)

duminică, 17 aprilie 2011

Săpânța, veselie sau poezie? - de Nicolae Geantă

S-a dus vestea pe planeta albastră că romanii râd de viață și de moarte.  În cimitire. Auzisem că la Săpânța, pe granița Maramureșului cu Tisa, și implicit cu Ucraina, acolo unde se agață harta în cui, Cimitirul Vesel e ceva la bășcălie. Miștouri despre morți. Glume nesărate. Însă când am trecut printre crucile albastre, mi-am dat seama că nu-i așa. Nimeni nu râde de moarte. Nimeni nu face haz de necaz. Mesajele de pe cruci sunt literatură. Sunt istorie. Sunt sociologie. Și religie. Fiecare cruce are istoricul ei. Fiecare mort își povestește viața. Trăită, desenată, scrisă. Urma pașilor lăsați aici în vale, în lume.


vineri, 15 aprilie 2011

Rezistenţe sau conductori? - de Nicolae Geantă

Conductivitatea electrică este mărimea fizică prin care se caracterizează capacitatea unui material de a permite transportul sarcinilor electrice. Mărimea inversă conductivităţii este rezistivitatea electrică. Făcând o analogie din acest domeniu, „în viaţa spirituală putem fi conductori sau rezistenţe”, spune pastorul John Ortberg.

Rezistenţa are darul împotrivirii. Nu lasă să treacă nimic de ea, prin ea. Nici măcar dragostea. E barieră orografică la ploaia binecuvântărilor. Ele cad din belşug de sus, dar se izbesc de umbrela betonată a neschimbării. Rezistenţa e peretele mat al religiei care nu permite luminii hristice să desluşească hăţişurile teologiei, şi nici nu dă voie păcătoşilor să-şi vadă hainele cu petele rescânde. E materialul care nu se lasă modelat de olar. Împotrivirea rezistenţei e mai dăunătoare ca indiferenţa, e mai fără inimă. Ea încearcă să ajute orbul doar prin simpla aprindere a luminii - zice Max Lucado, sau să facă roade fără să pună sămânţă.

miercuri, 13 aprilie 2011

Cine a scris Sfânta Scriptură? - de Nicolae Geantă

În urma unor discuţii purtate cu tinerii liceeni săptămâna aceasta (înaintea vacanţei de Paşte), i-am întrebat dacă ştiu cine a scris Biblia. Aşa cum mă aşteptam, mulţi au recunoscut că habar n-au, însă unii au afirmat convingător că "aşa ceva nu se ştie". Alţii au spus că un om credincios, un preot, un evreu, Moise, Petru sau... Iuda! Ba chiar Noe. "Cei 12 apostoli" a strigat o puştoaică. "Ba Mântuitorul", a repezit-o careva din spatele ei. "A scris-o credincioşii". "Eu cred că un episcop". "Sigur nu-i popa de la voi din sat?", a ironizat cineva.

Un băiat a spus că Scriptura e scrisă de… Adam şi Eva (!?), altul că are autor pe Ioan Gură de Aur, unul a zis că pe Alecsandri. O fată a menţionat pe cei 7 mucenici! "Ba 12", o apostrofează alta. Cineva a spus că nu se ştie, dar "Biblia a fost găsită într-un mormânt"! "Ah, ştiam, e cineva cu... S", a afirmat un tip înalt de aproape doi metrii. "Un samaritean", a încercat colegul său să-l ajute.
Un flăcău de 19 ani a zis că autorul Bibliei este… Mihai (n.r, probabil îngerul Mihail!?), iar altul (un pitic de-a noua) a intrat rapid pe telefonul mobil (pe Internet) şi a răspuns fără rezerve: “Ştiu eu, a scris-o Vaisamar”!!! Adică, pentru noi care stim deja ID-ul, e tânărul teolog evanghelic Emanuel Contac !!!
La sfârşit, o fată sfioasă de-a noua m-a întrebat: "Dar Maria Magdalena a scris?"

luni, 11 aprilie 2011

Cioran, geniul nihilist dezamagit de viaţă - de Nicolae Geantă

Pe 8 aprilie s-a sărbătorit centenarul naşterii lui Cioran, acest geniu carpatic al disperării, al cuvintelor ce zugrăvesc un grafitti al "colapsului vieţii". Un intelectual pasionat, chinuit, mistuit, devorat de incertitudini. A început prin a fi un gânditor torturat de sentimente şi senzații violente. Preocupat de problema morţii şi a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca ideologie care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Sartre sau Camus, este reformulată de el: "să fie oare pentru noi existența un exil şi neantul o patrie?"

Colegul lui Noica şi elevul lui Nae Ionescu, Emil Cioran s-a scufundat din tinereţe în fântânile cărţilor grele, sorbindu-i pe Malraux, Nietzsche ori Heidegger, filosofi europeni ce-au cochetat cu ateismul sau chiar nazismul. Adică acele sisteme care exclud pe Dumnezeu din formulă. Tocmai de aceea, Cioran, acest "ultim hiper-rafinat gânditor uriaş al Europei" - cum îl descrie Christian Crăciun,  a declarat cândva că e "hitlerabulic".

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Limbaj liturgic vs naştere din nou - - de Nicolae Geantă

Cu ceva timp în urmă, mi-a fost dat urechilor să aud un “mare episcop” ortodox, care şuiera în barbă ceva despre necesitatea unor schimbări în sânul Bisericii Ortodoxe. Mi-am ciulit urechile să aud ce anume, iar vlădica a susţinut că « trebuie schimbat limbajul liturgic » ?! Adică preoţii, care la ora actuală folosesc un limbaj religioas anevoios, nu au nevoie de schimbare interioară, ci doar de limbaj! Prin urmare, BOR se poate conduce mai departe prin sintagma « să faci ce zice popa, nu ce face el », iar laicului i se va impune mai departe să-i urmeze « fără să cerceteze »!



De ce unii scriu Isus şi alţii Iisus? - de Nicolae Geantă

E greşit dacă se scrie Isus şi nu Iisus? E adevărat că Isus cu un singur "i" ar însemna "măgar", cum susţin unii ortodocşi? E o problemă pur românească, sau generalizată, mondială? Sunt întrebări pe care creştinii români (din toate confesiunile) le ridică aproape zilnic. Şi fără să vrea, promovează o teologie după ureche!

Pentru elucidare, teologul Emanuel Conţac, unul dintre cei mai promiţători tineri teologi evanghelici români, aduce pe blogul său (http://vaisamar.wordpress.com/) o explicaţie foarte logică.
Fiindcă numele Ἰησοῦς se scrie cu două vocale la început (iota si eta). În sec. I d.Hr., ambele se pronunţau “i” (aşa cum se pronunţă azi în neogreacă). Românii, dorind să păstreze etimologia mai fidel, scriu “Iisus”. Dar limba română e fonetică, deci firesc ar fi să scriem “Isus” (cum se pronunţă). În fine, cine vrea să scrie fonetic poate folosi “Isus Cristos”, iar cine vrea să scrie etimologic poate folosi “Iisus Hristos”. N-aş spune că faptul de a folosi “Iisus Hristos” te face automat ortodox. Ştiu ortodocşi care scriu “Isus Cristos”.

joi, 7 aprilie 2011

Mândria şi ruşinea - de Nicolae Geantă & Max Lucado

N-ai zice nici în ruptul capului că sunt surori. Par atât de diferite. Mândria scoate pieptul ţanţoş în afară. Ruşinea lasă capul în jos. Mândria caută să iasă în evidenţă. Ruşinea caută să treacă neobservată.
Dar, nu vă lăsaţi amăgiţi, cele două sentimente se trag din aceeaşi rădăcină. Şi ambele au acelaşi efect: vă ţin departe de Tatăl vostru.
Mândria zice: "Eşti prea bună pentru el".
Ruşinea zice: "Eşti prea rea pentru el".
Mândria te îndepărtează.
Ruşinea te împiedică.
Dacă mândria e cea care merge înaintea căderii, ruşinea e cea care te împiedică să te ridici după cădere.
(Max Lucado)

Mândria umblă cu nasul pe sus. Ruşinea e tot timpul cu faţa în batistă.
Mândria nu se sfieşte să susţină în gura mare, o prostie imensă cât Pacificul. Ruşinea nu-ndrăzneşte să argumenteze în şoaptă nici măcar cu adevărul.
Mândria e elefantul din magazinul cu porţelanuri. Dărâmă toate rafturile dintr-o mişcare. Ruşinea nu le mişcă, aşa că porţelanurile zac nestrălucitoare în praf.
Mândria zice: "Pot muta singur munţii".
Ruşinea zice: "Eu nu-s în stare de nimic".
Mândria e un puseu de mizantropie.
Ruşinea e o vervă de naivitate.
Dacă mândria e narcisism la vedere, ruşinea e egoism ascuns.
(Nicolae Geantă)

marți, 5 aprilie 2011

Închidem blogurile? - de Nicolae Geantă

Azi mi-au căzut ochii pe o întrebare provocatoare, ridicată la fileu de pastorul baptist Marius Cruceru, teolog bihorean (da' prahovean de-al nost') şi profesor de universitate, care a postat un filmulet pe blogul personal (http://mariuscruceru.ro/), în care pastorul Paul Washer, acest Ioan Botezătorul american al zileleor noastre, e împotriva blogărelii.

În sinceritate nediluată, precizez că pe mine ideea pastorului Washer m-a lovit tare încă de-acu' vreo 2 ani. Fără să-l fi auzit. Azi, am înţeles că americanul are dreptate. În cea mai mare parte măcar, trebuie să fim de acord cu dânsul. Blogăreala înseamnă timp. Destul. Creieri storşi. Idei. Comentarii la care nu te-aştepti. Dispute nedorite. Laude.Înjosiri. Sminteală. Flecăreală. Unii scriu constructiv, altii comentează demolator. Unii se scuză, alţii se acuză. Mulţi se ascund sub ID-uri false. Acolo dinţii sunt mai ascuţiţi. Şi veninul mai eficient.
Am constatat că pe bloguri, atât cei cu identitate cât şi virtualii anonimi sau cu nume acoperit îşi dau arama pe faţă. De fapt, caracterul se vede în libertate, nu în biserică. Şi pe blog, mai ales sub ID fals. Aici, vezuviul calomniilor, veninul nemulţumirii, atotpriceperea neştiutorului, sugestiile fără bază, datu' pe faţă, comentariile tip nucă în perete, şi alte pogoane de neorânduieli, se văd fără ochelari speciali de la o poştă.

duminică, 3 aprilie 2011

Îngrijorarea - de Nicolae Geantă

Cuvântul grecesc pentru îngrijorare, merimnao, provine din verbul merizo (a împărţi) şi nous (minte). Îngrijorarea desface mintea. Împarte gândurile: în azi şi mâine. Ziua de azi nu are nici o şansă. Frământarea de azi pentru problemele de mâine, ucide energia de care ai nevoie acum.
Viaţa mea a fost plină de necazuri teribile, dintre care cele mai multe nu s-au întâmplat niciodată (Montaigne).

Îgrijorarea îl dezonorează pe Dumnezeu.
Îngrijorarea declară război credinţei. Credinţa n-are timp de îngrijorare.
Îngrijorarea ataşează problemelor mici umbre gigantice (Max Lucado).
Îngrijorarea nu alungă nefericirea din ziua de mâine, ea goleşte ziua de azi de energie (Corrie ten Boom).

Biblia subliniază: Dumnezeu îţi va împlini toate nevoile (Fil. 4:19). (Nu şi plăcerile!). Îngrijorarea însă, îţi şopteşte la ureche: Dumnezeu nu ştie de ce ai tu nevoie.
Când ne îngrijorăm, nu ne rugăm. Când ne rugăm, nu ne îngrijorăm (Max Lucado).
Îngrijorarea n-a crescut pe nimeni. Dar a ucis pe mulţi.