Fundaţia CIREŞARII

duminică, 29 mai 2011

La multi ani, frate Vladimir Pustan!

Vladimir Pustan este Universul ascuns în omul care leagă cuvintele de Cuvânt, gândurile de alte gânduri, iubirea de Iubire şi speranţa de Cer. Este sensul giratoriu al bisericilor încadrate haotic în doctrine.

Mesajele sale sunt nişte frânghii care leagă stejarii seculari de oamenii bătuţi de tornadele vieţii, sunt ca o mireasă legată de un mesteacăn tânăr, un vis de tâmpla miresei, o mirare de privirea ei. Ele sunt trompeta de război care aminteşte că de sus vine puterea.

Păstorul Beiuşului a îmbrăcat mantaua cuvintelor explozive, e de ajuns un foc de inimă şi totul se aprinde în miriştea sufletului, apoi trezeşte din tranşeele somnului soldatul de plumb.

Cireşarul unu al României aşează vidul în forme colorate. Apoi arată că biserica este singurul punct luminos, atât pentru călăuzirea sufletelor, cât şi pentru libertatea dezvoltării omeneşti.

Vă mulţumim pentru că ne modelaţi frate Vladimir. Ajutorul dvs e mai mult decât un sărut pe buze!

Să aveţi hainele albe întotdeauna şi untdelemnul să nu vă lipsească de pe cap!

La mulţi ani!

miercuri, 25 mai 2011

Statistici care ucid România

Religiozitate fără dumnezeire
- 92 % dintre români cred în Dumnezeu, 62 % se roagă zilnic, 24 % merg la biserică odată pe săptămână, 13 % îşi mărturisesc credinţa, 11 % citesc materiale religioase (Gallup);
- 77 % dintre români cred că Dumnezeu a dat „legi drepte” dar numai 26 % sunt de părere că cei ce nu le respectă merită pedepsiţi! (Gallup);
- 70 % din persoanele ce-au terminat şcoala primară sunt religioase, în timp ce religioşii absolvenţi de studii superioare nu depăşesc 52% (Gallup);
- 41,9 % din banii românilor sunt cheltuiţi pe mâncare şi băuturi nealcoolice, 7 % se duc pe alcool şi tutun şi numai 4,5 % pe sănătate sau 5,4 % pe cultură, recreere şi învăţământ! (INS, Institutul Naţional de Statistică);
- 40 % din paginile marilor ziare conţin imagini cu femei, cu un mesaj provocator;

Adolescenteza
- între 40-60 % dintre adolescenţii români fumează! (EvZ);
- 17 % dintre tineri şi-au început viaţa sexuală între 12-14 ani (Radio Guerilla);
- 8 din 100 liceeni români tind să se sinucidă (Agerpres);
- în 2008, 82.464 copii români aveau cel puţin un părinte plecat în străinătate iar 24.406 aveau ambii părinţi plecaţi (UNICEF);
- 70.000 de copii români muncesc, 8,8 % prestează munci grele, 96,9 % nu au vârsta legală de muncă, 50 % dintre ei fiind fete! (INS);
- 28 % din copiii români provin din cupluri necăsătorite, creştere cu 13 % faţă de 1990 (azi, în USA, din 5 copii, 2 cresc fără tată)!

Diagrama morţii unei relaţii
- femeile europene, evident şi româncele, muncesc în medie 68 ore/săptămână (serviciu plus munci domestice), în timp ce bărbaţii numai 55 ore/săptămână. La aceasta se adaugă orarul cât mai încărcat al copiilor. Rezultatul? Familia a început să devină o convenţie socială, bazată pe interese trecătoare şi dispoziţie de moment! (Universitatea Cambridge);
- anual România înregistrează peste 37.000 divorţuri (fundaţia Soros);
- 1,69 divorţuri la 1000 persoane, 1 căsătorie la 1000 de locuitori (INS);
- fertilitatea a scăzut la 1,3 copii/femeie (2010), ţara noastră fiind una dintre codaşele Europei (în 1910, cu 5,4 copii/femeie, România era lider european!).
- indicele de vitalitate a unei populaţii trebuie să fie de 2,1 copii/femeie. Dintre confesiuni, în România numai penticostalii (2,70 c/f) şi creştinii după Evanghelie (2,56 c/f) depăşesc aceast prag psihologic! În acelaşi timp, fertilitatea rromilor are o medie de 3 copii/femeie;
- la 1000 de născuţi vii, sunt 1200 de sarcini întrerupte!
- 1990 România a înregistrat 1 milion de avorturi, în 2007 a scăzut la 150.246. Între 1989-2000 numărul întreruperilor de sarcină a atins 11 milioane (Populations Services Romania), iar în ultimii 60 de ani s-au produs peste 23 milioane de avorturi !;

Bătrâneţea, şi... veşnicia
- natalitatea a scăzut la 9,8 ‰ în 2010 (în anii 1930-1940 era de 30-34 ‰, în 1980 de 18 ‰, în 1990 de 14 ‰);
- în 1985 sporul natural era de 5,3 % (locul 6 în Europa), în 1990 de 3 % iar în 2010 de (minus) - 2,5 %!
- azi, mortalitatea este de cca 12 ‰, în 2025 va urca uşor la 12,2 ‰, iar natalitatea va ajunge la 7,8 % (Centru de Cercetări Demografice);
- în ultimii 20 de ani scăderea naturală a fost de 40.000 loc./an. În 2010 a fost de 50.000. Împosibil să crească în 2011 (Vasile Gheţău).
- la 100 de persoane adulte, 24 au vârste peste 65 de ani. În 2050, în România, 54 % din populaţie va fi peste 65 ani, în timp ce tinerii de 15-24 ani nu vor trece ponderea de 8,8 % ! Intersant este că tot atunci, numai 42 % din populaţie (20-65 ani) va fi activă! (Vasile Gheţău,)

Nu aş fi pus în circulaţie aceste statistici, dacă domnul Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice, România, nu ar fi declarat pressei că „după unii specialişti, indicele de vitalitate de 2,1 copii/femeie, nu mai poate fi atins în România”. Sunt amare statisticile, greu de digerat, dar ştiu că se poate, însă numai trăind cu Dumnezeu!

Comentariile le las pe seama dvs. Avem o ţară bolnavă, România, şi-un Dumnezeu Vindecător! Cum procedăm?

marți, 24 mai 2011

Dacă aş fi... de Fivi Geantă



Dacă aş fi o floare,
i-aş surâde gingaş Soarelui în fiecare dimineaţă
când l-aş vedea răsărind din cămara sa de lumină,
şi aş încerca să înveselesc obrazul înlăcrimat
al îngerului care mă va mirosi.

Dacă aş fi o păpuşă de cârpă,
aş fi sfetnicul cel mai bun al stăpânei mele.
Aş sfătui-o când să înainteze şi când să se retragă,
aş fi veselă când se bucură,
iar când ar plânge i-aş şterge obrajii cu inima mea

Dacă aş fi o pasăre,
aş zbura spre cer întotdeauna îndrumând tinerii
să nu-şi lase aripile tăiate ori frânte,
şi să lupte pentru împlinirea viselor lor.

Dacă aş fi un nou-născut,
aş strânge în pumnu-mi micuţ degetul tatălui meu,
şi i-aş spune că vreau să mă ţină de mână
pe întreg drumul vieţii.

Dacă aş fi un copil,
m-aş bucura pentru fiecare clipă a copilăriei mele,
pentru că anii sunt ireversibili,
şi trec repede ca gândul.

Dacă aş fi părinte,
aş încerca să fiu cel mai bun exemplu pentru copiii mei.
Le-aş da câte o pereche de aripi,
dar, i-aş lăsa să înveţe singuri a zbura.

Dacă aş fi o persoană importantă,
aş aprecia lucrurile mărunte
nu pentru că sunt de valoare,
ci pentru că înseamnă ceva.

Dacă aş fi inimă,
mi-aş scrie ura pe un cub de gheaţă
şi aş aştepta până ce soarele l-ar topi.

Dacă aş fi un delfin,
aş duce pe fundul oceanului dăsaga de tristeţi a lumii,
şi aş încuia-o în pântecele pământului.

Dar ..., sunt decât o adolescentă
care nu poate decât să-i mulţumească lui Dumnezeu
pentru tot ce i-a dat.
Şi pentru că în lume,
poţi învăţa câte ceva
de la oricine.

luni, 23 mai 2011

Ca bobul de grâu

de Traian Dorz
Adeseori noi trebuie să plângem pentru ca alții să poată cânta.

Să veghem pentru ca alții să poată odihni,
să flămânzim pentru ca alții să poată să se sature,
să rămânem pentru ca alții să poată merge,
să ne smerim pentru ca alții să se poată înălța

și să murim pentru ca alții să se poată naşte.
- să facem aceasta cum o face grăuntele de grâu semănat…
Cum a făcut-o Domnul și Mântuitorul nostru.

joi, 19 mai 2011

Râvna slujirii

Cine cântă cel mai tare în biserică, fără ore de canto, fără pregătire suplimentară şi fără studii de muzicolog? Cel care a trimis bilete la amvon din spital!
Cine se roagă cel mai lung, cu lacrimi şi voce ce trezeşte şi scaunele adormite? Cel căruia i-a trecut glonţul pe la ureche. E cel scăpat dintr-un accident, cel ieşit dintr-un incendiu, din apa inundaţiilor...
Cine pune cei mai mulţi bani la pungă? Cel care a trecut prin faliment.
Cine preţuieşte cel mai mult timpul liber? Cel care a trecut prin închisoare.
Cine apreciază cel mai bine sănătatea familiei? Cel căruia i s-a topit salariul pe medici, medicamente, consultaţii...
Cine se roagă cel mai arzător pentru copii săi? Cel care şi-a lăsat într-o zi pruncul la cimitir.

Iartă-ne Tată, căci suntem entuziasmaţi mai mult de ciocolată decât de Cristos!

marți, 10 mai 2011

Independența României și Google Chrome

„Ce înseamnă Independența României?”, am întrebat grupuri de liceeni cu care m-am întâlnit pe 9 și 10 mai. Cei mai mulți au răspuns ca melcii. Prin tăcere. Surpriză pentru mine și un reprezentant al Prefecturii Prahova, expert în probleme ale Uniunii Europene. Alții, mi-au demonstrat că uneori curajul fără logică e curată prostie.
„E făcută de Mircea cel Bătrân” a spart gheața unul brunet. „Când a devenit liberă, ălea cu Ceaușescu”, a sărit să-l ajute imediat u flăcău cu blugii rupâi în genunchi. „Ni s-a oferit libertatea de-a face ce vrem”, a completat o durdulie de-a noua, „dar să nu călcăm legea” a completat. „Fiecare are dreptul la opinie”, „să ai dreptul de vot”, „fiecare răspunde pentru faptele sale”, „faci aproape orice vrei”, „România e âara tuturor posibilităților”, sunt răspunsuri care arată ce simt și gândesc generația emoticon. „Nu mai e legată de nimeni”, a declarat o adolescentă, „e dreptul de-a călători în alte țări”, a sărit un puștan oacheș, „când Țara Românească s-a unit cu Transilvania și Moldova”, a încercat să surprindă fiul unui polițai. Și-a reușit! „E ziua când s-a făcut granița”, zise un prichindel, „ba la 9 mai am scăpat de turci” a răspuns o fetișcană cu părul în ochi, după ce politicos a ridicat mâna. „Intrați pe Google și da-ți acolo. N-are cum să nu scrie”, mi-a sugerat un dependent al tastelor și touch-screen-unilor.

În 1877, tinerii, băieți sau fete, au venit la București, să se înroleze voluntar în războiul de Independență. Și-au părăsit casa părintească, au sfidat rugăciunile moșilor lor care-i opreau și-au sfârșit ciuruiți de schije prin tranșeele de la Smârdan, Grivița, Plevna. Pentru ca pământul ăsta dintre Carpați și Dunăre să fie liber până la Marea Neagră. Pentru ca Europa să știe, că aici, la gurile Dunării eram noi. Și că niciodată nu fusesem plecați.
Azi, auzim românii cum ignoră România. Cum majoritatea o vorbesc de rău. În țară, în afara ei. Unii o fură, alții o mint. Unora le e rușine că s-au născut aici. Alții vorbesc ca despre o plagă. Tinerii, bătrânii, ba chiar și pruncii o critică. Dau cu ea de pământ... Românismul e diluat. Ori cvasidispărut. Iar țara, e-a nimănui, deși aparțime tuturor. Ne pasă?

În seara votării Independenței, în Guvernul României, Mihail Kogălniceanu spunea: „Ce să facem, să stăm ca morții?, nu domnilor, căci morților nimic și nimeni nu le mai poate ajuta”!

„Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce poți face tu pentru ea”, a sugerat JF Kennedy americanilor într-o zi, văzându-i bosumflați. E valabil și pentru țara noastră. Azi, aici.
Avem țara pe care ne-am creat-o. România e imaginea noastră. România sunt eu, și ești tu.  Cum ar arăta România, dacă toți românii ar fi ca tine? 
„Avem țara pentru care ne-am rugat”, spune Vladimir Pustan. Apropos cine începe?

Am scris azi, deoarece Independența României votată pe 9 mai a devenmit oficială pe 10 mai, după semnarea declarației de către regele Carol I.

duminică, 8 mai 2011

Florin Ianovici, stâncă între moluşte

Când vorbeşte, Florin Ianovici te îndulceşte. Pentru că în cuvintele sale fiecare frază-i un picur de miere. Când predică, simţi o peltea pe buze. Te vitaminizează complet. Chiar şi când tace te zahariseşte. Pentru că zâmbetul său e ca o dulceaţă aromată cu miros de gutui.
Când se roagă, de cele mai multe ori Florin Ianovici plânge. Nu cu lacrimile unui predicator care taie ceapă, nici ale unui hollywoodian cu carismă, ci cu lacrimi asemănătoare Regelui căruia îi slujeşte. Plânsul său e ca o terapie. O cale de-a trimite un mesaj lui însuşi - în primul rând, şi apoi nouă. Un mesaj care nu mai are nevoie de cuvinte. Plânsul ajută să înţelegem viaţa. Şi uneori, şi ce e dincolo de ea. Feriţi-vă de înţelepciunea care nu plânge!
Când predică, despică firul în patru. Cauterizează răni. Taie în viu păcatul. Oferă soluţii. Aduce bucurie. Revigorare. Speranţă. Readuce credinţa piedută. Dacă „vindecările hypocratice” erau exprimate în aforisme, vindecările lui Florin Ianovici sunt generate de limba crucii. E creozotat biblic. E deschizător de interogaţii, ridică temperatura în dezbaterile sale, apoi oferă pilule de însănătoşire. Predicile lui se-ncheie cu ochi schimbaţi. Lacrimi. Nu e ruşine să-ţi laşi emoţiile să vorbească.
Discuţiile prieteneşti cu Florin Ianovici au şi umor. Umorul nu ucide, ci vindecă. Catrenele lui Florin sunt versuri cât o catedrală...
Ce-l face aşa de diferit pe păstorul bucureştean? Care e secretul reuşitei celui ce conduce biserica „Betel” din Crângaşi? Cum a ajuns o sintagmă naţională - pentru că aproape orice evanghelic român i-a auzit măcar odată expunerile despre Cerul Lui Isus? Vrem să-nvăţăm de la el!
Florin Ianovici este păstorul experienţelor. Ilustraţiile sale nu sunt citite, nici visate, ci trăite. Sunt studii biblice simţite pe pielea lui. Fiecare literă i-a atins inima. A fost abandonat de părinţi în ziua când s-a-ntâlnit cu Dumnezeu, mai târziu a rămas fără acoperiş deasupra capului chiar în ziua căsătoriei! A acceptat servicii prost plătite ca să-şi continue cariera ( a fost un student eminent), i-a murit o fetiţă (de fapt copilul acum e acasă) când era foarte tânăr, a ieşit nevătămat dintr-o maşină torsionată (într-o zi când mergea în misiune), a scăpat dintr-un avion care luase foc (era cu ambele sale fete!), a văzut cu ochii minunile Domnului, ultima fiind zilele trecute la operaţia Karinei. Exemplele „luptelor” sale ar fi... multe. Florin Ianovici este fascinant prin spectacolul acestor replici. Histonismul său care îl salvează fiind dat totdeauna de prezenţa divină. Unde alţii au eşuat, Florin se ridică. E ca o „stâncă între moluşte”!
Pastor, avocat, profesor (trei licenţe), directorul fundaţiei „Viaţă şi Lumină” (plasament care asigură asistenţă socială şi consiliere pentru copiii aflaţi în dificultate), vicepreşedinte al Fundaţiei „Cireşarii” (unde alături de Vladimir Pustan formează cel mai renumit duet creştin din România), predicator de „trafic greu”, retor creştin (e printre puţinii creştini români - dacă nu singurul, care a aplicat Retorica din Drept în Teologie), scriitor bun, om de cultură şi de cult, Florin Ianovici e genul de păstor pe care şi l-ar dori orice biserică, orice comunitate. Însă e numai unul. Nu se clonează!
De când îl cunosc, l-am iubit pe păstorul Florin Ianovici. Mă încântă. Puterea exemplului său galvanizează. Face parte dintre oamenii mari care au dragoste pentru popor. Fiindcă ştie ce e suferinţa, ajută nevoiaşii. Pentru că a mâncat o pâine amară, azi conduce o fundaţie care ajută oamenii străzii. Mai mult, la Betel unde păstoreşte, duminica dimineaţa, săracii Bucureştiului, după ce-şi hrănesc sufletele cu liturghie, intră în clădirea veche devenită cantină, pentru a primi mâncare caldă! Câţi pastori ştiţi că fac aşa?
Să ne trăieşti frate Florin Ianovici! Ne eşti atât de necesar. Eşti sângele care revitalizază trupul Miresei obosite. Eşti insulina de care are nevoie societatea noastră. Şi Biserica...
Pentru că azi e ziua-ţi de naştere, eu, Nicolae Geantă şi Cireşarii, nu îţi urăm numai „La Mulţi Ani!”, ci „Veşnic să trăieşti, împărate!”. Iar dacă la nunta ta, ţi-au cântat numai păsărelele din pomi, să nu fi trist, într-o zi - la Nunta Lui Isus, îţi vor cânta îngerii! Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap (Eclesiastul 9:8)! Amin!

miercuri, 4 mai 2011

Vladimir Pustan, Florin Ianovici şi Cireşarii la Câmpina

Joi 5 mai 2011, de la ora 18,00, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, vor avea loc „Serbările Cireşarii”, eveniment creştin pentru tineri. „Serbările” din acest week-end, vor cuprinde în premieră 5 municipii din România, alături de Câmpina, harta turneului incluzând şi oraşele Moreni (vineri 06 mai, ora 18,00, Sala Flacăra), Câmpulung Muscel (sâmbătă 07 mai, ora 18, Casa de Cultură - Clubul Aro), Curtea de Argeş (duminică 08 mai 2011, ora 11,00, Casa de Cultură George Topârceanu) şi Mioveni (duminică 08 mai, ora 18,00, Casa de Cultură a Sindicatelor).
Intrarea este liberă.
Evenimentul va fi transmis live pe Radio Cireşarii (http://www.radiociresarii.ro/)

--------------------------------------------------------------------------
6 mai 2011
La Câmpina, într-o sală cochetă de 780 de locuri, până la ora 18,00 au ajuns cca 700 de oameni, din Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, Ialomiţa, Braşov sau chiar... de la Toflea.
După 9 ore de drum "Cireşarii" au fost primiţi de subsemnatul şi păstorii Mitică Huţanu, Gheorghiţă Vizireanu, Ion Vasile şi Ion Frâncu, reprezentanţii bisericilor creştine după evanghelie, penticostale şi baptiste din Câmpina.
Peste jumătate din sală au constituit-o tinerii liceeni sau studenţi, ori absolvenţi din anii trecuţi.
Cireşarii au cântat grozav, Vladimir Pustan a predicat ce înseamnă "Totul nou", iar Florin Ianovici a chemat "poporul la mântuire", moment în care scena a devenit neîncăpătoare pentru cei îngenuchiaţi, tinerii udând podeaua cu lacrimile pocăinţei!
Anul acesta, la Câmpina, cireşele s-au copt mai devreme! Aleluia!

Darul contrei

În viaţa de elev, ori în studenţie, am întâlnit persoane care nu doreau să se raporteze la situaţia nou creată de grup. Când clasa/grupa/anul - se hotăra să meargă împreună la meci, la film, la teatru, la spectacole sau aiurea prin Cişmigiu, exista aproape de fiecare dată nişte Gică Contra. Printre împotrivitorii cunoscuţi drept spărgători de grevă, se enumerau tocilarii ochelarişti ori fetele plinuţe, care de obicei stau cuminţi în prima bancă şi te dau în gât la profesori.
Laşitatea este caracterul de bază al spărgătorului de grevă. Fals, perfid, acesta doreşte să obţină avantaje în ambele tabere. E cu piciorul în două bărci. Sau vorba românului, vrea şi cu varza unsă, şi cu şunca-n pod. Totuşi nu e uşor să fi trădător. Trădarea presupune un set de valori, un crez, o năzuinţă, pe care, spărgătorul de grevă, la un moment dat începe să le nege şi să acţioneze împotrivă, deşi până atunci fusese sub incidenţa lor. Într-un fel se poate spune că cel cu darul contrei legitimează sistemul de care se rupe, pentru că actul său delimitează două părţi : valoarea şi nonvaloarea.
Precizez că, spărgătorii de grevă elevi sau studenţi, pot fi număraţi pe degete.
Din nefericire, ponderea celor ce aveau darul împotrivirii în băncile de odinioară a crescut considerabil azi prin firme, şcoli sau partide. Asta poate n-ar fi chiar o fatalitate, dar spre uimirea noastră “darul contrei” a penetrat şi biserica! În tranşeul ciomăgelii cu diavolii, noi creştinii trebuie să rupem destul de des rândurile. E necesar să schimbăm tehnicile, armamentul, muniţia, strategia. Ne trebuie lovituri noi, pentru vremuri noi. Paradoxal, în momentul upgradării arsenalului de luptă, opoziţia se întăreşte din interior! Prăjitorii de Galileo Galilei sau răstignitorii de Hristos apar peste noapte, împiedicând bruma de reformă. Caiafe, Ane, Pilaţi sau neoinchizitatori, pun barieră macazului schimbat. Vor trezire, dar să nu se schimbe nimic. Vor schimbare, dar să rămânem în aceleaşi haine. Vor haine noi, dar pun petece vechi. Un fel de credinţă cu piedici, dar cu predici!
Constat că fraţii Contriştii joacă după propria muzică, strângând cu tocul uşii deontologia profesională. Un fel de farfuridi şi brânzovenescu care lovesc, dar cu bileţele anonime. Se bat cu pumnul în piept pentru moralitatea lor, vor să fie evidenţiaţi, să stea pe piedestral, cu foncţia foncţie. Vor minuni, dar fără intervenţia Duhului, vor predicatori mari, dar fără şcoală, vor colecte babane, dar fără să deschidă buzunarul, vor oameni în biserici, dar fără evanghelizare, vor căldură iarna, dar să plătească alţii gazele, vor tineri mulţi în biserici, dar numai pe bănci, vor fuste lungi şi basmale la fete, dar nu privesc la inimile lor. Vor să ofere, dar ţin pumnul închis. Vor tradiţii...
Posesorii de dar al contrei sunt persoane care nu respectă valorile. Nu au percepţie universală asupra acestora, şi se raportează la o scară de valori în funcţie de interesele personale. Nu au discernămât şi nici modele morale. Nu respectă deciziile practice ale zilei, nici teologia practică, şi nici nu se respectă pe ei. Alimentează la infinit un conflict între generaţii. Între biserici. Au incapaciatea de a înţelege, de a tolera pe cei cu altă culoare dogmatică. Pentru contrişti, cutia pandoriei s-a închis după ce au ieşit toate relele. Nu speră la nimic bun. Sunt pesimişti. Nu sunt constructivi. Şi–au pierdut speranţa. Toţi sunt de fapt nişte superficiali ignoranţi cu pretenţii de enciclopedişti. Deviza acestor oameni nu e decât să ne întoarcem de unde am plecat.
Am mai văzut ceva la cei cu darul contrei - care asemănător şoarecilor fricoşi se ascund prin unghere la cel mai mic foşnet: îşi înfig dinţii în brânza altora!
Când aveţi de-a face cu contriştii, un singur lucru vă cere Hristos Isus: fiţi gata să plătiţi preţul! El, a făcut-o. Şi, i-a ieşit…

luni, 2 mai 2011

Să laşi un semn - de Traian Dorz

Să laşi un semn pe unde treci,
când şti că nu mai vi în veci,
ca cei ce duc solia ta
s-o poată mai uşor purta.

Să laşi un umblet mai frumos
cu crucea ta după Hristos,
ca cei ce vin cu crucea lor
s-o poată duce mai uşor.

Să laşi un fel mai 'nalt adus
de-a suferi pentru Isus,
ca cei ce-ajung în anii grei
să sufere frumos şi ei.

Să laşi un drum adevărat
la cei pe care i-ai chemat,
ca cei ce-au ascultat ce-ai spus
să meargă drept după Isus.

Să laşi un mai frumos îndemn
în orice grai şi-n orice semn,
ca fiii şi urmaşii tăi
să-i vezi mai sfinţi pe-a vieţii căi.

... Atunci, pe urmă-ţi fericiţi,
călca-vor mulţi urmaşi iubiţi,
iar sus în Cer la Dumnezeu
de toţi vei fi cinstit mereu.