Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 30 iunie 2012

Cum ne-au torturat comuniștii în închisori

Probabil că suntem o țară care suferă de amnezie, având o frică patologică față de memoria istoriei. Ea trebuie scrisă, citită. Și acolo unde e cazul, condamnataă!

Sunt mai mult decât consternat de faptul că, acum în 2012, o galerie groasă a concetățenilor noștrii trăiește firbinte nostalgia după comunism. Adică după vremurile când toată lumea avea serviciu dar nu și pâine, când toți luau plicul de bani dar nu munceau mai nimic, când toți se mutau în apartamente dar fără căldură, când toți băteau din palme odiosului regim, dar nu aveau curajul să deschidă gura. Nostalgia, se vede azi, când harta României a redevenit roșie.

Nu anti-nostalgici e scopul acestui articol, ci vreau să readuc aminte creștinilor practicanți (indiferent de umbrela confesională), metodele de tortură comunistă, practicate de regismul represor, împotriva fraților noștrii de credință (și nu numai), care, cu sângele lor, au adus liniștea de care azi ne bucurăm în spațiul ponto-carpatic.

Unul dintre foștii deșinuși, ieșeanul Cezar Zugravu, ne reamintește formele de aplicare a torturii împotriva celor arestați de poliția politică:

1. înjurături abjecte;
2. loviturile așa zise ”libere”, aplicate cu palma, pumnul sau piciorul, asupra părților sensibile ale corpului (obraz, gât, grumaz, testicule, coloana vertebrală);
3. bătaia la tălpi cu diferite obiecte (cravașă, baston de cauciuc sau lemn), lvictima fiind fixată în poziții incomode);
4. bătaia la palme;
5. atârnarea anchetatului cu capul în jos;
6. bătaia cu bețe subțiri sau cu vâna de bou;
7. strivirea unghiilor cu un clește special;
8. arderea tălpilor cu flacăra oxiacetilenică;
9. bătaia testicolelor cu un creion greu, până la leșin;
10. prinderea mâinilor între două mese și bătaia la palme;
11. țipete de groază sau gemetele unor rude apropiate sau ale unor cunoscuți (înregistrate pe magnetofon);
12. bătaia în cap cu un ciomag;
13. bătaia cu un ciomag în regiunea renală;
14. bătaia cu un sac de nisip;
15. bătaia cu tocul sau vîrful cizmei peste gura victimei;
16. asmuțirea unui câine lup asupra anchetatului, legat de un stâlp sau de un belciug;
17. spânzurarea (crucificare) în niște belciuge fixate pe perete;
18. ancheta cu o pisică introdusă sub cămașa victimei;
19. bătaia cu un cablu peste gambe;
20. bătaia peste plăgi deschise;

21. aruncarea victimei pe o cale ferată, astfel încât să simuleze o sinucidere;
22. smulgerea unghiilor de la mâini și de la picioare;
23. bătaia zilnică a deținuților condamnați la termene lungi de închisoare (în Zarea Aiudului, la Gherla și la Rm. Sărat);
24. ciomăgeala deținuților puși să alerge în cerc, în jurul torționarului;
25. ancheta cu țigara aprinsă, aplicată pe scrot sau abdomen;
26. ”broasca”  (aplicată în lagărul de exterminare Valea Neagră, Peninsula), întorși de la lucru, deținuții erau obligați să țopăie pe vine, cu mâna în șolduri, fiecare ținând ăn spate alt coleg;
27. bătaia reciproca, la comandă, a doi deținuți;
28. deținuții erau obligați să stea în pozișia culcat, cu fașa în noroi, în timp ce erau interogați;
29. ”carcera” (în lagărul Valea Neagră era o cutie fără acoperiș, în care pedepsiții trebuiau să stea în picioare o noapte întreagă, înghesuiți câte doi);
30. ancheta cu proiectoare puternice îndreptate în ochii victimei;

31. interogatoriul fără întrerupere, zile și nopți întregi;
32. anchetaq cu șocuri electrice;
33. ancheta cu regim alimentar cu sare în exces;
34. ancheta cu izolare în celule umede, întunecoase, cu șobolani;
35. ”camera de chibyuință” (în timpul anchetei, deținutul era obligat să steas în picioare, ore sau zile întregi, într-o cameră de izolare, cu mîinile legate la spate cu cătușe ”autostrângere”);
36. izolarea deținutului într-o celulă strâmtă, vreme de săptămâni, luni sau ani;
37. legarea de pat în poziții incomode, pentru perioade lungi (1-6 luni);
38. interdicția de a fi scoși la WC mai multe zile la rând;
39. bărbieritul cu barba neînmuiată, torșionarul scuipând obrayul celui în cauză, numind bravura ”apă și săpun”;
40. violarea fetelor și femeilor deținute;

41. ”crucificarea”.

Grozăviile torționarilor sunt mai multe, ori mai macabre. Mai cunosc și altele în afara celor ”zugrăvite” de Cezar Zugravu. Cei care aveți și alte amănunte, să adauge la comentarii...

 PS: Mulțumesc și pe această cale prietenului și fratelui Dorin Dobrincu, fostul Director al Arhivelor Statului din România, care mi-a oferit aceste informații. Din nefericire, chiar în 2012, Dorin Dobrincu, a trăit pe propia-i piele epurarea politică! A plătit pentru că a avut curajul să condamne atrocitățile totalitarismului, alături de Vladimir Tismăneanu, ș.a. A plătit pentru că studiile sale au fost folosite de președintele Băsescu în Parlament la condamnarea comunismului.

*(mă rog Domnului, și cred cu toată inima că nu se va găsi cineva, care, citind aceste metode, să le folosească împotriva semenilor!).

vineri, 29 iunie 2012

Primii copii modificati genetic

Primii copii modificati genetic s-au nascut in urma unor exeperimente derulate in SUA, a iesit la iveala joi. E vorba de 30 de bebelusi, iar vestea a provocat dezbateri aprinse legate de etica.
Pana acum, doi dintre copii, in varsta de un an, au fost testati, dovedindu-se faptul ca au mostenit gene de la trei "parinti", de la tata si de la cele doua mame, relateaza Daily Mail. La randul lor, acestia vor transmite mai departe genele urmasilor lor.

15 dintre copii s-au nascut in ultimii trei ani, in cadrul unui program experimental al Institutului de Medicina Reproductiva si Stiinta St Barnabas din New Jersey.

Copiii au mamici care au intampinat probleme in a concepe. Gene de la un donator femeie au fost insertate in ovul, inainte ca acesta sa fie fertilizat.

Multi se tem insa ca intr-o zi aceasta metoda va fi folosita pentru a fi creata o noua specie de oameni, cu caracteristici superioare, cum ar fi forta fizica sau inteligenta.

"Este prima oara cand un astfel de experiment are ca rezultat copii normali, sanatosi", afirma profesorul Jacques Cohen, coordonatorul experimentelor, in jurnalul Human Reproduction.

Acesta este privit ca un sclipitor, insa controversat om de stiinta, care a impins granitele tehnologiilor reproducerii asistate. El este cel care a reusit sa faca astfel incat barbatii infertili sa devina tatici, injectand ADN din sperma direct in ovul, in conditii de laborator.

*(știre preluată de la Ziare.com)

marți, 26 iunie 2012

Vasile Oprea e victimă Facebook

Nu de mult am scris 6 editoriale, prin care puneam în gardă că Facebook-ul, alte rețele de socializare sau blogurile pot face victime din oameni serioși. Pot aduce suferință sau decredibilitate.

Vasile Oprea, cunoscutul cântăreț creștin de la Toflea, a căzut victima farsorilor pe Facebook. Într-o discuție amicală, acesta mi-a mărturisit indignat, că cineva se folosește de identitatea sa, postând anumite știri sau evenimente despre care el nici nu are habar. ”Farsorul” a îndrăznit să scrie că interpretul are chiar probleme conjugale, știre care pune sub semnul îndoielii viața creștină practicată de Oprea. Tofleanul este supărat că ”unii frați iau de bune știrile postate de farsor pe internet”, deoarece puțini sunt românii care știu că el nu are blog sau conturi pe rețelele de socializare.
Momentan nu știe cine îi joacă feste, dar va fi depistat.

Vasile Oprea, deşi e un "brand" - căci cântă foarte bine, este un tip modest. Merge oriunde este chemat. Evident, dacă nu are agenda ocupată. Pentru el, lauda la adresa Domnului e însăşi viaţa sa. Când se porneşte, e greu de oprit. Muzica sa a dinamizat bisericile. Melodiile sale sunt fredonate de zeci de mii de creştini. Iar downlaud-ările de pe net, au trecut de sute de mii.

Totuşi, liderul grupului ”Rugul Aprins” este pus uneori în situații neplăcute și datorită faptului că unele biserici evanghelice încurcă numele său cu ”frații de la Toflea”, la multe evenimente creștine fiind anunțat ca participant, fără să fie contactat. < Frații din Toflea sunt câteva mii. Pe unde se duc, toți cântă. "Rugul Aprins" este totodată și numele bisericii din Toflea, dar "grupul Rugul Aprins" este cel inițiat și condus de mine >, mărturisește cântărețul. În concluzie, "Rugul Aprins" e de fapt Vasile Oprea (și băieții cu care face echipă). Ceilalți, deși frați tofleni, nu sunt de fapt grupul "Rugul Aprins". Bisericile trebuie să ştie acest amănunt.

Paradoxal fraţilor, chiar dacă nu-i suntem fani, chiar de nu ne facem conturi, chiar dacă nu navigăm niciodată în apele sale, diavolul Facebook-ul ne poate face mari cicatrice.

PS: Subsemnatul, a fost întrebat de niște eleve de ce-i apare numele pe Facebook, dacă tot predică împotriva site-ului. Curios, am căutat să văd dacă e adevărat. Inima mi-a venit la loc când am văzut că de fapt eu, eram un... taximetrist din București!

luni, 25 iunie 2012

Colegilor mei Ciresari

Ungerea predicării se dă şi se ia
Se dă celor care poartă o cruce
şi atunci devin patriarhi.
Apoi ies unul câte unul
germinând Cerul.

Se dă in trepte
şi se ia toată deodată
Se ia de la cei care
nu încap in sandalele lui Dumnezeu.
Dar şi de la cei
ce i-au pătat cămaşa.

Dacă veţi predica Cerul
şi veţi trăi Pământul,
lucrurile voastre vor fi Zidul Plângerii.
Dacă veţi trăi Adevărul necosmetizat
nu va trebui să mai predicaţi Cerul.
Pentru că oridecâte ori
veţi fi lângă oameni
Cerul vă coborî între ei.

Să predicaţi cu dragoste,
cu foc, şi cu lacrimi!
Atunci dracii vor fugi
cum fug moliile de
naftalină!

Să fiţi plini de har
şi sfinţi.
Predicatorii se măsoară cu
ocaua duhovnicească!
Asta se va vedea la judecată!

24 iunie 2012, Beiuş
Absolvire promoţia I.

sâmbătă, 23 iunie 2012

Nicolae Geantă - Semnul superiorității (3) - video


Bărbulești, 17 iunie 2012

pentru text click AICI și AICI

Rânduri pentru absolvenți (Școala de Predicare Cireșarii)

de Vladimir PUSTAN   

Vă scriu celor ce terminați cursurile școlii de predicare. Prima promoție. Vă scriu cu pana înmuiată în cerneala despărțirii, cu sufletul pustiu de încă o trimitere în lucrare.


Ne-am revărsat în voi fără să vă dați seama. V-am împărtășit bucuriile, tristețile, lacrimile, cunostințele, nedumeririle noastre. Acum le duceți mai departe.

Să iubiți bisericile, să iubiți oamenii. Să smulgeți suflete din iad, să-i întăriți pe cei slabi, să-i ridicați pe cei căzuți…

Să fiți tari… să nu va încovoaie vântul, bârfa, micimea, sulița aruncată. Să vă feriți de sulițe dar să nu le aruncați înapoi. Dumnezeu are nevoie de predicatori nu sulițași.

Să vă pregătiți. Zilnic să studiați, să vă rugați, să creșteți. Să fiți optimiști. Veți fi predicatorii bisericii răpite la cer… zilele frumoase ale bisericii de acum încolo urmează.

În numele profesorilor, drum bun prieteni!

(articolul a apărut în Revista ”Predicatorul”, iunie 2012, click AICI)

vineri, 22 iunie 2012

Dumnezeu se vede printre lacrimi

Câtă dragoste, atâta har,
atâtea ispite,
atâtea minuni.
De nu verși sînge, nu primești Duh,
libertate, ca să-ți biruiești trupul,
torță pentru Nero
rug aprins pentru Hristos,
mormânt continuu pe care stă îngerul.
Suferința e o ploaie de o zi
pentru cel ce viețuiește cu strajă
în noi.
Dumnezeu, ne înmoaie ființa în lacrimi,
și nu ne duce pe noi în voința noastră
și-n slăbiciunea timpului,
că moartea nu e doamna cu care bei o cafea
și cu care povestești
ce-ai mai făcut în ultimul timp.

 de  Ioan Silviu BATARIUC

joi, 21 iunie 2012

Dragostea şi Roada Duhului

Bucuria este dragostea ce înveseleşte.
Pacea este dragostea în odihna plină de încredere.
Îndelunga răbdare este dragostea în încercare.
Bunătatea este dragostea în societate.
Facerea de bine este dragostea în acţiune.
Credincioşia este dragostea în timp.
Blândeţea este dragostea în pregătire.
Înfrânarea poftelor este dragostea în disciplină.

PS: Nu ştiu cine este autorul, dar am văzut scrise aceste "note" sub Galateni 5: 22, în Biblia păstorului Petre Vasile din Bărbuleşti.

miercuri, 20 iunie 2012

Remember Traian Dorz

Traian Dorz,
 în tinereţe
20 iunie e ziua în care Traian Dorz a plecat la Cer. Pentru creştini Cer înseamnă Acasă.
Îi mulţumim Domnului Isus pentru că ne-a dat nouă românilor un poet aşa măreţ. De fapt, un Dumnezeu măreţ are poeţi măreţi. Slujitori măreţi.
Binecuvântată fie-i momeria poetului prieten cu spinii!

Traian Dorz, prietenul spinilor

Cum adică să fi prieten cu spinii? Cu ţepii aceia ascuţiţi care zgârie pielea până la sânge imediat ce-i atingi. Cu acele mănunchiuri de ace care incomodează. Cu mărăcinii care şi când vor să te iubească te umplu de sânge. Plăcerea lor e doar să şicaneze, să fie bariere, să nu-ţi permită să mişti, darămite să înaintezi. Cu spinii nu-i de joacă. Dacă umbli printre ei, vei avea tot timpul răni. Usturimi. Dureri. Suferinţă. Sânge şiroind. Pielea nu-ţi va mai fi catifelată. Şi nici mâinile albe şi moi…Traian Dorz în schimb, le-a devenit prieten. Atât de mult a fost înţepat, încât pişcăturile lor i-au betonat pielea. Şi credinţa.
.............................................................................................................................................................
Traian Dorz,
Arhiva Nicolae Geantă
Închis în celule întunecate, reci, pline de apă, bătut, înfometat, îngheţat, înghesuit, Traian Dorz a binecuvântat. „Poeziile sale nu blesteamă, nu lovesc, ci cheamă la o viaţă nouă”, scria poetul Ioan Alexandru. „Am o aleasă preţuire pentru fratele Traian Dorz şi poeziile sale – pline de înflăcărata dragoste a lui Dumnezeu”, scria Dumitru Stăniloaie, cel mai important teolog ortodox român din secolul XX. Versurile sale, „în naivitatea lor divină..., izvorăsc din verbul stelar şi celest”, scrie Nichita Stănescu.
Mi-e dor, tare dor, de fraţi ca Traian Dorz. De poeţi care să scrie poezie creştină. Bună. „Căci poezia e sângele unui popor, care curge subteran prin veacuri şi-l face nepieritor”, concluziona Marin Preda. Mi-e dor de fraţi care să compună cântări lui Hristos. Fermecătoare. Mi-e dor de fraţi care pot suferi cu bucurie spinii ocării, ai trădării, ai pocinţei. Dar şi de cei care vor primi cununi de slavă.

Pentru a citi întreg articolul, click AICI

luni, 18 iunie 2012

Privind de sus, şi nu în sus

O femeie îmbrăcată într-o rochie de bumbac, şi soţul ei, îmbrăcat într-un costum modest, au coborât din tren în Boston, şi, ajungând la Universitatea Harvard, s-au adresat fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui instituţiei: - Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte, a spus bărbatul, încet.

Secretara a ghicit imediat că aceştia veneau de la ţară şi că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.
- Este ocupat, a răspuns greţos, încercând să scape de musafirii nedoriţi.
- Aşteaptăm, a replicat şi femeia.

Apoi, ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi nepoftiţi se vor descuraja şi vor pleca acasă. Deoarece continuau să aştepte, frustrarea acesteia creştea cu fiecare secundă. În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita.

- Dacă veţi vorbi cu ei câteva minute, probabil vor pleca, a rugat secretara pe preşedintele Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu aere de pioşenie, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea ce era în stand by.

Femeia îi spuse: - Am avut un fiu care învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici. Dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru.

Preşedintele nu a părut interesat. - Doamnă - a spus acesta - nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
- Oh, nu, replică repede femeia - nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.

Preşedintele a întors uimit privirea. Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi: - "O clădire?". Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste şapte milioane şi jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!

Pentru o clipă femeia a tăcut. Preşedintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.Femeia se întoarse către soțul său şi îi spuse încet: - Atât de puţin costă o universitate? De ce să nu construim, una nouă, a noastră ?

Soţul său acceptă. Faţa preşedintelui se întunecă de confuzie şi uimire.

Văzându-se refuzaţi, domnul Leland Stanford şi soţia sa s-au ridicat şi au plecat. Au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universităţii care le poartă numele: “Stanford”, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea "Leland Stanford Junior" a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. Ş-a numit "Junior", deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar.

Astăzi Universitatea Stanford este cea mai bine cotată din lume. Spre locul întâi, unde s-a urcat, priveşte de jos şi... Harvard.

Ca şi preşedintele Hardvard-ului, adeseori privim de sus fraţii, oamenii. Îi vedem aşa de simplii. Şi mărunţi. Neînsemnaţi. Cu atitudini de Iair, am vrea ca toţi să se dea la o parte. Durerile lor nu contează. Poverile nici atât. Nu învăţăm de la Pilat, nici de la Ierusalim.

Ceea ce e dureros prieteni, este că tot privind de sus, nu mai avem cum să vedem în sus. Vom avea numai lumea pe retină. Iar Cerul, Hristos, sunt muuult, muuult, peste ea! Acel ce e net mai bogat decât domnul Stanford, într-o zi a ridicat Biserica. Instituţie care, de două mii de ani n-a pierdut locul unu. Cu toate că ştim asta, paradoxal ne place mai mult harvardul lumii.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Ortopraxismul sau mersul la biserică

de Vladimir PUSTAN

Biserica nu mântuiește ci creşte oameni. Pentru că eşti deja mântuit te alipești unei biserici, dar biserica nu te naște ci te hrăneşte după ce te-ai născut din Duh şi Scriptură.


Media europeană de oameni care merg duminica la biserică nu trece de 4%. În România media este undeva la 8% dar această cifră e ajutată de cei ce merg la sărbători și de neoprotestanți.


Istoria românilor nu spune că nemersul la biserică ar fi ceva nou, capitalist și postmodernist. Alexandru Ipsilanti inventase punerea la jug a oamenilor ce nu țineau sărbătorile religioase și nu mergeau la biserică. Ori, jugul lui Ipsilanti era mai greu ca a lui Hristos.


Nu avem vocația mersului la biserică pentru că biserica nu are vocația hrănirii turmei lui Hristos. Pleci gol în interior și vii gol iar săptămâna ce vine e un coșmar când n-ai prins puteri cerești de rezistență. Neoprotestanții nu se satură mai bine spiritual, dar ei măcar sunt prinși în febra activismului, mergând de mai multe ori la blid să vadă dacă nu cumva s-a întâmplat minunea umplerii.


Activismul e la fel de rău precum chiulul de la biserică pentru că amândouă lasă capetele goale și inimile pustii.


Ce-i de făcut?


Biserica trebuie să-și câștige relevanța. Nu are de ce să-și ceară scuze, nu trebuie să se amestece în lucrurile lumii, trebuie să aibă echilibrate cele trei funcții: latreutică, didactică și harismatică.
Biserica trebuie să devină interesantă. Adică să-i placă și tânărului și bătrânului s-o viziteze. Oamenii altarelor trebuie să fie oameni ai cetății obișnuiți ai azilelor de bătrâni, orfelinatelor și cantinelor sociale.


Biserica trebuie să ofere răspunsuri. Strada, internetul și deștepții veacului acestuia sunt concurenți redutabili. Biserica din Coreea de Sud a reușit să-l scoată pe Darwin din manuale. Stupidă idee pentru că așa o să-l facă interesant. Trebuia combătut cu argumente solide și era mult mai de folos.


Trebuie pus accent pe sfințenia zilei de Sabat. Adică, duminica trebuie pusă deoparte pentru biserică nu pentru piața de mașini.


Problemele sunt multe și nu o să le dau eu de capăt acum. Vă pot explica mai multe duminica dimineaţa.

(articol publicat pe Cireşarii la adresa

vineri, 15 iunie 2012

Românii, locul 80 în topul fericirii

Fericirea pare să se refugiat în nordul Europei. Danemarca, Finlanda și Norvegia ocupă primele trei poziții într-un raport asupra fericirii realizat economiștii: John Helliwell, Richard Layard și Jeffrey Sachs (director Earth Institute, Columbia University), cu ajutorul cifrelor furnizate de Gallup (de-a lungul a șase ani). Pentru a le obține, autorii le-au cerut cetățenilor din diferite țări să pună câte o notă calității propriilor vieți, de la 0 la 10.

După țările menționate deja, în clasament urmează Olanda, Canada, Elveția, Suedia, Noua Zeelandă, Australia, Irlanda și Statele Unite. România se află pe locul 80, mult în spatele Guatemalei (37), Trinidad & Tobago (38) și al Greciei (42) și ceva mai aproape de Cuba (69) sau Republica Moldova (75). Pe ultimele locuri se află, în ordinea crescătoare a punctajelor: Togo, Benin, Central African Republic, Sierra Leone, Burundi, Comoros, Haiti, Tanzania, Congo și Bulgaria (nu se poate! chiar pe ultimul loc să fie vecinii noştrii?).

La o primă vedere, clasamentul pare să aibă legătură cu starea economică din fiecare țară. În introducere, autorii contrazic însă această ipoteză: „Pentru majoritatea indivizilor din țările cu venituri ridicate, nevoile primare au fost eliminate. Există destulă mâncare, adăpost, facilități precum îngrijire medicală și apă curată, îmbrăcăminte. Sunt însă multe nevoi deasupra acestora. (...) Afluența a creat însă propriile capcane”. Printre aceste capcane sunt enumerate obezitatea, creșterea numărilor cazurilor de diabet și al bolilor legate de fumat, înmulțirea cazurilor de anorexie și bulimie, a cazurilor de afecțiuni psihice, de dependență de cumpărături, TV sau jocuri. Ar mai fi pierderea apartenenței la comunitate, declinul încrederii sociale, creșterea anxietății legate de capriciile economiei globalizate, inclusiv amenințările legate de șomaj.

Nu ştiu ce fericire trăiesc nordicii, căci dacă te duci la unul dintre ei la masă,  în timp ce înfuleci, se uită la tine de parcă i-ai mânca din ficat. Apoi, toate preţurile sunt extrem de piperate. Bătrânii lor, se tem să meargă în spitale, deoarece nimeni nu se uită la ei. Pentru că odată ce omul nu mai produce, nu mai contează. Nu au copii mai deloc, străzile, casele, şcolile sunt semipustii. Ar mai fi faptul că se culcă odată cu găinile, şi asta înseamnă cca 6 luni de la ora 16,00, că e ger de crapă pietrele şi că vodca, pentru ei, e un fel de ceai pentru copii.

Apoi în biserici tinerii lor nu mai vin de mult. Şi culmea, afară şi-au aranjat locuri pentru fumat! Evanghelizările, misiunea nordică? Hmm, nu se aude.
 
Hai să vă mai spun o întâmplare şi trageţi dvs concluzia finală. La o conferinţă creştină, un pastor de-al nost' a întrebat gazdele. "De ce-aţi slăbit în misiune? În Evanghelizarea lumii? Ce vă împiedică? Altădată lucraţi foarte bine". Un păstor bătrân, a scos un portofel din buzunar, l-a arătat spre român şi i-a răpuns: "Când  aveam astea goale, aveam credinţa din belşug, acum avem portofele doldora şi credinţă aproape deloc".
 
Gallup spune că nordicii sunt cei mai fericiţi. E drept, dar într-un sondaj în care lipseşte generatorul primordial al vieţii: Dumnezeu! Fără El, fără Hristos, nu există fericire! Ce trăiesc nordici e un fel de nechezol!
 
Eu sunt fericit că trăiesc în România! Dar şi că sunt român!

joi, 14 iunie 2012

Evanghelizare la Bărbuleşti


Biserica Penticostală nr. 1 din Bărbuleşti (judeţ Ialomiţa),
organizează o campanie de evangheliazare, pe stadionul localităţii.
Sub egida "Cortul întâlnirii cu Dumnezeu", evenimentul se va derula în zilele de 15-17 iunie 2012, astfel:

Vineri 15 iunie - ora 18,00 - mesaj biblic: Dan Florin (Ceica),
Sâmbătă 16 iunie - ora 18,00 - mesaj biblic: Onisim Botezatu şi Nicolae Geantă (Şc. Cireşarii),
Duminică 17 iunie - ora 10,00 - mesaj biblic: Beniamin Cioară (Bucureşti) şi  Ovidiu Stanciu (Bistriţa),
 iar de la ora 18 - mesaj biblic - Cornel Pârv

Lauda şi închinarea va fi condusă de grupurile:
 "Călător spre Cer" (Fraţii din Bărbuleşti), "Fraţii de la Boldeşti", Cornel Pârv&Co.

****************************************************************************
Duminică seara, întâlnire de tineret la Drăgăneasa -Prahova.

miercuri, 13 iunie 2012

Milioane de oameni aşteaptă să vină Isus!

Marantha! Vino Doamne Isuse!

Plicitisit de Dumnezeu - de Sean Dunn

Spre nemulţumirea lui Dumnezeu, creştem o generaţie de tineri care cunosc multe despre El, dar care nu-L cunosc pe El suficient de bine. Aceşti tineri pot recita versete biblice şi îi pot impresiona pe cei din jurul lor cu imaginea lor de creştini, dar, dacă vor continua să-L ţină pe Dumnezeu la distanţă, vor ajunge: ştiu totul, dar...

- slabi
- timizi
- meschini
- să se creadă neprihăniţi
- antagonişti
- frustraţi
- obsedaţi de sine
- aroganţi
- neinteresaţi
- indisciplinaţi
- nedemni de încredere
- imprevizibili
- instabili

Creştini de pe întregul glob sunt chinuiţi de apatie. Această influenţă tăcută ne împiedică să ne îndreptăm cu toată hotărârea şi promptitudinea spre Cel care tânjeşte să aibă o relaţie strânsă cu noi. Apatia produce o stare de adormire a simţurilor spirituale şi şopteşte minciuni, făcând ca oamenii infectaţi de ea să se creadă în siguranţă în starea lor. Este uşa prin care intră păcatul şi iese credinţa.

Lipsiţi de dorinţa profundă de a avea o relaţie strânsă cu Dumnezeu, tinerii pe care-i iubim vor ajunge, cu siguranţă, să trăiască mulţumiţi de starea lor spirituală jalnică, complăcându-se într-o viaţă tristă. Totuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, noi, părinţii, învăţătorii şi conducătorii religioşi îi putem ajuta pe tineri să-şi dezvolte o foame permanentă pentru Dumnezeu. Putem să le stimulăm pasiunea spirituală şi să le aducem aminte de dragostea dintâi. O foame autentică după Dumnezeu îi va ajuta pe tineri să devină:

- pasionaţi
- ucenici ai lui Cristos
- fermi în convingeri
- îndrăzneţi
- stabili
- plini de motivaţii sfinte
- dornici să înveţe
- impulsionaţi de o inimă largă pentru Dumnezeu şi pentru oameni
- dornici de a sluji societatea şi Împărăţia lui Dumnezeu.

Pentru toţi aceia care doresc mai multe detalii despre ieşirea tinerilor din impas, CLICK AICI

marți, 12 iunie 2012

Monologul inimii

de Emanuel Păun, Brazi/Montpellier

Până când să amân să mă las iubit de Tine,
Până când să mă las dus de voi, tot în jos,
Până când să aştept să te chem lângă mine,
Până când să refuz să m-ating de Hristos?

Şi de ce, încă sper că pot duce singur povara?
Şi de ce încă uit că în doi e mai uşor?
Şi de ce, sunt… păcat, sunt… gunoi
Sunt… trişor?

Cum de nu îmi ridic ochii din pământ spre culme?
Cum de nu pot să te văd înaintea mea, la un pas?
Cum de nu descui cătuşele ce mp ţin legat de lume?
Cheie am, în rest nimic, da, nimic n-a rămas…

Şi de ce, nu primesc a iertărilor dar?
Cum de încă nu văd că am fost păcălit,
Chiar de mine!
Ar trebui să Te chem…
Şi te chem Isus: mai dă-mi har!

luni, 11 iunie 2012

Adeseori

de Traian Dorz

Adeseori în rugă
când eu smerit plângeam
nu Te vedeam Isuse
dar Te simţeam

Adeseori când singur
eu suspinam zdrobit
nu Te-am văzut cu mine
dar Te-am simţit

Prin focul jertfei încă
când Doamne m-ai trecut
nu Te-am simţit eu numai,
ci Te-am văzut !

Iar azi când împreună
cu Tine merg în sus
ce limpede, ce-aievea
Te văd, Isus !

sâmbătă, 9 iunie 2012

Tipuri de predicatori

1. Concret - se conduce dupa fapte
2. Abstract - cauta cauzabilitatea si determinismul
3. Analitic - e rational, are activitate si prerviziune
4. Artistic - are inteligenta, imaginatie, flexibilitate

Ca nu cumva sa va insel asteptarile, va las pe dumneavoastra sa gasiti exemplele potrivite!

vineri, 8 iunie 2012

Atitudini creştine

Text: Galateni 4:5 : "ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea"

Inventio
Sunt foarte îngrijorat de faptul că în misiunea mea prin România întâlnesc frecvent două tipuri de biserici: legaliste sau libertine.
De ce libertinaj? De ce televizoare, bere, fuste scurte, păr vopsit, body mulate?...
De ce legalism? De ce trei noduri sub barba la batic, de ce fără cravată, de ce fără instrumente în biserică, de ce obligatoriu cu cămaşă cu mâneca lungă?...

Dispozitio
1, Legalismul
- ne ţine în continuare sub robia legii
- ne închipuim că relaţia noastră e prin Lege, încercăm s-o-împlinim
Rezultatul? Vom fi zdorbiţi prin incapacitatea Legii de a ne izbăvi.
- în loc să ne bizuim pe Duhul Sfânt care e-n noi, ne bizuim pe legalism, pe ce facem noi.
- e ca şi cum jertfei lui Hristos îi lipseşte ceva!

2, Libertinismul
- acuză Legea de toate problemele.O respinge. Nu mai are obligaţii faţă de ea;
- adeseori libertinajul conduce la... dstrăbălare!
- Pavel: nu faceţi din libertatea vostră un motiv ca să trăiţi sub firea pământească
- cea mai rea atitudine: sfinţii de duminică; de luni, liberi, schizofreni spirituali!

3. Libertatea creştină
- noi ne bucurăm că am fost eliberaţi de Lege (ea nu ne putea mântui de nici un păcat, nu are puterea de îndreptăţire, ci doar de acuzare!):
- Noi ne bucurăm de oportunitatea Harului!
- nu aruncăm Legea la gunoi. Ci, o împlinim! O iubim, o resectăm şi trăim viaţa din abundenţă

Concluzio
- Ioan 10:10 - Am venit să aduc oilor mele viaţa, şi s-o aibă din... belşug!
Trăiţi ca fiii, nu ca robii! Dar nici într-un caz ca şi când Dumnezeu nu vede ceea ce faceţi în ascuns!

joi, 7 iunie 2012

Principii (obligatorii) înainte de căsătorie (2)

8. Căsătoriţi-vă numai din decizia dumneavoastră! Nimeni să nu vă influenţeze cu cine trebuie să faceţi cămin! Totuşi, n-o faceţi fără acordul lui Dumnezeu. Nu uitaţi ce sfătuieşte Pavel: “să se căsătorească cu cine vrea, numai în Domnul” (1 Cor. 7:39). Altfel, s-ar putea s-aveţi de socru pe Satana!

9. Nu vă căsătoriţi niciodată până nu aţi verificat relaţia partenerului dvs cu Dumnezeu. Urmăriţi-l dacă se roagă, dacă citeşte Biblia, dacă merge la biserică. Observaţi dacă ascultă de Hristos. Nu fiţi absurzi însă, cum a făcut un prieten al meu care a refuzat o fată pentru că n-a ştiut cine a scris "Călătoria Creştinului", şi fiindcă a ameţit un verset din Efeseni cu unul din Galateni. Voi, nu vă căsătoriţi cu Apocalipsa!

10. Nu vă căsătoriţi cu o persoană a cărei doctrină religioasă nu corespunde cu a dvs. Ce legătură intimă poate fi într-o familie în care soţul merge la o biserică şi soţia la alta? Ce veţi răspunde copiilor când vă vor întreba diferenţa? Dacă soţul are alte concepte asupra unor dogme, şi dvs nu le îmbrăţişaţi, ce supunere faţă de el aveţi ca soţie?

11. Nu încercaţi să vă daţi altcineva decât sunteţi. Fiţi oneşti 100 %. Păcatul are multe instrumente, dar minciuna e mâna care le foloseşte pe toate! Minciuna nu va sta veşnic sub obroc. Va naşte ca fiică dezamăgirea.

12. „Deschideţi ochii înainte de căsătorie şi închideţi-i după aceea”, preciza fratele Vladimir Pustan. Din nefericire, mulţi tineri închid ochii înainte de nuntă, şi de-a doua zi îi deschid. „Mamă, eu pe ăsta îl vreau! Să nu te opui că fug de acasă cu el”. După nuntă, odată ce cad jaluzelele de pe ochi, începe şi-o niagară de lacrimi, şi-o himalaya de regrete! „Pastore, cu ăsta/asta nu se mai poate continua...”. „Dar eu ţi-l am ales? N-ai spus tu că nu mai e nimeni ca el?”...

13. Înainte de mariaj, uitaţi-vă foarte, foarte atent în oglindă! Nu se poate să ai pretenţii să te căsătoreşti cu Făt-Frumos dacă tu nu eşti Ileana Cosânzeana. Nici să ai soţie pe Sharon Stone dacă nu eşti Enrique Iglesias. Băieţilor, vă spun că dacă fata are stele în frunte e tare greu de păzit! Iar un fotomodel se întreţine scump! Trebuie lustruită. Uitaţi-vă la resursele dvs. Gândeşte, la fiecare intersecţie ea va face să se întoarcă toate capetele, la fiecare mall va fi urmărită, când e pe stradă va fi admirată, dar şi fluierată. Chiar şi când e cu tine de mână! Şi cu un băiat situaţia nu-i mai roză. Dacă el e foarte frumos - iar fata nu e pe măsură, posibilitatea de-a fi sedus de alte „zâne” are un procent ridicat faţă de un tip normal. Nu uitaţi: soţia nu e un tablou în casă, ci un ajutor potrivit!

14. Evitaţi implicaţiile intime înainte de căsătorie. Patul să fie neîntinat la nuntă. Nu faceţi ca atunci când păstorii, preoţii, pun mâinile peste dvs, să se ardă! În al doilea rând, sexul înainte de nuntă, cu unul ori mai mulţi parteneri, poate aduce boli, sau o sarcină nedorită, ori se poate finaliza cu un avort. Sau, într-un caz comico-tragic, cu o naştere la 4 luni jumătate de la nuntă! Iubiţilor, o fată care s-a culcat cu un băiat înainte de nuntă, sau un băiat ce-a „hoinărit” prin loboda plăcerilor, va fi tot timpul arătat cu degetul de cel cu care a avut relaţia. "Ăsta/asta, e fumat/ă de mult". Şi-apoi, conştiinţa îl va strânge pe vinovat ca o menghină, chiar când va pune capul pe pernă!

PS: Înainte de căsătorie opriţi-vă întotdeauna între conversaţie şi îmbăţişări! Fugiţi de săruturile pasionale. Nu vă atingeţi niciodată zonele acoperite cu costumele de baie!

miercuri, 6 iunie 2012

Spitale sau garduri?

Am auzit o poveste africană. «Într-un sat de munte, s-a construit o şcoală. Cu profesori buni, cu elevi buni, cu randament, cu schimbări în societate. Numai că, imediat lângă şcoală era o prăpastie. Uriaşă. Zilnic, fie când veneau la cursuri, fie în pauze, unii dintre elevi cădeau în hău. Gemete, strigăte, gâturi sucite, mâini rupte şi capete ferfeliţă. Transport anevoios, cu targa, la spitalul de la câteva sate depărtare. Pe drum, majoritatea mureau. Cei ce scăpau rămâneau cu sechele. „Să construim un spital la buza prăpastiei”, a fost ideea unui umanist şcolit, „prin urmare medicii vor acorda mai rapid asistenţă accidentaţilor, iar viaţa poate fi salvată”. „Oameni buni, noi nu avem nevoie de un spital - deşi spitalele sunt necesare. Aici avem nevoie urgentă de un gard!”, a rostit înţeleptul cătunului. Însă, spre surprinderea lui, oamenii au pornit entuziasmaţi construcţia spitalului. Pentru gardul protector, abia a strâns vreo două voturi... ».

Şcoala vieţii prieteni e aşezată pe buza prăpastiei. La fiecare privire atentă ameţim. Un singur pas greşit, şi hop, o luăm la vale. Alunecări, accidentări. Şi viaţă franjuri. O grămadă de smurd-işti grijulii, ne-au construit spitale în prăpastie: şcoli de corecţie, puşcării, orfelinate, psihiatrii, centre de dezalcolizare, cabinete de avocatură specializate în divorţ (şi alte „gafe”), clinici pentru avort, televizoare, Facebook, Freud, Nietzche, comunism. Lanţuri de clinici. Dar dezastrele, continuă. Nu se face faţă. La garduri însă, nu (prea) lucrează nimeni!

Când medicii vin în licee şi instruiesc tinerele cum să folosască prezervativul sau anticoncepţionale, când poliţia le vorbeşte „tehnic” anti-droguri, când psihiatrii sfătuiesc fetele cu eşecuri sentimentale „să-şi cumpere animale de companie (!?)”, când se ţin conferinţe anti-fumat conduse de „specialişti” care fumează, când se permite liceencelor să avorteze (chiar fără să ştie părinţii!), când politicienii şi pressa fac lobby pentru „libertatea” homosexualilor, se construiesc de fapt spitale la buza prăpastiei. Televiziunile, psihologii, consilieri şcolari, cam asta fac: spitale în loc de garduri. Iluzii optice pentru trăit. Ei vor să trateze în loc să prevină. De fapt, pun viaţa-n pioneze! Şi culmea, un gard e mai ieftin decât un spital!

Cine vrea să mai marcheze astăzi zone interzise? Să ridice bariere contra viciilor. Să pună panouri cu restricţii. Câţi mai construiesc garduri pentru firea veche? În şcoli, în pieţe, în blocuri, în sate, pe stradă, în autobuze, în familie, între vecini. Mă enervează că şi bisericile au lăsat teslele jos! Cele tradiţionale, tac de sute de ani, cele protestante de ceva vreme. (De fapt se construiesc garduri, dar nu lângă prăpăstii. Fraţilor, gardurile se pun între noi şi satana, nu între confesiuni, între om şi păcat, nu între oameni!)...

Să ţesem garduri dese anti-păcat. Să ieşim la munca de prevenire, de atenţionare. Dacă n-o facem acum, mulţi vor continua să cadă. Nu într-o râpă cu spital, ci direct în... iad! Ei vor pieri definitiv, dar sângele lor, îl va cere Dumnezeu din mâinile noastre! (Ezechiel 33:8)

E vremea să îngrădim via prieteni. Nu numai să nu cadă cineva drag nouă în abis, dar fără garduri, următoarele victime putem fi chiar noi!

PS: Zilele trecute, la absolvirea celor 12 clase, când mi-am luat la revedere de la liceeni, le-am explicat că 4 ani am încercat să le construiesc garduri de protecţie: „Sper că măcar un centimetru să fi ridicat şi eu în viaţa voastră”. „Ne-aţi ajutat mult. Mulţumim! Mai ales că... aţi ridicat gardul singur!”.

marți, 5 iunie 2012

Dumnezeu şi fondul de ten

Nişte fete de-a doişpea, au scos pe bancă un borcan uriaş cu alifie pentru... faţă! "E un fel de fond de ten", zice o brunetă dealer Oriflame. "Vreţi să vă spun care e cel mai bun fond de ten?", am întrebat clasa care a ridicat curioasă ochi din cărţi. Până şi băncile au ridicat uimite din sprâncene. "Careeeeeeee, dom' profesor?", s-a auzit un cor de doritoare. "Dumnezeu". "?!".

Le-am spus tinerilor că  Moise, când s-a întâlnit cu Dumnezeu pe Muntele Sinai, a coborât cu faţa lucitoare, poleită, încât oamenii nu puteau să-i mai privească chipul. Avea faţă de aur. "Ascunde-o sub măhramă", a strigat poporul cu faţa arsă de soare. Iar Moise a fost cel mai blând om de pe pământ!

Le-am mai spus că Biblia precizează că atunci "când îţi întorci faţa spre El, te luminezi de bucurie". Radiezi. Şi fericirea se vede pe faţă şi fără fond de ten. Feţele trebuie să ne fie luminoase nu doar în faţa proiectoarelor, ci pe fiecare metru pe care îl călcăm.

"E scump fondul de ten, fetelor. E adevărat, ascunde bine riduri. Sub el, şi-o babă cu faţa evantai, poate fi schimbată în puştoaică. Dar ce folos să trăim cu feţe netede ca de copil mic, dacă inimile ne sunt mai departe crăpate? Căutaţi să vă curăţiţi nu numai feţele, ci şi inimile!".

După ce-am ieşit din clasă, m-am gândit că Biserica, deşi are fond de ten suficient, nu-l foloseşte. Altfel, nu-mi dau seama de ce atâţia fraţi şi surori, duminica la adunare n-au feţele strălucitoare!

Dumnezeu să vă lumineze feţele. Sunteţi Luna lui, dar nu de pe cer, ci de pe stradă. Lumina lui să se vadă în dumneavoastră. Reflectaţi. Radiaţi. Trăind aşa, Biserica  nu va mai fi nevoită să cumpăre fond de ten. Dar nici lumea!

vineri, 1 iunie 2012

1 iunie şi "Sfaturi pentru părinţi"

Recurs la morală, părinţilor!

În România 1 din 10 copii trăiesc fără un părinte. Dintre ceilalţi, deşi sub acelaşi acoperiş, mulţi trăiesc
ca şi singuri. Mama, tata, de mult nu mai au timp de ei. Unii-s plecaţi de acasă de ani de zile. Iar lacrimile pruncilor au ros obrajii celor ce-i aşteaptă!

Acum două zile, mergând spre casă am văzut un băieţel scormonind într-o grămadă de bălegar. Morfolit ca un mecanic de trolii, mi-a răspuns: "Caut râme să merg la pescuit". Tatăl său, nepăsător, mânuia ceva sticle de ţuică. Beţia îl asurzise faţă de muzica stomacului pruncilor din curte.

Un alt băieţel de doi ani avea faţa vânătă. Mama lui, de 20 de ani, vopsită obligatoriu ruginiu, îl bate pentru orice mişcare. Tatăl e pe şantier. Copilul nu are voie să iasă pe drum, la joacă. Şi nici să mănânce prea des.

Doi băieţi şi o fetiţă sosesc la ziua unui nepoţel ce are mama în Italia. Le pun Coca-Cola în pahare. Nu vor. Le torn Fanta. Nu gustă. "De ce refuzaţi?". "Are acid, ne înţeapă la limbă. Tata ne-a spus că sucul ăsta ne poate îmbolnăvi". Părinţii lor au 9 copii. Dar servici nu şi-a luat niciodată.

Am visat într-o noapte că eram într-un parc de mână cu fetiţa mea cea mică. Pentru că nu mă asculta, i-am tras o castană. În frunte i-a apărut un cucui roşu. Apoi altul, şi încă unul. Cu batista murdară de sânge fetiţa mi-a strigat: "Tati, eu te iubesc, de ce mă baţi?". M-am trezit îngrozit, în lacrimi. Visasem, dar am strigat la Dumnezeu să măierte. Ştiţi ce mi-a răspuns la 3 noaptea? "De câte ori mi-ai greşit, Eu te-am bătut?".

În urmă cu 44 de ani, o tânără a încercat să avorteze. Nu i s-a permis la nici un spital. A băut otravă, s-a lovit cu burta în colţul şifonierului, a ridicat greutăţi, mari. Dar Domnul a vrut să-i trăiască copilul, chiar şi abandonat. Acel copil... sunt eu!

Un medic îşi întreabă studenţii: "Ce-aţi sfătui o femeie ce are sifilis, bărbatul ei e tebecist, are opt copii toti handicapaţi şi e însărcinată a noua oară?". "Să avorteze!", au strigat la unison. "Tocmai l-aţi ucis pe Beetoven!"

Dumnezeu ne-a lăsat copii deşi nu ştim cum să-i creştem. Uneori ne sâcâie, uneori ne încântă. Fac prostii şi-i iertăm. Ei ne înavaţă să fim părinţi. Fără copiii noştri, n-am înţelege dragostea lui Dumnezeu de Tată.

Iubiţi-vă copiii. Dumnezeu vi i-a dat să-i faceţi sfinţi, nu lemne de foc pentru iad! Nu-i abandonaţi. Nu ştiţi câţi dintre ei vor fi un Adi Gliga. Ori Nicu Geantă, sau chiar Barack Obama.

Mulţumim Hristoase pentru că ne-ai dat prunci! Creşte-i, păzeşte-i, şi urcă-i la Cer!

LA MULŢI ANI! tuturor copiilor, oriunde v-aţi afla!
*****************************************************************************

Psalm pentru părinţi

Bucuraţi-vă seara când în casă este gălăgie, şi nu vă puteţi odihni de râsetele pruncilor dvs băgaţi în pat. Nu-i mai apostrofaţi că nu adorm liniştiţi. Şi nici atât de repede ca dvs. Într-o zi liniştea o să vă pară înspăimântătoare!

Bucuraţi-vă când dimineaţa găsiţi o jumătate de tub de pastă de dinţi risipită în chiuvetă. Într-o zi ve-ţi găsi Colgate-ul întărit şi nedesfăcut de nimeni!

Bucuraţi-vă când faţa de masă e plină de dulceaţă. Şi chiar şi atunci când gemul vă ajunge-n galoşi. Într-o zi, borcanul va face mucegai în dulap

(pentru continuarea articolului click AICI)
****************************************************************************

Vă invit la Film: Courageous

Sunt un tip care nu urmăresc mai mult de 3-5 filme pe an. Totuşi, azi vreau să fac o reclamă: Courageous (2011). Un film excepţional despre relaţia dintre părinţi şi copii. Merită să vă faceţi puţin timp liber şi să-l urmăriţi împreună. Clipul de mai jos nu are cum să nu mişte inimi, să nu stârnească lacrimi. Numai dacă suntem păpuşi de cârpă nu vom plânge...
din nefericire nu am putut încărca tot filmul în varianta online subtitrat în româneşte;
totuşi, vă provoc să accesaţi linkul de mai jos unde-l puteţi viziona integral;