Fundaţia CIREŞARII

duminică, 31 iulie 2011

John Stott, a plecat Acasă

Săptămâna trecută (27 iulie), a trecut în veșnicie, unul dintre cei mai mari evangheliști ai lumii, John Stott (90 de ani). Pastor, teolog, profesor, autor a 50 de volume, între care și Basic Christianity [Esentialul crestinismului], Stott a mai fost implicat la Crusaders, InterVarsity Christian Fellowship, Asociația Medicilor Crestini, Institutul Londonez pentru Creștinismul Contemporan etc. Principala instituție care este rezultatul viziunii lui John Stott și pentru care el este cel mai cunoscut în lume este Langham Partnership International, fundație creată în 1974 pentru a sustine studii teologice postuniversitare pentru cei din tarile mai puțin privilegiate ale lumii.

*(pentru a citi mai multe elogii la adresa marelui evanghelist anglican dați click AICI pe blogul lui Dănuț Mânăstireanu, unul dintre românii prieten cu Stott!

Meditație 1

Acolo unde sunt clipe și trecere
e început și sfârșit...
Dar eu înfloresc ca florile
și înverzesc ca iarba câmpului
de când m-am născut din Cuvântul Tău, Dumnezeule.
Murmurând,
timpul își scutură petalele
să mă înfățișez înaintea Ta
desăvârșit.
Scăpat de vânturi și de ploi
scăpat de trecere.
Fi lăudat, Dumnezeule!
Pentru tot miracolul acesta,
e de-ajuns o picătură
din sângele Domnului meu -
Isus Hristos.
                                                                      (Ioan Mayer)

sâmbătă, 30 iulie 2011

Relații personale dificile

Uneori este greu să comunici, să ai o relație bună cu cei din jur. Din casă, din societate, de la serviciu. Cineva spunea să cel mai greu e să relaționezi cu cei din biserică. Oricât te-ai strădui, te-ai face preș, te-ai lăsa călcat pe coadă. Sunt oameni maleabili, care se etanșează ca o gumă în nișele lipsă, dar sunt unii oțeloși în comportament, în gândire. Cu aceștia e aproape imposibil să faci o balanță echilibrată.
Pentru identificarea nonrelaționalilor, voi enumera 7 tipuri de disfuncționali cu care personal m-am ciocnit pe orbita spre cer.Pe viitor vom încerca să le realizăm portretul robot *(aștept și alte sugestii; nu le știu eu pe toate).

1- Abrazivii - sunt oamenii care îți jupuie pielea una-două. Nici nu îți dai seama că te-au atins, și sângele a gâlgâit deja. Cuvântul lor e rașpil, e polizor granulat.
2 - Cusurgii - poți face totul de nota 10, ei tot găsesc o fisură... Fie ea și imaginară, numai că trebuie s-o scoată în evidență.
3 - Pasivii - nu le pasă de nimic, de nimeni. Nu se zbat, nu se dau peste cap. Nu se mișcă decât cu bomba la spate. Pentru ei viața e un film la care se doarme bine.
4 - Hiperagreabilii, ca să nu zic pe șleau - lingușitorii. Te sufocă. Ăștia sunt ca mercurul, ți se bagă nepoftiți pe sub piele. Te mângâie, te pupă. te laudă. Șterg bocancii, cară valiza. Le place totdeauna locul doi. Dar ca să stea acolo, nu ei, ci dumneata trebuie să plătești un preț.
5 - Negativiștii - sunt tipii cu drobul de sare. Pun carul înaintea boilor: biserica noastră n-o să meargă, la noi nu se face evanghelizare, frații noștrii nu-s pocăiți, tinerii de azi nu se vor schimba, în România nu s-a făcut nimic de la Revoluție! Chiar nimic?
6 - Psihastenicii - pun întrebare după întrebare. Ca picii de doi ani. Te amețesc în câteva minute. Pentru ei "de ce?" și "cum?" și "când?" țin loc de H2O de N - O2 și CO2 (adică de aer).
7 - All-experții. Ăștia le știu pe toate, cunosc orice. Cântă, dirijează, recită psalmi, poezii, dau indicați despre ținută, Masa Domnului, Botez, dogme creștine. Ba mai mult, se bagă și la... predică!

marți, 26 iulie 2011

Mirese în stand by (2)

La nunta celor doi prieteni despre care am scris (vezi aici), mirele întârzia. Probleme tehnice, aranjamente, primărie, sală, ivitaţi, fotograf. Trecuse timp bun în care tot alaiul de nuntă îl aştepta în curtea fetei. Mireasa, cu sufletul la gură, stătea pitită după o perdea. Decât domnişoarele de onoare erau în camera ei. Am intrat cu păstorul Nicu Mărgăian s-o felicităm. “Trageţi repede uşa, nu vreau să mă vadă nimeni mireasă până nu vine el...”.

Am înţeles atunci o lecţie. Am înşeles ce îi lipseşte Mireasei, Porumbiţei, Bisericii... Nu stă pregătită, frământată, sfioasă, bucuroasă, în hainele nunţii... doar pentru Mire. Nu vrea să fie numai a Lui. 100 %. Face ca nişte copii ai unui frate, care i-a pus să aleagă între Isus sau Tv. "Tată, au zis pruncii, noi vrem cu Isus. Dar şi cu televizorul!"

Nu poţi să spui că eşti în aşteptarea Domnului cu televizorul aprins, cu politică, cu discuţii despre Guvern, salarii&pensii, preţuri, sau hulindu-l pe Traian Băsescu. Mireasa Domnului nu-L poate aştepta cu ura care macină duşmanii ca o moară. Dar şi pe cel care-i urăşte. Nu poţi spune că-L aştepţi pe Isus să revină, dar frigiderul e burduşit cu cutii de bere, iar servanta cu sticle de wischy sau chiar cu nevinovatul vin de casă.

Aşteptarea Lui Hristos nu se face cu patul întinat înaintea căsătoriei, cu divorţ la activ, cu uniuni consensuale. Nici cu imnuri sfinte, dar şi cu manele sau rock, cu party-uri, picnic-uri şi prietenii de serviciu care înjură şi bombăne la fiecare mic înghiţit. Nu se face cu certuri între biserici, între preoţi sau păstori, între conducere şi laici. Nu-L aştepţi pe Isus citind Biblia, dar neluînd nici o decizie să te schimbi. Nu-L aştepţi pe Mire dacă te rogi după cărţile nu ştiu cărui sfânt, dar viaţa nu ţi-e sfântă.

Mă şochează că unii aşteaptă azi pe Domnul, susţinând că este Creator, dar acceptând că omul se trage din maimuţă. Alţii cred că aşteaptarea Mirelui e o problemă uşoară. Că trebuie să fi pregătit numai duminica, în zile de post sau de sărbători, ori când eşti la ananghină, la bătrâneţe. Ori pe patul de moarte. "Credinciosul trebuie să aştepte pe Domnul pregătit. Să îşi facă din timp coşciugul, crucea şi să-şi cumpere cele trebuincioase în vederea înmormântării", scria într-unul din manualele de Teologie pe care preoţii sau profesorii îl predau la clasele primare în şcolile din România! Asta nu-i aşteptare, e înşelare!

Vine Mirele! Biserică, nu-ţi dezveli frumuseţea în faţa lumii. Nu încerca să fi admirată de vrăjmaş. Nu te lăsa amăgită de declaraţiile frumoase ale Satanei. De viaţa oferită de el. Stai în camera nupţială, îmbrăcată, curată, pregătită. Aşteaptă să te arăţi... numai Mirelui Isus!

sâmbătă, 23 iulie 2011

Noi, și restul lumii

Recent, s-a efectuat un sondaj pe plan mondial. Întrebarea a fost: "Vă rugăm să ne spuneţi opinia dumneavoastră în legătură cu lipsa de alimente din restul lumii." Sondajul a fost un eşec total:

- în Africa nu ştiau ce înseamnă "alimente";
- în Europa de Vest nu ştiau ce înseamnă "lipsă";
- în Europa de Est nu ştiau ce înseamnă "opinie";
- în America de Sud nu ştiau ce înseamnă "vă rugăm";
- în S.U.A. nu ştiau ce înseamnă "restul lumii".

Din ceea ce auzim dinspre biserici, în privința "hrănirii" spirituale, noi românii stăm la fel de rău: fie suntem lipsiți de mană cerească, fie nu permitem și opinia altora, fie nu vedem restul lumii. Dar ceea ce este mai grav e că unele biserici administrează dogme și gharduri religioase. Forțat. Și nu se pot digera!

sâmbătă, 16 iulie 2011

Unde ne scăldăm...

Arșița a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit și s-a scurs pe pământ. Praful de pe drum e fierbinte ca cenușa vulcanică. Râurile s-au retras cuminți în talveg. Sălciile plângătoare nu mai au lacrimi. Iar frunzele lor, s-au răsucit de toropeală.

Două vrăbii se scaldă în tigaia lui Hunter. Câinele, stă tolănit, milog, sub scară la ușa bucătăriei, privind iscoditor puii și cloșca ce se spală în... grămada de rumeguș.

Puiu lu' Burloi, un vecin de-al meu, și-a pus un butoi de 200 litri pe-o schelă. De la peste 5 metrii, apa termală încălzită solar, curge pe-un furtun, într-o cabină de duș, din patru celofane. Din când în când, se răcorește, fluierând Bolero. Feroviaru, un văr de-al meu, e mai șmecher. Are un butoi în pod, unde urcă apă cu găleata. Gradientul termic e ajutat de tabla de pe casă. Însă el, când face baie în bucătărie, ascultă manele. Și face "lăcărie" pe dușumea. Ghiță a lu' Boroș, de pe ulița ailaltă, are la colțul casei o tocitoare. Când n-are prune în ea, ține apă de poaie. Dacă afară sunt 40 de grade, recipientul pentru borhot e cea mai râvnită piscină, pe verticală. Mai ales că e adânc de 3 metrii.

"Haideți la baie la gârlă", e îndemnul unei blonde de 18 ani, care adună pruncii de pe ulită, și pleacă, lider între ei, la scăldat. "Tu nu te duci deloc, că faci păduchi", repede o bătrănă nepoțica. Încolonați ca rațele leșești, cu costumele de baie și prosoapele la brâu, puștani și puștoaice merg ca pe jar, șchiopând de fierbințeala și ascuțișurile pietrelor de râu. "Dar Anda, de ce n-a venit?". "E la bucureșteni, le-a pus măsa apă în piscină". Uitasem, bucureștenii veniți în sat, au piscine în curți. Mai mici, sau mai mari. Copiii Drăgănesei însă, au un râu întreg. Cu pietre și nisip, cu tot.

Fiert, bronzat de la săpat o groapă, sămbătă pe la ora două după amiază, nu mai rezist. O iau pe urmele copiilor, spre gârlă. Ca în anii copilăriei. Într-un leagăn, Andu și Luiza se bălăngăne alene. "Nu mergeți la râu, la scăldat?", am curiozitatea să-i întreb? "Eee, ce vreți să facem bube?". Ajuns la râu copiii se bucură. Și de prezența mea inopinantă, și de apă. Fac valuri să-ncălzească "ochiul", se aruncă de pe mal, din sălcii, se cronometrează cine e mai rezistent la scufundări. Joacă leapșa. Aleargă de colo colo, tulbură apa, își pun nisip în cap! Sar apoi într-un picior pe mal, cu piatra la ureche, incantând ceva din Creangă, ca să le iasă apa.

După o porție de bălăceală cum numai în gârlele României poți să ai parte, m-am întors acasă răcorit. Fresh. "La duș, direct, dom' profesor", mă ia soția din poartă! Și pe mine, și pe Sefora. "De ce să mai fac baie după baie?", mă-ntrebam săpunindu-mă nedumerit. Ce bube, ce păduhi, ce cârâială pe piele? Apa a fost curată... Numai că, am găsit o mână de nisip în bermude!

Mergeți la scăldat românilor, fraților. Nu numai în piscine. Mergeți la râuri, la lacuri, la mare. Acolo unde e un luciu de apă. Scălda-ți-vă aici pe pământ, și binecuvântați-L pe Dumnezeu c-o puteți face. În cer nu va mai fi timp de baie!

joi, 14 iulie 2011

Reacții la salvare

Zilnic trecem pe lângă oameni cu probleme. Nepăsători. Indiferenți. Reci.

Săracii rămân mai departe cu castroanele goale, iar noi cu frigiderele burdușite de mâncare ce nu ne mai place. "La muncă, nu la întins mâna", e sloganul comunist ce nu mai scăpăm de el.
Vecinii, vin să se-mprumute la noi. 100 de lei, o pungă de zahăr, o cană de ulei, o pâine. Insistă, deși de cele mai multe ori, le-am întors spatele. "Ăștia mai mult ne-împiedică".
Preoții, păstorii, au nevoie de ajutorul nostru. Ca să lucreze bine, trebuie sprijiniți. Totuși nu ne place versetul "pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu", ci alegem "fiecare se descurcă cum poate".
Bombănim bețivii, invocând că-și merită soarta să stea prin șanțuri, respingem tinerii nerespectuoși (noi am fost altfel spunem atotargumentăm), nu ștergem lacrimile celor căzuți la examene, că doar nu s-au pregătit! Și câte invocări sterile nu găsim...

Într-o zi, un om a cazut într-o groapă. În ciuda eforturilor supraomenești, nu a mai putut sa iasă afară.
Trecând pe lângă marginea ei, pleiada prietenilor săi a comentat:
Subiectivul: „Mă doare dupa tine”
Obiectivul: „Omenește vorbind toți putem cădea”
Fariseul: „Numai oamenii răi cad în groapă”
Matematicianul: „Groapa are 2 metri, probabilitatea de a ieși afară este de 1,354 % ”
Reporterul TV: „Dacă-mi poti povesti amănunțit cum s-a întâmplat”
Legalistul: „Îți meriți groapa”
Cel ce se auto-compătimește: „Sa vezi groapa în care am căzut eu”
Optimistul: „Putea fi mai rău”
Pesimistul: „Sa vezi ce-o să urmeze”
Trecând pe acolo Isus: S-a coborât, l-a apucat de mâna Și l-a scos afară

Morala: Ce-ar face Isus în locul nostru?

miercuri, 13 iulie 2011

Chipuri și măști

La o grădină zoo, un bărbat s-a angajat pe post de... maimuță. Într-o zi, când se legăna pe-o liană, și-a făcut un elan mai serios, și a sărit (fără să vrea) în ... cușca leului! Speriat, disperat și cu ochii cât cepele, „domnul maimuță” a văzut coasa morții în ochii! În schimb, leul, și-a scos liniștit masca și a zâmbit: "stai liniștit, și eu port mască!"


Opinez cu Kierkegaard, că în viață, noi oamenii, suntem actori. Buni sau răi. Dar, cu măști. Jucăm teatru, deși viața noastră e realitate. Prostia este că teatrul suntem noi, iar auditoriul este Dumnezeu! Și dacă Lui nu-i place, jucăm în pagubă. Oricât ne-am strădui să impresionăm, piesa nu-i decât spirit gregar.

Masca e fațada umană. E ceva exterior ce lipsește în interior. E gard vopsit în față. Vopsea peste rugină. E ipocrizie. E dispreț. E Anania, e Ghehazi, e Iuda, e Balaam, e dracu’! Cu masca pe față, omul nu vrea să schimbe lumea. Problema lui, e să-i facă față. Poate?

Trăim în epidemia măștilor. Până și fețele bisericești le poartă. După slujbe, sutana de preot, costumul de păstor, intră la naftalină, sunt agățate în cui... "Să bea nițel și nea Ion, că și el e om", zicea bunica despre sfinții care îl lăsau pe Dumnezeu încuiat în biserică de duminica până duminica. Ironic, evident. Nefericirea este că, printre enoriași, unii poartă masca de frați numai la biserică, numai duminica sau în ziua a șaptea, numai până se-nsoară ori au pus mâna pe-un june. Până trec pe lângă un cerșetor, până a ajuns farfuria colectei în dreptu-i, până țipă careva din familie cu decibeli, până a dat teză și nu știe nimic. Cât despre blogării creștini, ce să spunem? Aici e prezentă panoplia de carnaval, erudiția de paradă.

Cu masca, poți să pozezi în erou, dar adevărul e că în sânge ești dezertor. Masca e ca și jocul virtual, în spatele monitorului, orice măscărici se declară Casanova! E ca învelitorile mortuare puse pe cai la dric: orice mârțoagă devine armăsar apocaliptic.

Masca înseamnă mai multe fețe, de sfânt, de curvar, de samaritean și iudeu în același timp. Iacov, spune că nu se poate să porți o mască a lumii, fără să fi vrăjmaș cu Dumneze. Fratele Wurmbrand scria că în limba ebraică, cuvântul față este panim, adică fețe, la plural.

Unii și-au făcut din purtatul măștilor un tabiet, un ideal. Au ajuns chiar ei însuși să nu se mai cunoască. Nici privindu-se-n oglindă. Nichita Stănescu spunea că "a avea un ideal înseamnă a avea o oglindă". Cristian Tudor Popescu afirmă însă că ideea nichitiană este cât se poate de falsă, argumentând: " Oglinda este simbolul consacrat al reflectării aparenţei. În oglindă nu vezi decât cum arăţi, nu cum eşti. Or, idealul nu ţine de aparenţă, ci de esenţă. Dacă ceea ce vezi în oglindă înseamnă ideal, atunci ai mari şanse să te numeşti Adolf Hitler, Nicolae Ceauşescu sau Oana Zăvoranu, căci şi ea are oglindă".

Ca și tutunul, purtatul măștilor e sinucidere amânată.

marți, 12 iulie 2011

Drepturi ale românilor în UE

Comisia Europeană

http://ec.europa.eu/index_en.htm

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune (http://ec.europa.eu/social/home.jsp?langId=ro)
Mergeţi în altă ţară?

Asistenţa medicală în străinătate (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=509)

Coordonarea regimurilor de securitate socială la nivelul UE (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=849)

Munca într-un alt stat UE (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=25)

Direct la:

Locuri de muncă (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=81)

Protecţie socială şi incluziune socială (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=750)

Drepturile la locul de muncă (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=82)

Iniţiativele incluse în Strategia Europa 2020 (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=956)

Parteneri (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=85)

Relaţii externe (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=87)

Combaterea discriminării (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=423)

Egalitate de şanse între femei şi bărbaţi (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=418)

Căutaţi un loc de muncă?

EURES, portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă (http://ec.europa.eu/eures/)

Oficiului Comunităţilor Europene pentru Selecţia Personalului (EPSO) (http://europa.eu/epso/index_ro.htm)

Oportunităţi profesionale (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=303)

luni, 11 iulie 2011

Scara viciilor

Sfântul Ioan Casian, un strămoș român ce-a trăit prin Dobrogea (Casimcea, Tulcea) în secolul IV, crede că fitilul optim al incendiului generalizat de viciu este lăcomia pântecului. Înfulecarea nerăbdătoare, pasiunea sofisticării gastronomice, lăcomia alimentară, spune Andrei Pleșu, declanșează apetituri colaterale: de la fleica de carne, îți alunecă mâna spre coapsele vecinei. Spre desfrânare. Spre curvie.
Curvia, această inflamație erotică, nu poate spori mereu prin farmecul personal, de aceea, plăcerea devergondajului, conduce la iubirea de arginți. Aici încep să crescă cheltuielile.
Al patrulea viciu - mânia - este strîns legat de foșnetul banilor. Ca să faci bani trebuie să te agiți, să dai din coate, să intri în competiție. Agitația aduce bogăție, dar și nervi, scandal, resentimente, ranchiună... Aceste devieri temperamentale, spune Pleșu, uneori te scot din umanitate, și te pun pe meditat. Prin urmare devi trist. Tristeațea vine de obicei după un acces de furie, după o pagubă, și chiar o criză de lehamite... Apare astfel, un alt viciu, o oboseală a inimii, numită acedie. E un amestec de somnolență, de adumbrire, o adevărată boală a sufletului.
Lehamitea, poate reporni cercul vicios: îmbuibarea, curvia, avariția, mânia, tristețea.
Dacă cele 5 vicii de mai sus au legătură cu trupul, următoarele două atacă sufletul: slava deșartă (îngâmfarea subsecventă) și mândria (trufia, orgoliul). Slava deșartă, această nerușinare care produce sentimentul unui narcisism egolatru, disprețuiește tot ce nu e "eu". Totuși, orgoliul, susține Pleșu, este treapta supremă a răului individual. Te simți îndreptățit la chiolhanuri fabuloase, femei, bani și victime.
Dinamica epidemiilor viciilor poate repornii de la oricare dintre treptele lor, vârtejul absorbant al patimilor fiind un tăvălug greu de priponit. Și vorba d-lui Pleșu, un rău minimal, poate deveni prin rostogolire, un dezastru!

sâmbătă, 9 iulie 2011

Te-am răsplătit amar Isuse...

de Nicolae Iorga
Te-am răsplătit amar Isuse
Când rătăcitul tău popor
Cuprins de setea de omor
Pe crucea hoţilor te puse.
Sunt prooroci, ca Tine, mari
Care râvnesc până şi ura,
Ce ţi s-a dat, pân' şi tortura
Ce-ai îndurat printre barbari.
Dar ai învins murind în lume.
Cei dosisprezece ucenici
Cei umiliţi şi slabi şi nici
Sublim făcură al Tău Nume,
Căci glasul lor răsunet n-are
Şi munca lor piere-n nimic.
Nici un netrebnic ucenic
Să-i moştenească nu apare.
Şi sunt martiri între martiri,
Dar suferinţă-aşa de-adâncă
N-aduce vulturul pe stâncă
Nici palmele, nici răstigniri.

vineri, 8 iulie 2011

De ce n-au luat tinerii bacu'...

Zilele astea, România a luat foc. "Cum adică dom'ne, să cadă tinerii la bac' cum cad avioanele la Balotești? Ce fel de carte fac ăștia la școală, de ce nu învață nimic? Ahaaa, cum le-a băgat camere video în clase cum au terminat cu copiatu'? Ce satanic a fost Funeriu cu ideea asta! Ce profesori slabi avem!". Verva agitatorică ne arată, cum spunea Andrei Pleșu, că la români, competența supremă e disperarea.

Tinerii au fost respinși la bac' pentru că Ministerul Educației a organizat un examen c-o aiureală de nedescris! A obligat tinerii de la tehnic să susțină probe obligatorii la chimie, biologie sau fizică, discipline pe care le-au studiat în cel mai bun caz în clasa a X-a, deci cu doi ani în urmă! Asta pentru că anumite persoane din comisiile ministeriale sunt profi de chimie, fizică ori biologie, discipline la care studenții nu se înghesuie nici jumătate pe loc!

Tinerii n-au luat bacu' în masă mare pentru că în urmă cu doi ani, același sistem slab din minister, a trecut forțat, pe ruta progresivă, elevii de la SAM-uri, pe care le-a desființat, obligând elevii să facă liceul! Astfel, tineri care în clasa VIII-a au luat 1,05 la mate sau română, au ajuns să susțină probe la bacalaureat! Cum ne puteam aștepta să exceleze?

Tinerii au căzut cu tonele la bac' pentru că majoritatea nu citesc nimic. Apetitul le este subțiat până la zero când e vorba de pus mâna pe-o carte, deși oferta e inhibitorie. Și dacă n-ai în cap decât tărâțele sms-urilor, cum să scoți eseuri epice din scrierile clasicilor?

Tinerii au căzut bacu' pentru că s-au bazat pe copiat, pe scrisul la plesneală, pe mișculații, pe noroc. Iar dacă într-o clasă întreagă toți au așteptat să le pice para mălăiață, și nimeni n-a deschis manualul, atunci de unde licărul de inspirație?

Tinerii au fost respinși la bac' pentru că societatea promovează manelismul: economic, politic, juridic, polițienesc, jurnalistic... Dacă sunt primari cu 8 clase care conduc o localitate, dacă există patroni analfabeți, dacă ex-țoapele liceence de acum doi-trei ani sunt prezentatoare de știri, dacă corigenții la mate au ajuns polițai, lor de ce să nu le iasă?

Tinerii au căzut la bac' pentru că telenovelele le prezintă totdeauna eroi care inițial erau nulități, dar în final ajung în vârful piramidei! Modelele lor de succes au miros de șperțari, trișori, maneliști, de columbence, zăvorance, becalieni, vanghelieni, oteviști..., personaje certate bine în junețea lor cu școala.

Tinerii vor cădea și anii viitori la bac'. Nu pentru că nu mai au zestre genetică, nu pentru că sunt mai slabi pentru părinții lor, nu pentru că nici anul viitor nu vor deschide cărțile mai mult decât sms-ul. Nu, ci pentru că
ăsta e adevărul din școlile românești. Liceeni merg acolo fără evlavii ostentative, fără dorința de a-și îmbunătății cu viața. Și fără a negocia măcar cu Dumnezeu!

PS: Nu vreau să fiu părtinitor, dar evanghelicii, adică pocăiții din România, au luat bacu' aproape integral! Asta, înseamnă că se poate. Și să înveți bine, când nimeni nu vrea s-o mai facă, și să-ți asculte Dumnezeu rugăciunile!

miercuri, 6 iulie 2011

Intensitatea Bisericii Creştine după Evanghelie din România

The intensity of the Brethren Church in Romania at the beginning of the 21st Century


Abstract: The official dates of population counting no matter the country or the period have been the object of many critics.The Brethren Church of Romania has over 100 years of activity in the Romanian terithory. This church was founded by two Swiss misionars: Francisc Berney and Charles Aubert, on October the 1st 1899 in Bucharest. During the first years, these new churches had a rapid increase in Cisnădie, Raşnov, Sibiu, Braşov, Codlea, Ploieşti and Bârlad. After World War I, Brethern Church had the greatest development among evangelical Romanian churches. During the socialist period this confession had a slight falling of the rythm of increase and development. Starting with the nineties Brethren Church knew a new florishing period, getting to a number of 44…. in 2002. The most important percent was signaled in the North-East of the country in Botoşani, Suceava, Bacău districts, and the least important in South – East. From the ethnical point of view Romanians predominate, followed by Hungarians and Germans, while in repartition on mediums the rural predominate over the urban..

În demersul analitic pe care ni l-am propus, vom efectua un survol asupra statisticilor şi comportamentelor religioase. Dorim să focalizăm concepţiile pe ipoteze de lucru şi puncte de vedere fundamentate pe substanţă documentară, cercetată. Datele recensămintelor populaţiei, indiferent de ţară sau de perioadă, au fost obiectul multor critici şi contestări. Este deci necesar să aducem câteva precizări pentru acţiunile de acest gen desfăşurate în România. La recensămintele din anii 1948, 1956, 1966 şi 1977 autorităţile comuniste au ţinut "la sertar" rezultatele recenzării persoanelor după apartenenţa religioasă. Acest aspect a fost evaluat în anul 1930, şi reluat, sumar, în 1992 şi 2002. Important este faptul că înscrierea "apartenenţei religioase" în formularul de recensământ (în perioada postdecembristă) s-a făcut pe baza declaraţiilor proprii ale fiecărei persoane intervievate. Totuşi, majoritatea analiştilor se întreabă dacă evaluările au fost corecte şi nu cumva tratate cu superficialitate. Este destul de relevant faptul că cetăţenii de etnie rromă (ţiganii) sau creştinii de confesiune penticostală consideră rezultatele finale obţinute la recensămintele din 1992 si 2002, subevaluate şi irelevante, numărul acestora fiind, conform opiniei liderilor acestor comunităţi, mult mai mare decât înregistrările oficiale (prezentate de Institutul Naţional de Statistică).

Deoarece preocupările noastre nu vizează în mod direct apartenenţa si organizarea celorlalte confesiuni religioase existente pe teritoriul României, în demersul analitic pe care ni l-am propus vom aborda numai "dimensiunea religioasă" a Biserici Creştine după Evanghelie.

Biserica Creştină după Evanghelie este cunoscută pe mapamond sub denumirea de „Mişcarea Fraţilor” (Brethren Church), şi îşi are sorgintea la Dublin, spre sfârşitul anului 1820. În România, această mişcare a pătruns în anul 1899, când la 1 octombrie, doi misionari Francisc Berney şi Charles Aubert, au deschis prima „adunare” în Bucureşti, pe strada Teilor, nr.82, cu predici în limba franceză. Un an mai târziu, s-a deschis o nouă „adunare” pe Calea Călăraşi, nr.46, unde slujbele s-au ţinut în limba română. După plecarea lui Charles Aubert în Elveţia în anul 1902, cele două biserici s-au comasat. Noua confesiune s-a răspândit rapid, închegându-şi comunităţi germane şi române la Cisnădie, Râşnov (1902), Codlea (1905), Sibiu (1906), Ploiesti (1907) sau Bârlad (1910) cu ajutorul unor misionari germani ori români. În anul 1908 confesiunea a editat prima sa revistă, intitulată „Buna Vestire”. Deoarece a progresat considerabil, în urma presiunilor puternice, Biserica Ortodoxă a determinat autorităţile de stat să-l expulzeze pe fondatorul acestei confesiuni Francisc Berney, care s-a stabilit la Ruse de unde a sprijinit în continuare „mişcarea fraţilor” din România. Deoarece mulţi ani au funcţionat ca asociaţie, la recensământul din anul 1930 creştinii după Evanghelie nu au fost înregistraţi oficial ca şi confesiune religioasă. Totuşi în perioada interbelică aceştia au înregistrat cele mai mari creşteri, numărul bisericilor atingând procente de peste 100% în intervalul 1930-1939, rata creşterii adepţilor fiind de 8,5 %/an. După 1948, odată cu instaurarea regimului comunist la Bucureşti, procentele de creştere scad treptat, de la 3,3% în intervalul 1950-1959 la 0,6% în următorii 10 ani, şi cca 0,5-0,6 % până în anul 1989.

Am dori să facem o precizare în conformitate cu o bază de date publicată în revista "Dosarele Historiei", numărul 85, (din anul 2003), prezentată de Consiliului Naţional de Studiere al Arhivelor Securităţii (fond Documentar dosar 148, vol. V, fila 87). Această sursă menţiona că în anul 1968 în ţara noastră locuiau un număr de 27.585 creştini după Evanghelie (din care 4880 copii şi 22.705 adulţi), organizaţii în 340 de biserici locale. Raportul mai preciza că după 10 ani, numărul membrilor a ajuns la 35.495 (dintre care 28.820 adulţi şi 6675 copii) organizaţi în 379 de biserici, iar în anul 1988 numărul creştinilor după Evanghelie din România a fost de 41.885 (29.785 reprezentând adulţii, restul de 12.100 fiind copii), în timp ce numărul bisericilor era de 380, cu una în plus faţă de 1978. Datele însă sunt confuze, Uniunea Comunităţilor Cultului Creştin după Evanghelie din România, (în continuare CDE), declarând cu ocazia "Centenarului" (1999), că în anul 1989 în ţara noastră funcţionau numai 267 de biserici, numărul membrilor acestora (34.800 în anul 1991) fiind mult mai mic decât cel oferit de sursele CNSAS. Această scădere se explică datorită migraţiilor definitive ale creştinilor după Evanghelie în diferite state din Europa de Vest, SUA, Canada sau Australia.

Imediat după Revoluţie, la recensământul din 1992, au fost înregistraţi un număr de 49963 de creştini după Evanghelie, adică un procent de 0,22% din populaţia României. Această creştere s-a datorat libertăţii religioase, libertăţii etnice şi culturale, garantate prin Constituţie, redeschiderii şcolilor confesionale, înfiinţarea de noi Institute Teologice, refacerii bisericilor vechi şi construirea altora noi în centre populate sau în zone ne-evanghelizate, introducerii religiei în şcoli, coroborate cu marea „trezire spirituală” postdecembristă.

Potrivit surselor oficiale din cadrul CCEV (Comunitatea Cultului Creştin după Evanghelie), în intervalul 1992-1998 rata creşterii anuale a cunoscut valori diferite, variind între 1 şi 30 % în funcţie de judeţe. Cele mai mari procente de creştere (15-30%) s-au înregistrat în judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Călăraşi, Mureş sau Argeş, iar cele mai scăzute (1-3%) în judeţele Alba, Prahova, Cluj, Teleorman. Structura confesională din anul 2002 indică la nivelul României predominarea creştinilor ortodocşi (86,7%) urmaţi de catolici (4,7%), reformaţi (3,2%), penticostali (1,5%), greco-catolici (0,9%), baptişti (0,6%), etc. Conform Institutului Naţional de Statistică, din Bucureşti, la recensământul din martie-2002, numărul creştinilor după Evanghelie a fost de 44.476, adică 0,21 % din populaţia României, cunoscând o uşoară scădere faţă de recensământul precedent. Acest fapt se datorează pe lângă scăderea numărului populaţiei şi faptului că în anul 1996 Biserica Evanghelică Română s-a desprins de Biserica Creştină după Evanghelie (în anul 2002 împreună ar fi avut 62.654 de membrii).

În profil teritorial se remarcă o repartiţie inegală a populaţiei care aparţine confesiuni creştine după Evanghelie. Aceasta are un ecart de variaţie cuprins între 0,06 şi 0,41 % pe regiuni de dezvoltare, şi 0,01 – 0,60 % pe judeţe. Cea mai ridicată pondere 0,41% (14.972 pers.) se înregistrează în regiunea de dezvoltare "Nord-Est" (care cuprinde judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vaslui), urmată de regiunea „Sud” 0,33% (11302 persoane, respectiv judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu şi Teleorman), şi regiunea "Centru" 0,29 % (7382 persoane), care cuprinde judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Ponderea cea mai scăzută, 0,06 %, se înregistrează în regiunea "Sud-Est" (1724 persoane), urmată de regiunile „Vest” cu un procent de 0,09% din numărul total al populaţiei, adică 1676 persoane, regiunea “Nord Vest" 0,10% (2645 persoane), si "Sud Vest" 0,10% (2334 persoane). Regiunea Bucureşti, (jud. Ilfov împreună cu municipiul Bucureşti) au o pondere de 0,11% (2441 pers.). Precizăm că ponderea scăzută a CDE din vestul ţării se datorează prezentei în procent ridicat a celorlalte confesiuni creştine evanghelice (penticostală, baptistă) sau a creştinilor reformaţi.

Cel mai scăzut număr de creştini după Evanghelie îi revine judeţului Ialomiţa: 26 persoane, (adică 0,01% din populaţia judeţului), urmat de Brăila: 37 persoane (0,01%), Tulcea (72 persoane - 0,03%), Covasna (80 persoane – 0,04%) şi Vâlcea (81 persoane – 0,02%). La polul opus se situează jud. Prahova, cu o pondere de 10% din totalul CDE din România (4486 pers.), urmat de judeţul Botoşani (4329 persoane) şi Suceava (4030 persoane). În cele trei judeţe locuiesc peste cca. o treime din CDE din România. Menţionăm că în judeţul Sibiu (vechi leagăn al CDE din România) se înregistrează cea mai mare pondere în cadrul populaţiei totale: 0,60%, însă numărul este mai redus decât în cele trei judeţe menţionate mai sus. Aceasta se datorează faptului că numărul total al locuitorilor din judeţul Sibiu (421.724) este aproape pe jumătatea faţă de cel din Prahova (829.945). Cu ponderi de peste 5% din totalul creştinilor CDE din România se situează judeţele Dâmboviţa, Braşov, Sibiu, Vaslui şi Argeş.

În ceea ce priveşte etnia, cei mai mulţi creştini după Evanghelie sunt români (39.903, adică 89,7 %), urmaţi de rromi (2029 persoane, 5,08 %), maghiari (1810 persoane, 4,53 %), germani (292 sau 0,66 %) şi ucraineni (198 sau 0.45 %). Celelalte etnii au ponderii mici, sub 0,1 %, singurii care depăşesc această valoare fiind bulgarii (0,11 %). Interesant este faptul că în anul 2002, comunitatea avea un număr şi de 20 chinezi, dar de numai... 4 evrei.

Repartiţia pe cele două medii de viaţă indică faptul că ponderea din mediul rural este mai ridicată 51,1% (22.827 persoane) faţă de cea din cel urban (21. 649 persoane), iar structura profesională scoate în evidenţă faptul că în cadrul aceastei comunităţi religioase aproximativ 8 % din membrii au studii superioare, procent foarte ridicat în comparaţie cu celelalte confesiuni religioase din ţara noastră.

Evident, cea mai mare comunitate din mediul urban se află în municipiul Bucureşti (2150 persoane) ceea ce reprezintă 0,01 din populaţia României şi 0,11% din totalul CDE din România. Dintre bisericile care au un număr mai mare de 500 de membrii se evidenţiază: bisericile „Episcop Radu” (528 membrii şi 406 aparţinători) din Bucureşti, „Agape” (500/293) şi „Logos” (400/208) din Ploieşti, Strejnic (293/233) din judeţul Prahova, „Bartolomeu” (390/285) din Braşov, „Craiova 1” (560/360) şi „Craiova 2” (380/130), Dărmăneşti (326/157) din judeţul Dâmboviţa şi „Sibiu 1” (477/189).

Azi, Biserica Creştină după Evanghelie din România numără 45.000 de persoane, aceştia fiind organizaţi în 671 de „biserici locale”, cele mai multe fiind întâlnite în judeţele Prahova (61), Suceava (50), Sibiu (49), Botoşani (47), Vaslui (41), Iaşi (36), unde numărul membrilor a crescut după 2002, devenind al doile din punct de vedere numeric, la nivel de judeţe (4791 persoane), evident după comunitatea Prahova (5100).

luni, 4 iulie 2011

Sfaturi pentru o familie fericită

1 - Nu fiţi supăraţi în acelaşi moment!
2 - Nu strigaţi unul la altul decât dacă ia foc casa!
3 - Nu amintiţi niciodată greşelile trecutului!
4 - Nu mergeţi niciodată la culcare certaţi!
5 - Spuneţi-vă un compliment unul altuia cel puţin odată pe zi!
6 - Dacă aveţi o discuţie aprinsă, lăsaţi-l pe celălalt să cîştige!
7 - Dacă aveţi ceva de criticat, nu uitaţi s-o faceţi cu dragoste!
8 - Dacă aţi greşit, recunoaşteţi. Şi, cereţi-vă iertare.
9 - Orice ceartă cere doi parteneri. Nu participaţi, căci cel ce a greşit are gura mai mare.
10 - Nimic să nu preţuiască mai mult ca legătura dintre voi şi Dumnezeu!

                                                                         Arad, 03 July 2011,
                                                    For Onisim & Rodica Botezatu, wet-married...

vineri, 1 iulie 2011

Psalmul încurajării


Printre norii întunecați ai tristeții, se zăresc, vag uneori, razele timide ale speranței.

Printre griji și nevoi, amărăciuni și suspine, putem vedea zâmbete, lumină și căldură, ce ne ajută să trecem de întuneric ți frig.

Chiar dacă uneori ce e rău ne doboară, există harul cerului, care iartă, uită și iubește.

Pretitindeni, urât și frumos, rău și bine, drept și nedrept, sfânt și profan, toate acestea se împletesc n Valea Plângerii, unde îngerii mântuiți nu înceteayă să se roage.

Adevărații eroi ai credinței, trec cântând prin Valea Umbrei Morții cântând osanale Cerului, în ciuda faptului că obrajii lor sunt uscați iar burduful lacrimilor le e secătuit.

Priviți spre Cruce, acolo unde Cerul și-a deschis poarta, pentru a urca păcătoșii pe muntele cel sfânt.

Coroana Sa de spini, valorează mai mult decât toate tiatirele lumii. Lacrimile Celui răstignit între cer și teluric au adunat în ele întreaga durere pentru rătăcirile noastre. O singură picătură de sânge prelinsă pe spinii lui Isus, e mai scumpă decât toate diamantele din lume. Iar în poala hainei Sale sunt mai multe medicamente decât în toate farmaciile lumii,

Priviâi la cruce, de acolo ți se-ntinde o mână caldă. Și-o armură, ca să reyiști, ca să învingi! Și chiar dacă uneori durerile te apasă, strânge sabia Duhului în mână, cu tărie, și nu uita că Acel ce ți-a dat-o, te-a făcut Liber!