Fundaţia CIREŞARII

duminică, 30 septembrie 2012

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Drumuri ce trebuie ocolite

Text: 2 împărati 6:9 - "ferestre- te sa treci pe lângă locul acela"

Inventio
Un coleg alerga in fiecare seara prin oraș. Lângă un cimitir l-au atacat câinii. Odată, de doua ori. A treia oară a schimbat traseul.
Noi azi, deși știm de pericole, nu schimbam deloc traseul.

Descriptio
Daca toate drumurile duc la Roma, nu toate căile duc in cer.
In viața avem multe drumuri. Majoritatea insa cu semnul ocolitoare obligatorie.
Ce drumuri trebuie ocolite?

1. Drumul care coboara la rau (drumul lumii, al filistenilor)
-are capcana la fiecare pas
-este drumul celui căzut între tâlhări, al fiului risipitor,
-e drumul pe care atâta au căzut si nu s- au mai ridicat
- e drumul lui Dims, Diotref, Iane si Iambre

2. Drumul care urca la rau (drumul religiozitatii, al mandriei de sine)
- e drumul pe care a coborât preotul si levitul. Dar omul a rămas căzut mai departe.
- e drumul cu luminii, cu icoane, cu post, cu rugaciune când sunt noii tulburi. Dar cu inimi neschimbate
- nu de tamaie se teme dracu' ci de sfintenie, de rugaciune, de impotrivire
- e drumul in care aduci chivotul in tabăra si speri sa lupte el, nu tu

3. Drumul pe care ai venit la credință (drumul inapoi)
- e drumul tânărului bogat; când aude ce ii cere Hristos se întoarce
- e drumul Orpei, care plânge dar se întoarce acasă
- cu Hristos e ca si cu Francesco Pizzaro - nu mai e drum de întoarcere
- drumul crestinilor e cu sens unic, obligatoriu înainte

Concluzio
Interesant e ca pe drumul ce coborât de la Ierusalim la Ierihon, a fost un samaritean salvator
Pe drumul pierzarii a venit Hristos Isus după noi!

vineri, 28 septembrie 2012

Dacă aş fi putut să mă opresc ieri...

Un flăcău cu cercel în ureche şi cu smartphone de ultimă generaţie, a fost ridicat de poliţie zilele trecute, pentru că (mi-au spus liceenii), ar fi cochetat cu... drogurile. Mi-am adus aminte că el era unul dintre cei mai marcaţi dintre elevi, ori de câte ori le-am vorbit despre Hristos. Uneori avea ochii umezi de lacrimi. Trei ani i-am vorbit. A fost atât de aproape să se schimbe, şi n-a făcut-o. Le-am spus liceenilor că ştiu ce-şi reproşează acum la mititica: „dacă aş fi putut să mă opresc ieri”.

„Dacă aş fi putut să mă opresc ieri” - e filosofia de viaţă a tuturor ce-o dau în bară. A studentului prins în timp ce copiază, a şoferului ce trece pe verde, a tabagistului ce se trezeşte tebecist, a adolescentei cu burta la gură, a beţivului cu cancer la colon...  E filosofia saloanelor din spitale, a scării tribunalelor, a liceelor a doua zi după bac’. Dar şi-a politicienilor ce-au băgat mâna pân’ la cot în borcanul cu miere. Sau a profesorilor ce eliberează diplome false. Hoţii, criminalii, diabeticii, supraponderalii, divorţaţii, toţi strigă la unison: „dacă-aş fi putut să mă opresc ieri”!

„Dacă aş fi putut să mă opresc ieri”, e dogma de viaţă care nu iartă. Nu te-ai oprit, eşti bun de plată. Regretele nu mai contează. Lacrimile sunt de prisos. În ofsaid ai ieşit afară din joc. Asta, se penalizează. De cele mai multe ori, chiar şi în biserică!

O femeie prinsă în actul curviei a fost târâtă în faţa lui Hristos. Cu hainele sfâşiate, umilită, cu cearcăne la ochii ce-au alergat după pofte, simţea cum moartea îi cânta serenade la tâmple. O căruţă de pietre colţuroase se doreau catapultate spre capul ei. „Dacă aş fi putut să mă opresc ieri”, se gândea femeia fără nici o şansă. Iar inima i se făcea tot mai mică. Şi totuşi, uimire. Nici un pietroi n-a intersectat-o. Nimeni n-a osândit-o. Căci nimeni, nu se putuse opri ieri! Hristos o priveşte. Un singur sfat îi iese de pe buze: „Acum du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”

E destul de simplu să-nţelegem costurile lui „dacă aş fi putut să mă opresc ieri”. Şi totuşi, nici măcar bisericile nu se opresc. Continuă slujirea în două luntre. Răceala. Sterilitatea. Indiferenţa. Bătaia cu cărămida în piept. Viaţa aproape de păcat. În păcat.

Mi-e tare teamă că în ziua aceea, când noi creştinii ne vom înfăţişa în faţa Mirelui ceresc, pe scrolul minţii multora, va trece încontinuu „dac-aş fi putut să mă opresc ieri”... 

joi, 27 septembrie 2012

Rugaciune (2)

Doamne, nu vreau sa car poverile pe care alții mi le fac, nici poverile pe care mi le face diavolul, nu vreau sa car poverile pe care le pune biserica asupra mea, nici poverile care vin de la mine. Ci vreau, cu adevărat, sa port poverile pe care mi le faci Tu!

                       Molly, asistenta medicală 

marți, 25 septembrie 2012

Sfaturi pentru predicatori (13)

- nu apreciaţi când oamenii vă mângâie pe spate după predică; dacă vă obişnuiţi aşa, într-o zi când vă vor critica vă veţi prăbuşi!
- căutaţi odăiţa rugăciunii; dacă oamenii pot fi "păcăliţi" cu studii neglijente, niciodată nu vor putea înghiţi rugăciuni neglijente (Leonard Ravenhill),

- slujiţi cu devotament în orice biserică, indiferent de numărul de credincioşi sau de "brandul" adunării. Kirkegaard spune că întotdeauna la predică auditoriul este Dumnezeu !; predicaţi ca şi cum îl vedeţi în sală!
- rugăciunea dvs să nu fie niciodată zboruri de oratorie; ci un drum simplu de la inimă la buze!

- nu fiţi niciodată invidioşi pe ceilalţi predicatori mai renumiţi ca dvs; şi ei tot pentru Împărăţia lui Hristos sunt înrolaţi.
- nu uitaţi, Biserica nu trăieşte prin predicatorii ei, ci prin Cuvântul Domnului (L. Ravenhill).
- predicaţi în biserică, nu "slujiţi la mese" (Vladimir Pustan); slujirea la mese o fac diaconii; lăsaţi-i s-o facă; sigur sunt în stare.

- rugaţi-vă mai mult ca predicatorii din vremurile trecute; declinul societăţii e la cel mai jos nivel din istorie.
- gândiţi drept dacă vreţi să trăiţi drept (A.W. Tozer).
- personal am ajuns la concluzia că un predicator va fi foarte bun numai în momentul în care nu va mai face nimic altceva! Ravenhill spunea că predicatorul nu mai poate fi nimic altceva !; aştept ziua în care voi fi aşa!

luni, 24 septembrie 2012

Dacă Tu nu mergi cu noi

Text: Exod 33

Inventio
O fată de 18 ani, plictisită de Dumnezeu, a plecat la discotecă cu alţi 4 tineri în autoturism. La poartă, mama fetei, cu lacrimi în ochi, a spus tinerei teribiliste "Dumnezeu să fie cu tine draga mea". " Poate în... portbagaj", a fost răspunsul ironic. După câteva ore, poliția a sunat mama fetei sa vina in satul vecin, unde tinerii au avut un grav accident. Ceea ce a uimit pe toată lumea a fost ca din mașina torsionata in care au murit toți cei 5 pasageri, portbagajul era intact. Mai mult, nici un ou din cartonul de 30 bucati din portbagaj, nu era spart!

Dispozitio
Dacă Tu nu mergi cu noi:
1. călătoria e nesigură
- nu ne lăsa să călătorim (în pustiu). Vom bîjbîi chiar de-am avea busole!
- cine va fi nor, cine va fi stâlp de foc?

2.închinarea e nefolositoare / inutilă
- nu ne lăsa să construim (cortul).
- cine va sta între heruvimi în locul Tău?

3. destinaţia e neatractivă
- nu ne lăsa să ajungem nici măcar în Canaan. Mierea şi laptele de-acolo nu sunt dulci fără Tine!
- cine va da gust vieţii noastre?

Cocluzio
Fără Tine, nici îngerii nu ne sunt de ajuns, nici Moise! Eşti de neînlocuit!

PS: La sugestia unui frate iubit, schiţele de predică postate vor fi cu "carne" mai puţină. Aproape schelet!

joi, 20 septembrie 2012

Dezamăgit de Dumnezeu

O colegă de-a mea, care este o fată tare de treabă, mi-a mărturisit azi dimineaţă că sora ei este dezamăgită de răspunsurile lui Dumnezeu. De aceea, a lăsat-o moale cu biserica. "Nu ştim de ce, dar de patru ani aşteaptă ca Domnul să-i răspundă la rugăciuni, şi nu primeşte nici un răspuns. Nici în plan profesional, nici sentimental... Nimic. Ea se străduieşte să facă ceva, dar Dumnezeu pur şi simplu tace...".

I-am spus profesoarei să-şi imagineze că suntem internaţi într-un spital, cu operaţii grele, mobilizaţi la pat. În salon intră preşedintele României. "Domnule preşedinte, am nevoie de 100 de euro pentru medicamente", îi strigăm noi. "Ce crezi, ne va ajuta?". "Nu", mi-a răspuns scurt şi sec colega. "Aşa este. Dar dacă în salon cu noi este fata preşedintelui, şi când intră acesta ea îi cere 100 de euro, ce crezi, îi dă?". "Fără nici o problemă". I-am explicat prietenei mele că tot aşa lucrează şi Dumnezeu. Dacă-i eşti fiu, El îţi va răspunde prompt la rugăciune.

Nu vreau să creez vreo disensiune, dar (i-am spus şi profei) dacă nu eşti fiu, atunci s-ar putea să aştepţi ceva vreme răspunsul. Ori toată viaţa. E drept, Dumnezeul nostru e un Dumnezeu cu mână largă, şi dă oricui cere. Oricând. Dar nu-ţi dă, dacă tu vrei să trăieşti oricum! Isus Hristos ar fi putut să elibereze tâlharul de pe cruce. Dar, l-a dezamăgit, şi n-a făcut-o (poate) pentru că tâlharul s-ar fi întors înapoi la tâlhărie, nu l-a sfinţenie!

Adeseori, suntem dezamăgiţi că Dumnezeu nu răspunde cererilor noastre. Suntem dezamăgiţi că visurile noastre nu-s finalizate, că nu ne iese pasenţa. Nu ne iese, când gândurile nostre nu sunt gândurile Lui! Dumnezeu nu este cel care dezamăgeşte, ci aşteptările noastre nerealiste. De aceea, la 9 ani, Lev Tolstoi, după ce a plonjat cu capul în gol de la etajul trei “încredinţat că Dumnezeu o să-l ajute să zboare”, a fost total dezamăgit că aterizarea violentă era să-l ucidă.

Dacă îl confundăm pe Dumnezeu cu realitatea fizică a vieţii – având pretenţia să ne bucurăm mereu de o sănătate perfectă, de un servicu bine plătit, ori de un partener care nu greşeşte – nu facem altceva decât să ne opunem riscului dezamăgirii zdrobitoare. Oricum, spunea Oscar Wilde: “în lumea asta există două tragedii: una este să nu primeşti ceea ce doreşti, iar cealaltă să primeşti ce doreşti”.

Pe de altă parte, nici măcar favoriţii lui Dumnezeu nu sunt scutiţi de vremuri în care Tatăl pare că a amuţit. Că nu mai oferă nici o garanţie. Se germinează îndoiala. Însă, după cum spune Paul Tournier: “Acolo unde nu există motive de îndoială, nu există nici motive de credinţă”.

CS Lewis spunea că iniţial Dumnezeu tratează creştinii ca pe nişte bebeluşi. La convertire, şi imediat după aceea, răspunde impresionant, la orice strigăt. Apoi, în timp ce credinţa creşte, răspunsurile Sale devin tot mai rare!

Nu vă pot spune că nu veţi fi dezamăgiţi. Sau că nu veţi suferi din pricina Lui Dumnezeu. Vă îndemn doar să priviţi la Isus, care după ce a strigat “pentru ce M-ai părăsit?” a transformat dezamăgirea în glorie!

Eu cred că Dumnezeu când tace, de fapt ne-mpinge să căştigăm... singuri!

miercuri, 19 septembrie 2012

Pașii psalmului 23

"Cei şapte "P" ai Psalmului 23

- Posesiune - "Domnul este păstorul meu"

- Pregătire - "El mă paşte în păşuni verzi"

- Progres - "Mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina numelui Său"

- Prezenţă – „Tu eşti cu mine"

- Purtare de grijă – „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei"

- Privilegiu - "Îmi ungi capul cu untdelemn"

- Perspectivă - "Voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele"

marți, 18 septembrie 2012

Amazing Grace

Undeva în Atlanticul de Nord, pe coastele Donegal, la 21 martie 1748, un negustor de sclavi,  călătorea cu 200 de negri pe corabie (Greyhound), dinspre Africa spre America. Din cauza furtunii, corabia a fost prinsă între stânci, catargul a plesnit. Agitaţie, frică, ţipete, valuri uriaşe, apă pe corabie. Mijlocul nopţii. Negustorul a coborît în cabină, a pus genunchii jos, şi a strigat: "Doamne, dacă este adevărat că existi, te rog fie-ţi milă de mine şi de cei 200 de oameni de la bord! Dacă mă auzi, potoleşte furtuna şi îţi promit că toată viaţa am să-ţi slujesc numai Ţie!". Un singur val a mai lovit corabia, şi a îndreptat-o pe linia de plutire. Furtuna s-a potolit.

Vicariatul din Onley,
unde John newton a scris "Amazing Grace"
Ajuns cu bine la ţărm, negustorul a pus în libertate pe cei 200 de sclavi. A devenit un renumit preot anglican, un pionier al creştinismului evanghelic, un politician ce a luptat pentru abolirea sclaviei, şi mai mult decât atât, un mare scriitor de imnuri creştine. Numele lui este John Newton!

Cel mai renumit imn al său "Amazing Grace" - Măreţul Har, scris (probabil) în anul 1761, în vicariatul de la Onley (Anglia), a fost publicat în 1779 (de John Newton & William Cooper). 

 "Măreţul Har", este unul dintre cele mai înălţătoare imnuri ale creştinătăţii. Probabil nr. 1 mondial. Oricine ai fi, oriunde te-ai găsi, ascultându-l, nu scapi fără să-ţi dea lacrimile. Numai în cazul în care eşti de carton...

Mai jos, renumitul Andre Rieu, în concert "Amazing Grace". Şi evident, lacrimile spectatorilor!
...şi varianta mai completă
(Melbourne, Australia, 15. 11. 2008)

luni, 17 septembrie 2012

Religiile minoritare, discriminate în şcolile româneşti

Încă de pe 14 septembrie, am citit pe www.ziare.com, o ştire (vezi dând click http://www.ziare.com/scoala/invatamant/religiile-minoritare-discriminate-in-scolile-romanesti-autoritatile-invoca-majoritatea-1189907), conform căreia minorităţile religioase din România sunt discriminate în şcoli. Da, este foarte, foarte adevărat. O spun ca profesor, care trăiesc de 12 ani între liceeni. Nu vreau să fac comentarii asupra textului de pe ziare.com, (deşi ar trebui), dar aici public numai ceea ce cred că este esenţa sa. Cine doreşte, să-l citească integral la adresa de mai sus, sau pe site-ul Secretariatului de stat pentru culte - http://www.culte.ro/RevistaPreseiDetalii.aspx?id=8145)

"După numeroase polemici, scandaluri si reclamatii ale parintilor, religia a fost indepartata din programa scoala ca materie obligatorie, ramanand doar sub forma de optional. Astfel, una dintre probleme, obligativitatea, a fost rezolvata. Totusi, ne confruntam cu o a doua, discriminarea.

Discriminarea religioasa, intre ortodoxism - majoritatea, si celelalte culte religioase - minoritatea. Singura culta religioasa predata in scolile din Romania este ortodoxismul.

De ce nu se ofera optiunea, celorlalte culte, sa invete la scoala despre propria lor religie?

In Legea Educatiei se arata la Articolul 18, Alineatul 1, faptul ca "elevilor apartinand cultelor recunoscute de stat, indiferent de numarul lor, li se asigura dreptul constitutional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii".

De asemenea, statul roman, reprezentat de Ministerul Educatiei, gaseste in acelasi Articol 18, Alineatul 2, portita de scapare vis-a-vis de lipsa de sanse egale pentru toate religiile. "La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina", se arata in Alineatul 2, Articolul 18 din Legea Educatiei.

Astfel, statul roman se disculpa de lipsa conditiilor, motive obiective, preferand, ca toti cei apartinand din alte culte religioase sa nu beneficieze de predarea religiei lor in scolile din Romania.

Practic, in Romania, ortodocsii au posibilitatea de a alege daca sa participe la predarea religiei sau nu. Adeptii celorlalte religii au doar optiunea de nu participa. Celelalte religii nu au optiunea de a-si vedea credintele predate in salile de curs din Romania.

Un aspect demn de luat in calcul este ca Ministerul Educatiei, cel mai probabil, nu dispune de profesori in religiile protestante, in Islam, in Martorii lui Iehova sau in alte culte religioase. Ministerul Educatiei dispune doar de resursele predarii ortodoxismului.

In acest sens ar fi poate oportuna, pentru a stopa discriminarea dintre religii, scoaterea oricarei religii din scoli, asa cum ar fi si normal, ori predarea istoriei religiilor, asa cum se intampla in tarile civilizate. Un curs in care elevii pot invata despre principalele religii ale lumii, de la Iudaism la Budism si Ortodoxism.

In acest sens, discriminarea dintre religiile prezente in Romania cade in principal pe umerii statului roman, in ceea ce prevede predarea religiei, care nu reuseste sa ofere sanse egale diversitatii"

PS: Personal nu pot fi de acord cu scoaterea religiei din şcoli.
De ce să fie eliminată religia şi nu discriminarea menţionată mai sus?
De ce să se predea Istoria Religiilor şi nu Istoria Creştinismului,
sau acolo unde-s alte religii, istoria lor proprie?
Unii oameni vor să scoată religia din şcoli (să ne-ntoarcem pe vremea lui Ceauşescu, nu?),
pe motivul că "deşi se predă din 1990, la tineri nu se vede nici o schimbare"!
Aş vrea să le răspund cu o întrebare:
"De ce, dacă se vinde săpun la toate buticurile, există o mulţime de oameni care nu se spală?".

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Tendinţa declinului creştinismului

Am găsit notat pe o agendă din iulie 2004:

"La început, în Israel, creştinismul a fost o comunitate care s-a adunat în jurul lui Hristos.
Apoi a pătruns în Grecia, unde a devenit o filosofie.
După aceea a ajuns la Roma unde a evoluat într-o instituţie.
A pătruns apoi în toată Europa, unde de-a lungul secolelor s-a transformat într-o cultură.
În cele din urmă a ajuns în America, unde a devenit o afacere!"

Dacă suntem sinceri cu noi, în România, bisericile se află în toate cele 5 etape de mai sus. Problema noastră este că cei mai mulţi practicăm un creştinism diluat! Şi, aşa cum în vechime evreii se obişnuise cu sângele jertfelor şi nu-i mai sensibiliza deloc, azi, pentru mulţi dintre noi sângele lui Hristos a devenit banalitate.

Obligatoriu trebuie să revenim la primul pas. Acolo se merge în pas cu Domnul Isus Hristos! Nici înainte şi nici în urma Lui!

vineri, 14 septembrie 2012

Dobrogea, identitate şi criză


(după un afiş al Muzeului Ţăranului Român)
După turneul Cireşarii prin arida Dobroge, fratele Florin Ianovici concluziona că regiunea asta de ţară nu e lipsită numai de ploi, dar şi de Dumnezeu. Cine ştie Dobrogea, îi dă dreptate.

Mi-am amintit pentru o clipă, că Dobrogea e tot ce-i mai vechi în România. Apoi am realizat că de fapt Dobrogea e vechi şi nou. Pentru că aici întâlnim pământul cel mai vechi (baikalianul din podişul Casimcei) şi cel mai nou (Delta Dunării) al României. Pentru că aici a fost identificată una dintre cele mai vechi culturi din ţara noastră (Gumelniţa), iar azi e-n vogue dezmăţul promovat de litoral. Pentru că aici încă mai funcţionează două dintre cele mai vechi cetăţi antice ridicate de greci la Pontus Euxin (Tomis şi Callatis), dar şi cele mai noi porturi la mare. Pentru că aici, în Scitya Minor, a poposit pentru prima dată creştinismul în România - prin Apostolul Andrei, dar şi islamismul care-a ridicat geamii dărâmând turle de biserici.

Călcată de perşi, romani, goţi, vizigoţi, bulgari, turci, tătari, ruşi, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Negră a fost mereu în lacrimi. Ba era anexată românilor, ba le lipsea. Zdrenţuită, prăfuită, însetată, Dobrogea de azi e în contrast cu oraşul Constanţa şi litoralul. În inima regiunii, oamenii au venit la Cireşarii în speranţa că vor „primi şi ceva de mâncare”. „Cum să le mai vorbeşti de Cer, de Hristos?”, spunea fratele Pustan. Aici, Evanghelia se predică cu... pâine!

Avem o Dobroge cu cei mai mulţi pescari din România, şi totuşi cu cei mai puţini pescari de oameni. Cu o populaţie de peste 831 de mii de locuitori, dintre care numai 7-8 % sunt turcii şi tătarii, 1-2 % lipovenii, Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea) abia depăşeşte 5000 de creştini evanghelici (1642 baptişti, 3042 penticostali, şi sub 500 de creştini după Evanghelie şi tudorişti). Adică mult sub 1 %! Şi, mai puţini numeric faţă de recensământul din 2002! Dar cu o treime mai mulţi ca în 1992 (atunci erau vreo 3300).

Azi, dobrogenii nu prea se-nghesuie la Dumnezeu. Sechelele lor nu sunt numai datorită celor 5 secole de mahomedanism (o religie pe care nici măcar aderenţii ei dobrogeni nu o prea practică), ori bulgarizării, ori destrăbălării estivale de pe plajele mării. Tind să cred că decăderea se datorează şi Canalului, lagărelor de deţinuţi pentru muncă forţată sau puşcăriilor. Aici, sub comunism, pământul dobrogean a înghiţit mii, sau zeci de mii de martiri.

Nu ştiu de ce, dar văd că azi, Dobrogea noastră are aceeaşi soartă cu Turcia. Scitya Minor şi Asia Mică. Odinioară leagăn al creştinismului, al misionarismului, astăzi uitată, anonimă. Dacă în Turcia, creştinii sunt împiedicaţi să-L proclame pe Isus, în Dobrogea numai dezinteresul probabil ne opreşte!

Hristos a ajuns să fie vestit pentru prima dată la noi în Dobrogea, primii martiri au căzut în Dobrogea, primele biserici s-au ridicat în Dobrogea. Ultimele trebuie să se ridice tot aici!

Dobrogea e veche şi aridă. Are identitate, dar e pierdută în criză. Aici, atât pământul cât şi sufletele sunt secătuite. Ca să înverzească, Dobrogea trebuie udată (bine)! Stropitori avem din belşug, însă cine stropeşte? Apoi Dumnezeu va face să crească.

miercuri, 12 septembrie 2012

5 atu-uri ce expiră la 5 secunde după moarte


Inventio
Dacă ar fi să plecaţi într-o călătorie lungă, câte lucruri aţi lua cu dvs? Aţi căra ceva inutil? Dar ceva fără valoare?

Dispozitio
Cerul iubiţilor e o călătorie fără întoarcere. Unică. Dar acolo nu vom ajunge cu nimic de aici!
Ce lucruri pe care le iubim, vor fi inutile la 5 secunde după moarte?

1. Frumuseţea     
Ps.49:14  “... li se duce frumuseţea, şi locuinţa morţilor le este locaşul
- suferim de narcisism,
- prea mulţi ne bazăm pe look; de dimineaţa până seara ne privim în oglinzi, ne urcăm pe cântare, stăm la saloanele de fitness sau nemâncaţi.
- frumuseţea nu e un garant al înţelepciunii, de multe ori când VIP-urile deschid gura, secunda următoare se urâţesc,
- dacă frumuseţea ar fi etalon de intrare în cer, atunci "urâţii" ar rămâne pe-afară
- interesant este că mulţi oameni vor să fie frumoşi doar afară, dar sufletul?
- atunci de ce ne facem liftinguri, ne îmbrăcăm bine, ne ămpodobim? Ca să arătăm bine în coşciug? întreba F. Ianovici

2. Înţelepciunea (ştiinţa)
Eclesiastul 9,10 “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!”
- şi înţelepţii şi neştiutorii de carte mor; primii uneori mult mai nefericiţi de realizarea vieţii
- diplomele vor rămâne aici, Cerul n-are arhivă cu licenţe. Dar nici cu şcoli profesionale.
- şcolile ne învaţă cum să trăim, dar să murim cine ne învaţă?, întreba V. Pustan

3. Averea (agoniseala) 
1 Timotei 6:7 “Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea”
- bogatul a strâns, a trăit în in şi porfiră, dar când a murit a ajuns în chinuri
- bogăţia nu-i interzisă de Dumnezeu, însă nu trebuie să ne fure inima
- Rochefeller, primul miliardar în dolari al lumii, pe la 50 de ani ajunsese grav bolnav, mânca doar biscuiţi cu lapte. După o analiză atentă a vieţii, a început să ajute săracii. S-a vindecat datorită fericirii, şi a mai trăit 30 de ani!
- dacă trăia Lazăr 100 de ani, 100 de ani trăiai şi tu bogatule; fără el, tu trăieşti degeaba
- Alexandru Macedon a ales să fie îngropat cu mâinile afară din coşciug. Şi totuşi, deşi de mii de ani ştim că averea nu ne foloseşte, totuşi de dimineaţa până seara ne concentrăm asupra ei.
- ştiu bisericile că nu vor lua nimic în cer? Atunci de ce ridicăm construcţii cât Babelul?

4. Puterea (poziţia socială)
Psalmul 102:23 “El mi-a frânt puterea în drum, şi mi-a scurtat zilele.”
Eclesiastul 8:8 “Omul nu este stăpân pe suflarea lui ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire.
- toţi regii mari ai lumii au murit, dictatorii au murit; unii au vrut să schimbe creştinismul, alţii l-au interzis, dar nimeni n-a putut să schimbe Cerul.
- puterea îmbată, prosteşte, dăunează grav sănătăţii -  de cele mai multe ori

5. apartenenţa religioasă
- mulţi ne mândrim cu religia noastră, în numele ei facem chiar mari prostii.
- totuşi nici biserica catolică, nici cea ortodoxă, nici cele evanghelice nu sunt garantul că ne vor duce în cer, ci numai Hristos! În cer nu ne întreabă nimeni de unde venim , ce ritualuri am practicat, ci dacă am fost credincioşi Fiului lui Dumnezeu (Ioan 3: 17-19).

Concluzie
Atu-ul nostru să fie Crucea. E singur pod de legătură între Cer şi pământ.

marți, 11 septembrie 2012

Nivelele raului

Raul exista in Univers sub mai multe forme. Insa Păcatul este mai grav ca răul. Pentru ca el e gata sa distruga ceea ce este divin in oameni.

Raul are trei nivele:

1. Raul metafizic - adică dincolo de ceea ce percepem fizic- dincolo de lumea palpabila, materială. Aici putem încadra ingerii cazuti, dracii.
2. Raul fizic - se manifesta prin degradarea legilor din Univers. De exemplu : legea entropiei, a gravitatiei, viiturile, avalansele, tsunmi... Acest rău nu depinde de intervenția umană.
3. Raul moral - se referă la ceea ce face o fiinta morala contrar legilor lui Dumnezeu: betia, tabagismul, adulterul, avortul,  homosexualitatea, minciuna, barfa, copiatul la liceu, batutul sotiei etc.

Multe dintre problemele omenirii nu se datorează râului fizic, ci celui moral: stricam relațiile, acționam într- un fel ori altul. Raul e contrarul lui Dumnezeu. Exista Binele, Falsul si Adevarul. Oricine strica cele 3 fundamente, e de la cel rău. 

Raul fizic nu poate fi acuzat. Cine poate acuza ciclonii, seceta sau vulcanismul? Dar când bei, furi sau avortezi, când alegi pornografia ca delicatese, îți faci singur rău. De fapt, te autodistrugi.

Raul, îl avem deja. E adamic. L-am luat când am venit in lume. Pentru a scapă de acest virus, ne trebuie un antivirus. Noi oamenii încercăm, sa folosim mai mulți, deși Dimnezeu  a creat unul singur: Isus Hristos! Se downlaudeaza gratis!

duminică, 9 septembrie 2012

Să nu ne pierdeţi...

Ravi Zacharias, povesteşte că în 1995, la ora de rugăciune de la primăria Washington, dintre vorbitori s-a ridicat Ashey Oubre, o fetiţă de vreo 10 ani. Cu un glas plin de dulceaţă cum numai un copil poate avea, fetiţa a citit un text adresat ceklor mari. "Nu ne mai vorbiţi despre dragoste dacă voi n-o trăiţi. Nu ne mai vorbiţi despre iertare, dacă voi nu vă puteţi ierta unul pe altul. Nu ne mai obligaţi să mergem la Biserică dacă voi n-o faceţi. Nu ne mai puneţi să citim Biblia dacă voi n-o deschideţi deloc. Nu ne mai vorbiţi de Dumnezeu, dacă voi vă purtaţi ca şi cum n-ar exista... Voi, oamenii mari ne minţiţi. Ne minţiţi şi nu credeţi!".

Cuvintele fetiţei au frânt inimile celor prezenţi. Părerea mea personală este că atârnă mai mult decât 1000 de predici!

Părinţi, luaţi aminte la strigătele copiilor voştrii! Într-o zi, s-ar putea să fie prea târziu...

Urmăriţi şi videoclipul de mai jos...

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Visuri imposibile

In seara asta, una dintre fetele mele m-a întrebat ce este mai bine in  viața : "sa ai visuri marete, greu de atins, sau sa nu visezi nimic?

I-am spus ca omul care visează imposibilul e un vizionar. Si, de vizionari are Dumnezeu nevoie. Si biserica. Si România.

I-am amintit ca la un moment dat in viața lui David, când se întoarce înapoi acasă după o prigoana, acesta îl invita pe Barzilai sa mănânce la masa sa. Barzilai in schimb îl refuza, pe motivul ca are 80 de ani, si ca nu se așteaptă decât sa moara, si sa fie pus alături de părinții săi in mormant! Ce vis, ce realizare? Ce asteptari de la viața, de la Dumnezeu!

Pe de alta parte, Caleb, in vârsta de 85 de ani, ii cere lui Iosua sa ii dea Muntele Horeb. De ce? Pai se ascund acolo trei fii ai lui Anac, uriasii aceia ce au speriat iscoadele, fapt ce-costat 40 de ani de ratacire in pustiu. Nu putea muri fără sa-i nimiceasca. Si, a reușit!

Am întrebat fetele: "Ce vreți sa fiti, Caleb ori Barzilai?". "Tata, a spus cea care intrebase, mai bine ne luptam cu uriasii, decât sa dormim cu piticii!"

Le-am mai spus fetelor ca CH Spurgeon a afirmat către medicul sau spre sfârșitul vieții : " Mai bine sa mor  obosit decât  ruginit!"

Va doresc in viața sa aveți visuri marete. XXL, vorba fratelui Pustan. Visuri mari, sa incapeti in ele! Visand imposibilul il onorati pe Dumnezeu!

vineri, 7 septembrie 2012

Slujirea care aleargă

Ioan Botezătorul stătea la Iordan şi aştepta ca oamenii să vină să se boteze. Predica dur, cu putere, cum nimeni nu mai făcuse. Cel puţin în ultimii 400 de ani. De dimineaţa până seara aştepta evreii la pocăinţă. Nu aducea pe nimeni, nu vizita pe nimeni.

Domnul Isus Hristos în schimb "străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi de neputinţă". El alerga după oameni. Intra în casele vameşilor, mânca alături de farisei, ori de femeile căzute în păcate, atingea leproşii, paralizaţii, lua în braţe copiii. A strâns mâna soldaţilor romani, a vindecat canaaniţi, samariteni, îndrăciţi. Biblia spune că Hristos umbla, trecea. Prin sate, prin oraşe, prin sinagogi. Asta face slujirea. Aleargă.

Privind astăzi prin bisericile noastre, constatăm că ne place mai mult slujirea tip Ioan Botezătorul. Evident, vrem ca oamenii să vină la noi. Ne-am aşezat confortabil în scaune tapisate, moi, în clădiri cu sonorizări de mii de euro, cu lifturi chiar (incredibil că am auziat şi asta, la noi în România desigur), cu spoturi, cu trepte la amvom mai scumpe decât o biserică de la ţară. Şi aşteptăm. Afişăm bannere în oraşe, în sate, dăm anunţuri la Radio, pe Internet. Şi finalitatea? Ne şochează. Rar, destul de rar, se adaugă cineva.

Slujirea de tip Hristos e cea care merge cu Evanghelia pe teren. Ea indentifică unde sunt probleme. Îşi face timp să meargă la rude, la vecini, la săraci. E prezentă la fraţii în suferinţă, la discriminaţi. Ea intră şi-n casa bogatului, şi vede că şi el are suflet. E prezentă pe stadioane, în parcuri, în aer liber. Aleargă din biserică în biserică, acolo unde bătrânii şi-au setat capul spre uşă. Când e chemată merge, pentru că evanghelia sa e "du-te". Oriunde. La oricine. Oricând.

Vom avea biserici neîncăpătoare în momentul în care vom fi conştienţi că slujirea creştină nu înseamnă să aşteptăm oamenii să vină la noi, ci să ne ducem noi după ei. Pescarii nu prind peşte dacă nu ies din casă. Nici creştinismul nu creşte dacă sămânţa rămâne în magazie în saci.

Avem nevoie de predicatori ca Ioan Botezătorul, dar în slujire trebuie să fim ca Isus Hristos!

joi, 6 septembrie 2012

Doi oameni, două destine

o predică de Florin Ianovici

Text: Luca 23:26
Inventio
Daca Simon nu ar fi luat crucea lui Isus Hristos, Domnul Isus nu ar fi putut sa isi ridice privirea. Si daca Domnul Isus Hristos  n-ar fi putut sa-si ridice privirea n-ar fi vazut ficele Ierusalimului care plingeau. In toata nebunia aceasta pe care Biblia o descrie, o nebunie de care mi-a fost de multe ori rusine ca sint om ii multumesc lui Dumnezeu pentru stropul acesta de lumina care a fost lasat. Femeile acestea nu seamana cu multi dintre oamenii pe care ii cunosc. Femeile acestea plingeau, se boceau si isi rastigneau durerea ca rastignesc un nevinovat.

Daca nu ne-ar ajuta Dumnezeu sa ne ridice din cind in cind crucea am sta numai cu ochii in pamint. Tarina asta nu este un bun invatator. Citi dintre dumneavoastra, mergind pe calea aceasta a lumii, n-ati sesizat de multe ori ca parca uitati de Dumnezeu? Iesind din Biserica se intimpla ceva ciudat. Aproape cu fiecare pas care il pui intre tine si Biserica parca sintem ca un sac spart, care tot scapa. Ii multumesc lui Dumnezeu de fiecare venire la Biserica pentru ca de fiecare data Dumnezeu se atinge de ochii mei. Ori de cite ori vin la Biserica Dumnezeu imi ia de pe spate povara acestei zile ca trebuie sa ne punem ceva pe masa si trebuie sa ne crestem copii sa aiba si ei un viitor si trebuie sa dam socoteala de nadejdea care este in noi si trebuie sa traim pe pamintul acesta ca sa lasam o urma.
Dar stând numai cu ochii in tarina, ajungi sa uiti pentru ce traiesti!

Cunosc oameni care au spus: “Pastore nu-i nici o problema daca miine nu ma mai trezesc ca si asa ziua de azi care a trecut nu stiu la ce mi-a folosit” Ii multumesc lui Dumnezeu pentru Simon din Cyrena care a luat crucea Domnului Isus si a putut privi aceste femei, femei care intr-un fel au spalat obrazul nostru pentru ca nimeni de acolo in nebunia aceia nu s-a gindit sa verse o lacrima pentru Acela care murea nevinovat. Femeile acestea au spalat cumva obrazul nostru. Privind spre ele spun si eu astazi: “Doamne, poate-o mai fi o urma de speranta pentru noi, va mai fi o farima de bunatate in sufletul asta pustiit.
Nu orice lacrima este onorabila!

Eu cind ma uit in sus si vad cerul lui Dumnezeu parca ceva se vindeca in mine. Oridecite ori ma uit in sus am o nadejde si ma gindesc ca intr-o zi  acest asternut la picioarele Lui se va da la o parte si ma voi duce acasa la Dumnezeu. Dumneavoastra stiti ca pe pamintul acesta nu orice lacrima este onorabila. Stiti ca pe pamintul acesta lacrimile noastre pot fi premiul lui Dumnezeu sau trofeul Satanei? Ori de cite ori pe obrazul tau vor fi lacrimi de ciuda, de umilinta pentru ca traiesti o viata departe de Dumnezeu, ori de cite ori vei avea pe fata lacrimi datorate rusinii a fi prins cu lucruri care nu se cuveneau sa fie facute sa sti ca atunci Satana are un trofeu. Dumnezeu nu ne-a facut pe pamintul acesta sa fim brazdati de lacrimi ale rusinii. Dumnezeu ne-a dat un obraz pe care sa curga lacrimile recunostintei. Ori de cite ori vei plinge, sau vei avea lacrimi gindindu-te ca Dumnezeu din cer S-a dat si pentru tine a facut lucruri nemaipomenite si vei aduce lauda lui Dumnezeu, sa sti ca lacrimile tale vor fi premiul lui Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos cind s-a uitat la femei Le-a zis: “Femeilor nu plingeti pentru ca voi nu intelegeti un lucru, unde ma duc Eu, ma duc acolo unde am planuit; viata Mea nu este un esec. Mai am putin si voi pleca de pe acest pamint pe care L-am brazdat de 33 de ani in speranta ca voi sa intelegeti pentru ce ar trebui sa plingeti. Nu plingeti pentru visul pamintesc refuzat. Nu plingeti pentru examenul neluat. Nu plingeti pentru mofturile pamintului acestuia.Ci daca e sa plingi in aceasta seara, sa plingi gindindu-te ca cerul lui Dumnezeu se indeparteaza cu fiecare zi. Daca eu, pomului verde i se fac aceste lucruri ce va fi cu cel uscat? Si bate un vint de stepa de multa vreme si ne-a uscat pe multi pe dinauntru. Arsita aceasta cu fiecare zi parca creste in intensitate.
Nu plingeti pentru ce nu merita ci plingeti pentru ce merita!

Pentru ce merita sa plingi pe pamintul acesta? Pentru ce merita sa am lacrimi pe obraz? Domnul Isus a spus: “Nu ma plingeti pe Mine, plingeti-i pe cei care traind pe acest pamint nu vor gasi usa raiului. Plingeti-i pe aceia care odata pusi in tarina pamintului, acolo vor ramine o eternitate. Plingeti-i pe aceia care traiesc fara cer. Plingeti-i pe aceia care traiesc de pe o i pe alta fara sa isi dea seama ca au fost facuti sa fie lauda lui Dumnezeu. Traiesti cu scop inalt. Sa traiesti vertical. Dumnezeu nu ne-a facut curvati, ne-a facut sa stam drepti si noi tot cu capul in jos scormonim. 

Dispozitio
Doi oameni au stat la egala distanta de Domnul Isus. Amindoi tilhari au suferit aceiasi moarte si osinda. Amindoi aveau aceiasi problema si erau rastigniti pentru acelasi lucru in viata lor. Si totusi, in conditiile in care oamenii acestia erau atit de aproape de Hristos, unul a nimerit usa raiului si unul nu a nimerit-o.
Atitia oameni nu stiu ce inseamna sa fi protejat de Dumnezeu si cind vad soarele pe cer nu multumesc lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu zice: “Nu pentru asta iti ce socoteala”. Exista un punct in universul acesta, functie in care destinul tau si al meu se va hotari: Crucea din Golgota. Poti sa faci ce vrei cu anii tai, poti sa faci ce vrei cu ceia ce ai dar daca nu faci ce trebuie cu Golgota, pentru ca Golgota si crucea lui Isus Hristos aduna si separa; la stinga si la dreapta lui Isus Hristos. Ce vei face cu crucea lui Isus Hristos va fi raspunsul si vei iesi din viata asta. Lucruri pentru care ne desparte crucea 1. Cum vei auzi. Intr-un moment Isus zice: “Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac.” Unul dintre tilhari a auzit aceste cuvinte si celalalt nu a auzit aceste cuvinte pentru ca in viata cind nu iti ies lucrurile nu ai urechi sa auzi ce spune mama, tata, pastorul sau prietenii tai. Sunt asa de multi oameni care s-au bagat in datorii, in lucruri in care nu trebuia si sint asa de tensionati ca nu mai aud. Iti cer sfatul si intr-un mod paradoxal nu aud absolut nimic din ce spui tu. Ii spui unui om: “Omule tu nu vezi ca iti scuipi plaminii? Arunca odata tigarile!”  Dar din nou se duce si din nou fumeaza. Ii spui: “Omule tu nu vezi ca iti nenorocesti viata? Nu vezi ca bautul acesta a facut din tine neom? Nu mai aduci nici un ban acasa?” Te aude? Nu te aude. Ii spui: “Tu nu vezi ca viata ta se duce in jos? Tu nu vezi ca nu mai dormi? In fiecare noapte sari de cinci ori in pat? Ai numai cosmaruri. Dimineata esti lac de apa; te framinti. Paraseste stilul asta de viata ca te baga in mormint.” Te aude cineva? Nu te aude nimeni. 

Pe pamintul acesta va trebui sa invatam un lucru: Oamenii s-ar putea sa ne ofere informatii. Cartile ne ofera informatii, mass media ne ofera informatii; Dumnezeu ne da revelatii. Dumnezeul nostru nu vine sa ne dea doar un calup (o cantitate) de informatii. Dumnezeu este descoperire. Dumnezeu este ungere, o lumina duhovniceasca. In atitea imprejurari ale vietii mele, cind am ascultat glasul lui Dumnezeu mi-a fost bine. Functie dupa cum vei asculta ce iti va spune Dumnezeu din cer, asa va fi viata ta. Ciudate dopuri in urechi avem. Ne spune Dumnezeu in fiecare zi: “Rugati-va si nu va lasati. Cititi cuvintele Mele si luati fagaduintele Mele si ne uitam mereu si mereu pe nenorocitul ala de laptop si ne uitam in fiecare dimineata si ne trezim cu capul la stiri. Ce sa spuna stirile? As vrea sa citesti dimineata Cuvintul care spune: “Si iata ca Eu voi fi cu tine in fiecare zi”. N-auzim ce spun. Biata mama a albit. Nu mai stie cum s-o spuna. A spus-o cu blindete. A spus-o dindu-ne ciocolata. A spus dindu-ne poate hainele pe care le-am dorit si tot n-am ascultat-o si ne-am nenorocit vietile. Nu mai stie bietul taica-tu cum sa-ti spuna.  Palmele lui sint pline de bataturi si vine acasa obosit de la 2-3 servicii si nu mai are timp sa discute cu tine (in Romania). 

N-auzim sfaturile pe care ni le da Dumnezeu. Credeti ca Dumnezeu a tacut vreodata? Credeti ca Dumnezeu ne-a vorbit fiecaruia dintre noi? La sfirsit Dumnezeu ne va spune: “Am fost acelasi Dumnezeu care ti-am vorbit ca si celorlalti dar tu n-ai auzit prietene. Ca si celalat tilhar, cind singurul simt car eil am este sa blestem pe cei care ma ocarasc, pe aceia care sint jos la piciorul crucii si nu sint mai putin vinovati decit mine si El pe cruce striga: “Tata iarta-i ca nu stiu ce fac”. Credeti voi ca Dumnezeu din cer vine la noi ca sa ne ia fericirea? A-ti auzit vreodata de un Dumnezeu care ne jefuieste de ce avem mai bun? Dumnezeul nostru ne uste un Dumnezeu  al divorturilor. Este un Dumnezeu al unei singure neveste si a unui singur sot. Asta invata Dumnezeul nostru. 

Dumnezeul nostru spune sa nu avortezi copilul, ca nu sintem ciini. Dumnezeul nostru iti spune sa-ti pastrezi copilul. Dumnezeul nostru spune sa lupti pentru cel de linga tine. Este Dumnezeul care te face sa te ridici in autobuz si sa lasi locul unui batrin. Cind il asculti pe El iti dai seama ca tot ce spune El duce la fericire.  Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care iti spune: “Nu iti irosi tineretea curvind. Nu-ti irosi tineretea stind si bagindu-ti capul in ecran si lasind ca toate acestea lucruri sa iti schimbe tot sufletul tau. Nu te spurca, zice Cuvintul lui Dumnezeu. E rau ce spune Cuvintul si ce ne invata? Intotdeauna in viata destinul nostru se va raporta dupa cum am avut urechi de auzit.Asculta omule, tu nu vei putea ierta niciodata. De zece ori promiti ca o sa ierti; nu o sa poti. De zece ori promiti ca te schimbi; nu o sa poti. Este nevoie de putere launtrica, de ajutorul Lui, este nevoie de cel venit de sus.

2.  Cum vei asculta – asa iti va fi destinul. 
O mare putere are in viata spiritul de legare, spiritul de turma. Daca va uitati in Scriptura veti vedea acolo ca preotii isi bateai joc de Isus. Fruntasii, ostenii si trecatorii isi bateau joc de Isus. Si tu care stai pe cruce ce sa faci? Iti bati si tu joc de Isus. Asta a facut si unul dintre tilhari. L-a infruntat si si-a batut si el joc de Isus. Daca cel din stinga sau dreapta ta isi bate joc, daca in viata ta esti imprejurat de oamenic care fac anumite lucruri te vei trezi ca le faci si tu. 

Tovarasiile rele strica obiceiurile bune daca le ai, daca nu le ai le intareste pe cele rele. Pe pamintul acesta sa stai linga oamenii sfinti ai lui Dumnezeu e cheia. Stiti de ce iau si tin tinerii linga mine? Pentru ca vreau sa se atinga de ei Dumnezeu. Vreau sa stau linga ei pentru ca as vrea sa ma cheltuiesc si sa ma investesc pentru ei. Stiti cum veti birui moartea? Investiti-va in oameni si cheltuiti-va. Risipiti-va in oameni.

Concluzio 
Cea mai scurta cale catre adevar este dragostea. Cind te iubeste cineva va gasi calea spre adevaar si ti-o va spune. Stiti de ce Dumnezeu nu-i prezent in viata noastra de multe ori?  In atitea imprejurari a vietii siti de ce Dumnezeu nu lucreaza? Noi nu stim cine e Dumnezeu. Noi nu-L cunoastem pe Dumnezeu.  

Unul dintre tilhari a zis: “Mintuieste-ne pe noi, ” si a adaugat, “Da-te jos de pe cruce, mintuieste-te pe Tine si mintuieste-ne pe noi”.  Tilharul de fapt zicea: “Daca Tu esti Dumnezeu scoate-mi piroanele din picioare si cuiele din miini sa ma pot da jos si sa ma duc si sa fac tot ce am facut inainte”. Vrem un Isus care sa ne rezolve problemele si ne stearga datoriile din banca. Vreau un Isus care sa repare relatia mea pe care eu am distrus-o. Eu nu trebuie sa ma schimb, numai sa mi-o repare. Viata aceasta nu este o reteta magica cum sa-ti fie tie bine.

Cind Dumnezeu a venit pe pamintul acesta Dumnezeu a spus un singur lucru: “Eu am venit s-aduc lumina in intuneric. Am venit sa-i ridic pe aceia care zaeau sub puterea mortii. Am venit s-aduc mintuire sufletului vostru. Am venit sa va spun ca usa raiului este deschisa larg.” Dar unii din noi cautam un Isus al piinii, cautam un Isus care sa ne dea raspunsuri facile la intrebarile grele ale vietii. Vrem examene fara truda. Vrem fericire fara sa investim in noi. Vrem un sot care sa ne fie bun fara sa bagam de seama ca oferta noastra ii jalnica. 

Dumnezeu mai întîi ne dă o mintuire cerească.

(sursa: http://rodiagnusdei.wordpress.com/2012/03/16/florin-ianovici-doi-oameni-doua-destine-tu-ce-alegi-la-biserica-poarta-cerului/)

miercuri, 5 septembrie 2012

Pilda chibzuinţei

Text: Matei 25: 1-13 - Pilda celor 10 fecioare
Inventio

Ilustraţie: O televiziune din Australia a prezentat un filmulet din Thailanda. Un cameraman australian, s-a urcat pe o stâncă de cca 200 m să filmeze peisajul exotic al staţiunii. Pe mare, nişte pescari cu bărcile, prindeau calamari. Deodată cameramanul a sesizat că marea se retrage mult. În urma retragerii apei, zeci, sute de calamari se zbăteau pe uscat. Pescarii au sărit din bărci şi adunau crustaceele. De obicei, într-o zi întreagă nu prindeau mai mult de 5-6 bucăţi, adică 5-6 $. Acum, puteau să-şi umple sacii. Vedeau numai zeci, sute de dolari. Deodată, cameramanul a văzut că se apropie tsunami. A început să strige cât îl ţinea gura la pescari. Să-i avertizeze. Ei însă, cu ochii la calamari. La venit. La bani. „Mai este timp”, a fost deviza lor. Dar, în câteva secunde, i-a înghiţit valul uriaş. Cu bărci, cu calamari, cu totul. Viaţa le-a atârnat de un singur moment de chibzuinţă. Însă, le-a lipsit...

Iubiţilor, astăzi societatea, şi chiar biserica suferă din ce în ce mai mult de nechibzuinţă. De lucruri în oridine, de trăit ca la carte. Viaţa a devenit alandala. Majoritatea oamenilor recunosc asta, însă moto-ul dumnelaor este: „Va veni o zi să ne ordonăm”! Şi nu o fac.

Cunoaşteţi oameni care spun că se schimbă? Care plâng în faţa amvonului, care-şi iau angajamente solemne în sanctuar, şi de a doua zi...

Dispozitio

Pilda pe care v-am citit-o, despre cele 10 fecioare, ne vorbeşte despre faptul că poţi aştepta o viaţă întreagă Mirele Ceresc, dar dacă în ultima secundă nu eşti pregătit, ai pierdut toată petrecerea. Şi veşnicia. Nu din cauză că Mirele a întârziat, nu din cauză că la uşă erau paznici „răi”, ci din cauza lipsei de veghere!

1. Trăiţi chibzuit, nu nechibzuit

Pilda ne vorbeşte despre 10 fecioare. Toate aveau candele. Toate aveau haine de nuntă. Toate au aţâpit, şi toate s-au trezit. Numai că 5 dintre ele au lucrat neînţelept. Biblia ne spune fără chibzuinţă. Chibzuinţa este examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită, măsurată bine, socoteala tuturor eventualităţilor, gândire (logică). Biblia engleză, numeşte aceste fecioare „fullish”, adică „proaste”. E o prostie să stai la 12 noaptea cu candela în mână şi să nu ai cu ce-o aprinde. E ca şi cum ai schia fără zăpadă!

Dumnezeu ne-a chemat la o viaţă chibzuită, nu să facem prosti.

Cum e posibil să jurăm dragoste lui Hristos, şi să continuăm în păcat, în minciună. Cum e posibil să plângem în biserică şi apoi să jertfim idolilor? Sunt persoane care renunţă la băutură, la ţigări, la adulter. O perioadă... Apoi?

De ce nu trăiesc oamenii chibzuit, ci prosteşte? Pentru că „nu se tem de Dumnezeu”! Proverbe 1:7 „Frica de Domnul e începutul ştiinţei”, înţelepciunii pe româneşte. Şi dacă nu ne mai e frică de Domnul, atunci inventăm un alt Dumnezeu, o altă Biblie, un alt creştinism. Priviţi la creştinismul din România. Unde cere Biblia să pui lumânări, să cumeri icoane, amulete, tămâie? Unde cere să sărbătoreşti o zi anume, să te înfrânezi de la anumite mâncăruri, de la căsătorie? Unde cere să ţipi la rugăciune să crapi tavanul? Să urăşti pastorul, fratele ce e mai bine văzut ca tine, să nu acorzi iertare celor ce greşesc în biserici? Unde scrie să defăimezi, să înroşeşti telefonul cu „ştiri despre fraţi”, să fi barometrul predicilor, termometrul stării bisericii? Vă spun eu: nicăieri. Dar trăim aşa, atunci când nu ne mai temem de Dumnezeu!

Lupta creştină nu se dă numai de Paşti, de Crăciun, duminica sau în bisrică la rugăciune. Ci de luni până duminică, 7 zile /7, 24h/24.

Oamneii ne ştiu dacă suntem sau nu copiii lui Dumnezeu. Dacă trăim sfânt, chibzuit. Într-o zi în piaţa Centrală a oraşului o fetiţă de vreo 5 ani, când m-a văzut de departe a strigat: „Mami, uite pe fratele care ne-a predicat la biserică”. Şi culmea, copilul era din... Canada. Tot oraşul a întors capul. Dacă era acolo un singur om, unul singur care să spună: „vorbeşte, dar trăieşte?”.

Ilustraţie: Fratele Franco Petrone, de la Micălaca, Arad, a spus că a văzut un anunţ în ziar: „Angajez şofer pe TIR. Exclus pocăiţi”. Şocat a sunat patronul. De trei ori i-a respins, argumentând că nu mai are ce discuta cu nici un pocăit. A patra oară, Franco a spus: „Domnul patron, sunt pastorul unei biserici. Mă interesează ce anume v-a determinat să daţi acest anunţ”. „D-le pastor, 3 pocăiţi au lucrat la mine. cele mai mari probleme în firmă, ei le-au făcut”!

Iubiţilor, nechibzuinţa noastră loveşte nu numai în noi, ci în Evanghelie. Şi Necuratu’ asta doreşte. O Evanghelie stricată. Nişte creştini diluaţi. Cel mai mare chin este să trăieşti un creştinism diluat. Duplicitar.

a) În schimb, Diavolul iubeşte creştinii nechibzuiţi. Ce ce trăiesc în „două luntrii” (şi cu Dumnezeu şi cu Mamona – dar nu se poate, căci urâm unul din ei! Citiţi atent Matei 7:24)! Nu sepoate să fi creştin chibzuit şi să furi, să copiezi la examene, să înjuri ca un birjar, să batjocoreşti, apoi să vi evlavios la biserică.

b) Satan urăşte creştinii chibzuiţi! Pentru că el îi vrea aţâpiţi, morţi spiritual, reci, gadareni, cimitire..., care să nu mişte-n front, să nu se roage, să nu postească, să nu-L proclame pe Hristos, să nu-L dorească pe Dumnezeu de Stăpân! Să nu intre-n biserică!

Le aduce un păcat, două, trei, nişte calamari (de exemplu) şi strigă: „fi fericit!”. Apoi îl înghite cu valul său uriaş. „Mai ţipă la soţie, mai bagă mân noaptea în buzunarul părinţilor, mai protestează faţă de păstor – ce le ştie el pe toate?”.„Nu merge la biserică ai doar 16 ani. Du-te la dicotecă. Nu veni joia la rugăciune. Tu ai casă de întreţinut, mai dă omână de glet, mai taie nişte buşteni, mai pune nişte faianţă, mai fă nişte piese, mai trage un pui de somn!”

„Dă-ţi cu stângul în dreptul”, zice diavoul. Iubiţilor, trăiţi chibzuiţi. Câţi fraţi de aici aşezaţi bocancii cu noroi în frigider, deasupra cratiţelor cu sarmale? Câte surori ţineţi mopul în bibliotecă? Câţi părinţi lăsaţi copii să doarmă cu şerpii în pat? De ce n-o faceţi? Pentru că ar li lipsă de chibzuinţă!

Tinerilor, nu copiaţi la examen! Taţilor nu vă atingeţi de pahar, de ţigară. Mamelor îmbrăcaţi-vă chibzuit. Aveţi chiar prunci mari. Nu stârniţi pofte. Fetelor, nu da-ţi cununa lui Hristos pe una de mireasă! Apoi alergaţi la tribunal şi aşteptaţi să vi se zică: „nepotrivire de caracter”. Nu fiţi fecioare ne-nţelepte! Ajunge preţul plătit de ele. Pentru voi a plătit Hristos!

2. Mai este timp

Este filosofia nechinzuinţei. Atunci când crezi că se rezolvă totul, dar... mai încolo.

Mirele zăbovea. Aşa zice Scriptura. De ce? Pentru că în lumea antică, Mirele mergea la tataăl fetei în ziua nunţii şi negocia zestrea. Dacă zăbovea, înseamnă că negocia bine. Pentru a obţine o zestre cât mai bună. Şi pentru el, dar şi pentru Mireasă. Hrisos întârzie să vină tocmai pentru aceasta. Negociză cât mai bine zestrea Miresei. „Tată, mai iartă şi pe acesta, şi pe acela, şi pe acela... Mai ai răbdare cu ei!”

Fecioarele vedeau că untdelemnul nu mai era decât de un deget pe fundul candelei, apoi cât foaia de carton, dar nu se grăbeau să umple din nou! Pentru ele mai era timp!

a) „Timpul le rezolvă pe toate” – e filosofie satanică. Este cea mai mare minciună a lui dracu’. Când vorbesc cu oamenii îmi spun: „Mai am timp d-le profesor. Ne pocăim când vom fi bătrâni”. „Da? Eşti sigur. Păi dintre creştinii din biserici care au venit la Domnul peste 75 de ani, procentul este mai mic de 0,1”! Apropos, câţi sunteţi aici în acest caz? Mâna sus.

b) „Ne pocăim ca tâlharul de pe cruce, în ultimul moment”, spun alţii. „Care tâlhar? îi întreb. Căci acolo era şi unul care nu s-a predat. Dumneata de unde şti că nu eşti ca el?”.

c) „Ne pocăim când vom fi bolnavi. În suferinţă”. Aşa a făcut şi tatăl meu. Şi, în 6 luni de zăcut la pat, cu cancer la plămâni, s-a întors de 3 ori la Domnul. Şi la cer, nu ştiu cât de pregătit a plecat. Dar să vă spun altceva. Anul trecut de Sf. Constantin şi Elena, la miezul nopţii, am ajuns la perfuzii la Policlinică. Rinichii. Cu acele în vene era lângă mine şi un bătrân. Aproape mort. Două ore decât a mormăit. Eu mă rugam, el înjura! Pe la ora 2,00, vine şi fiul său. „Tată, stai liniştit. Am vorbit cu o doctoriţă. Te internează, te ţine ceva zile aici şi te faci bine”. „Nu rămâi aci. Păi, io cum mai petrec bă, dă Constantin şi Elena, dă ziua mea să fiu în spital?”. Mentalitate pe patul de moarte!

Mai e timp să ne pocăim frate? Mai e timp să dăm 10 %, să fim buni, blânzi. Mai e timp să renunţla pofte, la invidie, la gelozie, să iert vecinii, şeful de la servicu, pe soacra mea că i-a dat fi-si casa şi nevestei mele nimic. Mai e timp. Sigur?

Ilustraţie: Odată o familiei tot refuza să participe cu ceva la biserică, Mai e timp, ziceau ei, dăm altădată ma isiune, la centrală, la săraci, la cărţile de cântări, la sandwich-uri pentru musafiri. „Se poate şi fără noi”, era deviza lor. Într-o noapte, au visat răpirea! Toţi fraţii se ridicau pe nori, el, ea rămâneau lipiţi de pământ. Miraţi că nu se înalţă, femeia a strigat: „Isuse, şi noi?”. „Se poate răpire şi fără voi!”

Mai este timp pentru pregătire fraţilor? Păi dacă toată viaţa ne pregătim, când vom fi gata? E prea târziu la 70 de ani să munceşti pentru o pensie. E prea târziu să înveţi după ce s-a dat bacu’. E prea târziu să regreţi după ce-ai divorţat.

Nu ştiu cât timp mai aveţi. Dar vă provoc ceva, am învăţat de la fratele V. Pustan. Ridicaţi mâna sus câţi aveţi peste 40 de ani. Dvs aţi început să coborâţi panta. Aţi trecut de jumătatea vieţii, iar cei de 60-70 de ani, vă spun sincer, nu ştiu cât timp mai aveţi dar ştiu că Dumnezeu vă scrie pe ultimele file ale vieţii. Citiţi Maleahi 3.. Puteţi striga „Maranatha”? Dar aveţi valiza gata !?

Iubiţilor, Evrei 9:27 scrie: „Şi după cum omului îi e dat să moară o singură dată, iar după acea vine judecata...”. Aţi auzit? Judecata.

3. Se închde uşa harului, se deschide uşa judecăţii!

Mirele a venit şi a închis uşa. S-a terminat cu harul, cu pregătirile. Cine n-a fost gata, afară a rămas. Dacă ai căscat gura în fotografie, aşa ai rămas. Dacă a venit Hristos şi ai rămas cu păcate neiertate, nemărturisite, nu intri în Împărăţie.

„Nu vă cunosc”, zice Mirele fecioarelor nechibzuite. „Dar n-am făcut noi atâtea minuni?” se vaită cei ce vor rămâne. „Aţi făcut, Minuni. Mă mir de ele. Aţi făcut, dar voi, nu cu Mine”. Ce-au mai bocit pe la uşă: „deschide-ne”. Dar răspunsul a fost: „plecaţi”. De ce? Apoc. 14:13b „Şi faptele lor, îi urmează!”. Faptele fecioarelor le-a urmat!

Cât n-ar fi dat atunci, acolo, să se-ntoarcă timpul. Au reuşit? Va reuşi cineva? Credeţi că dvs veţi reuşi?

Fraţilor, dacă dăm u examen aici şi-l picăm, nu e o fatalitate. Mai dau odată. Paşaportul, buletinul, diploma, se schimbă. Un meci are revanşă. Dar dacă pierd meciul vieţii? E cineva care l-a putut repeta!

Vine judecata lui Dumnezeu. E la uşă. Şi noi, să stăm liniştiţi, să dormim nechibzuiţi, să spunem „avem timp de mâine”?

Ilustraţie: Un văr de-al meu, prezbiter în biserica de unde fac parte, a venit într-o seară îngrozit la mine. „Era să fac infarct în pădure”, mi-a povestit. „Am fost la o căruţă de crăci. Singur. Am încărcat, şi când să leg calul am auzit o melodie. Îngerească, divină. Se apropia de mine. Creştea în intensitate. Mi-a urcat tensiunea. Mi-a crescut adrenalina. Tot venea, venea. Isuse, e răpirea, am zis. Şi eu fur lemne din pădure! Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă. Nu vreau să intru în Iad! Muzica se tot apropia de mine. Tremuram. Nu mai vedeam nici calul nici căruţa. E sfârşitul. Aici. Fără copii, fără soţie, fără fraţi. Nu mă ridicam deloc, iar muzica a ajuns lângă mine! Era fratele Costin din Sultanu. Venea singur prin pădure, seara, pentru mâine, la Adunare la noi în sat. Şi cânta cu acordeonul!”. Ce ziceţi, a mai furat vreodată lemne? Niciodată!

Iubiţilor, fecioarele au rămas afară. În întuneric. Veşnic. Belşatar a chefuit cu inamicul surpându-i zidurile. E înţelepciune? Saul a adus jertfe fără să fie preot. E înţelepciune? Soţia lui Lot s-a uitat înapoi deşi nu avea voie. Şi judecata lui Dumnezeu a venit peste ei! În ceasul în care nu gândiţi!

Concluzio

Iubiţilor, cu fiecare zi viaţa noastră se scurge, se stinge. Uitaţi-vă la calendar. Rupem filă după filă. Trăim, dar pentru cine? Pentru ce? Pentru noi? Cine ne-a învăţat asta, colegii, ziarele, Tv, Internetul, biserica? Cine?

Într-o zi, Mirele a sosit. Între noi. Pe un deal s-au ridicat 3 cruci. Pe două cruci erau doi hulitori. La poala ei unii jucau zaruri. În faţa crucii, obraznicii huiduiau. Dar în mijloc, pe o cruce, însângerat era un Om, care abia mai vorbea: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!”. „Ce fel de Om este acesta, dacă iartă şi pe cei ce râd de El în ceasul morţii?”, s-antrebat în barbă unul dintre tâlhari. „Nu cumva, nu cumva e... Hristosul? Şi eu, eu îl hulesc. Doamne, a zis cu voce tremurândă tâlharul, adu-şi aminte şi de mine când ve-i veni în Împărăţia Ta!”. „Astăzi”, a răspuns Hristos, „astăzi vei fi cu Mine în Rai”.

Timpul Lui Dumnezeu nu e mâine, ci azi. Vremea pocăinţei nu e mâine, ci azi. Ajunge, de chibzuinţa trăită până acum. Ajunge, de amănările făcute. Ajunge, de vremea tâlhăriei lui Dumnezeu.

Azi, între noi a venit Isus Hristos să ne ierte. În curând, va veni să ne ia la Cer. Nu fiţi ignoranţi. Nici cu dumneavoastră.

Umbra morţii

Umbra morţii nu e răcoroasă, 
ca umbra unui stejar secular, 
nu e ca moale ca umbra hainelor,
şi nici confortabilă ca a umbrelelor de terasă 
sub care moţăi cu paharul de Cola în mână.

Umbra morţii, nu seamană deloc 
nici cu umbra suavă a iubitei,
nici cu umbra dulce a lui Dumnezeu.

Nu poate muşca din tine,
deşi de ani de zile se chinuie s-o facă.
Ne-nsoţeşte cu stoicism, zi de zi.
Nu e uşoară, dar e peste tot.

Ea e umbra care scoate din Iad
pe cei care s-au făcut pământ
gata de călcat în picioare.

Ai învăţat să mori?

(o compilare după "Requiem" a lui Silviu Batariuc)

luni, 3 septembrie 2012

Cine face diferenţa

Text: Romani 8:9 "Voi nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti"

Invenţio
Un diacon prahovean, bătrân, este întrebat de cântăreţul Ilie Puha: "Se pocăiesc oameni la dvs? Sunt bisericile pline?". "Nu frate, se mişcă greu. Iar locurile pe bănci sunt destule. Dar la dvs se pocăiesc?", întrebă şi bătrânul. Care e diferenţa?".
De ce sunt biserici mari şi pline? Pentru că au pastori mai şcoliţi? Pentru că aplică diferite metode?
De ce într-o casă unii se pocăiesc, iar în alta nu? De ce într-o biserică unul trăieşte, altul nu?
Cine face diferenţa?

Dispozitio
1. Diferenţa e făcută de faptul că noi lucrăm complicat
- Dumnezeu e simplu. Priviţi Ierihonul. Priviţi năvodul lui Petru. Tot în dreapta e aruncat.
- Petru zice slăbănogului: Uită-te ţintă la noi.
- în lumea cu lacrimi, eu pot să râd; în lumea cu blesteme, eu pot binecuvânta. Nu privim la politicieni, la ajutoare financiare. Nu aşteptăm să crească pensia, salariile. Noi ne uităm la Hristos!
Ilustraţie: un bătrân din prima ma biserică, octogenar, tăia lemne la capră cu fierăstrăul. Trece un profesor, coleg cu mine, sexagenar. Îl salută. Fratele vine la gard la profesor, bagă mâna în buzunar la spate, scoate o broşură despre Crucea lui Hristos, şi i-o oferă!
- noi totdeauna dorim să punem un buton în plus; la predică, la cântare, la program, la evangheliyare...
- "Filip, ce ai tu cu Mine dacă eu vreau să dau pâini la toţi 5000 de oameni acum?"

2. Diferenţa este dată de slujire
- diferenţa iubiţilor este că voi priviţi unul la altul, iar Eu iau ştergarul! (Isus),
- slujirea nu se uită la faţa omului
- slujirea are metode; ai în tine şi dorinţa şi înfăptuirea! (Pavel)
- dacă nu ai o pâine caldă, fi tu o pâine pentru semeni (Ianovici)
- şti să cânţi, cântă; şti să coşi, coase (Tabita), şti să mângâi, mângâie. Numai slujeşte!

3. Diferenţa e dată de rodire
- îi veţi cunoaşte după... roade (Matei 7:16-20); unul 30, altul 60, altul 100; unul neghină, altul grâu
- cine plantează pomi pentru frunze? pentru umbră? ori întuneric? Decoratorii? Biserica n-are "pomi ornamentali"!
- spui că ai rod? citeşte Iacov 2!
- rodirea e atunci când alţii se uită la tv şi noi citim Biblia, când alţii sunt zgârciţi şi noi deschidem punga, când alţii abandonează, şi noi oferim un adăpost, când alţii avortează şi noi creştem copii, când lumea urăşte, şi noi iubim, când nu-ntoarcem rău pentru rău. În aceste contexte, nu are cum să nu crească biserica.
- diferenţa e când construim Au, Ag şi pietre scumpe. Nu trestie, nu lemn, nu fân.
- cât timp ţinem o oaie până fată? 2 ani. Apoi? La abator.  (V. Pustan). Trebuia să fim duşi cumva la abatoare?

4. Diferenţa o face untdelemnul din candelă - Duhul Sfânt
- unde e Duh Sfânt, e dinamică, unde nu, e mecanică.
Ps. 133: untdelemnul se coboară pe capul lui Aron , pe barbă, pe veşminte. El îmi schimbă gândirea, vorbele şi chiar vestimentaţia!
- dacă nu rămâne în noi, aici jos, nu vom ajunge niciodată în Cer!
- bisericii îi trebuie dunamis! Putere.

5. Diferenţa o face Hristos
- A fost cineva mai diferit ca El? Mai blând, mai bun, mai sfânt, mai învăţat? Cine vindecă şi azi bolnavii, cine protejează copiii, familia? În Numele cui se cere iertare, se dau binecuvântări? Cine mai iartă păcate?
- A scris ceva? A cântat? Şi totuşi, cărşile, cântările, sunt cele mai multe despre Hristos!
- Nicodime, Eu îţi arăt ce-seamnă să te naşti din nou. Simone, Eu îşi arăt cum se iubesc desconsideraţii. Petru, bagă sabia în teacă. Iuda, Eu te-nvăţ să iubeşti trădătorii (îţi dau din bucăţica mea), Pilat, Eu te învăţ ce-nseamnă tăcerea.
- tâlhare, azi vei fi cu Mine în Rai!
- Sunt mii de religii! Diferenţa e făcută de sângele Mielului.

Concluzie
- John Stott e întrebat: "prin ce e mai bun creştinismul decât celelalte religii"? Prin Cruce!
- eu, am fost întrebat: "prin ce e mai bun Dumnezeul dvs decât dumenezeii tuturor religiilor". Prin faptul că în timp ce celorlalţi trebuie să le jertfeşti tu ca să-i îmbunezi, Hristos s-a jertfit El, să ne facă pe noi buni!

duminică, 2 septembrie 2012

Belsatar, petrecere cu temeliile surpate

Text : Daniel 5:1-31

Inventio
Belşatar, ultimul împărat babilonian, a fost coregent cu tatăl sau Nabonid. Adică vicerege.
După 6 ani de domnie, Nabonid, din pasiune pentru misticism, influenţat de un vis, a plecat din Babilon timp de 10 ani, stabilindu-şi reşedinţa la Temna, în Haran, unde supraveghea construcţia tempului Lunii Sin, Enulhul.
Dacă Nebucadnetar dărâmase templele păgâne, Nabonid le reface.
Belşatar, se autointitulează fiul împăratului, deşi el nu era fiul lui Nebucadneţar. Poate o face din mândrie. Sau poate chiar era fiul acestuia, din regina mamă - Nitocris- care apare în text.
Babilon, cetatea cea mai mare, frumoasă şi puternică a vremii. Herodot spuen: 2 mil. loc, 513 kmp, două rânduri de ziduri interioare (din cărămidă cu smoală), un zid exterior. Înălțime 90 m, lăţime 17 m, grosime 26 m, 250 turnuri, 100 de porţi de alamă, rezerve alimentare pentru 20 ani. Oraş ce părea inexpugnabil, irezistibil!
La 80 km nord de oraş, la Sippar, Nabonid pierduse lupta cu medo-perşii, şi s-a refugiat în Borsipa.

Dispozitio
1. păcatul îţi surpă temeliile.
- Deşi ştia că inamicul cucerise cetatea Sippar si Nabonid fugise, Belşatar începe un banchet, cu 1000 de dregători şi femeile sale. Pentru el, plăcerea vorbeşte mai tare ca ameninţarea.
Belşaţar nu se pregăteşte de apărare, ci de chef! Nebunie curată! Petrecerea sa e de genul "staţi liniştiţi"!
- Deviza multora e: "Aici e Raiul, aici e Iadul", totul va fi Ok. Nu se-întâmplă nimic.
- Iubiţilor, poate că până acum nu aţi realizat ce e păcatul în viaţă, poate că până acum nu aţi văzut adevărata faţă a păcatului, dar învăţaţi măcar de la Belşaţar!
- Tu îţi nenoroceşti familia, tu îţi nenoroceşti tinereţea, tu îţi nenoroceşti sănătatea, viitorul, căsnicia. Păcatele tale îţi surpă temelia. Nu mai daţi vina pe preşedinte, pe primărie, pe mama şi tata, pe păstor. Nu socrii sunt de vină, nu partenerul de viaţă, nu lumea e de vină, nu România, nu biserica la acre mergi, ci tu!
- Realizează ce zice Seneca: " tu îţi eşti cel mai mare duşman".
Câte temelii nu roade păcatul în timp ce noi benchetuim...
Medo-perşii, conduşi de  Gobryas, un refugiat din Babilon (Nabonid, spune Cilindul lui Cir, se purtase foarte urât cu babilonieinii; era dictator), au deviat apele Eufratului şi au intrat în cetatea ale cărei temelii nu se puteau clătina!

2. păcatul se poartă batjocoritor
- interesant e că Daniel c.5 e în antiteză cu Daniel c. 4. Ultimul verset din c.4 vorbeşte despre Nebucadneţar care spune "eu..., laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul Cerurilor..., El poate să smerească pe oricine umblă cu mândrie",
- 12 octombrie 536 îH, Babilon, petrecere în sală (52 m lungime, 17 m lăţime, 18 m înălţine. Cât Casa Albă din USA). Glume, beţivi, scene amoroase, dansuri, strigăte. Urale pentru zeul Bel-Mardok.
- Wiliam Shea: "De ce banchet la două zile după ce Nabodid capitulase? Ca Belşaţar să se proclame rege 100 %"!
- banchetele babilonien se terminau cu Kosmos - o beţiegenerală, în care cine nu se îmbăta era ruşine!!!
- Belşaţar a băut înaintea invitaţilor. S-a autobatjocorit. Nici un rege antic nu bea înaintea oaspeţilor, ci în camera sa.
- în "cheful vinului", aduce la petrecere vasele de cinste din Casa Domnului! Sfidare la adresa lui Iehova! Şi nu numai că  le aduce şi le foloseşte, dar toarnă în ele vinul zeilor păgâni!
- în viaţă până nu batjocoreşti, până nu înjuri, parcă nu te saturi; până nu îţi sare muştarul, până nu faci pe alţii ca pe-o albie de porci, nu te simţi bine. Până nu ţipi la soţie, la copiii, la pastor, la vecini, la fraţi, nu ai terminat ce ai de spus cu "gând tare".
- cuma adică să batjocoreşti o mireasă la nuntă (vezi Elena Băsescu)? Dar cum să batjocoreşti un crucificat? (Hristos).
- sunt chiar persoane care batjocoresc cele sfinte: înjură apoi cântă în biserică, mint, apoi mărturisesc pe Hristos, fură, apoi întind mâna la Masa Domnului.
- Satan te duce la pahar, la dispreţ. Îţi şopteşte "Aşa-i lumea, aşa e viaţa asta, rea". Dar tu o faci rea! "Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta", spune Ieremia (2:19).
- Atenţie: nici unui batjocoritor nu i s-a ridicat statuie!

3. păcatul nu ţine cont de avertismente
- au venit consilierii şi i-au spus lui Belşaţar că armatele medo-persane sunt la poarta cetăţii Babilon. Nu i-a ascultat.
- au venit nevestele sale şi i-au spus să nu se îmbete în faţa oaspeţilor. Nu le-a ascultat.
- în timpul batjocurii a venit Iehova şi i-a scris un mesaj pe perete. Şi el, continuă cheful!
- Belşaţar nu era necunoscător de Dumnezeu. El ştia istoria bunicului său, Nebucadneţar
- de ce Dumnezeu opreşte Babilonul, după ce 7 decenii e prezent numai aici? Nu putea lăsa frâul omenirii în mâinile unor nebuni!
- cine se îngrozeşte cel mai tare în timpul banchetului? Dar după ce află ce scrie? Belşaţar.
- deşi nu ştia iniţial ce scrie pe perete, Belşaţar s-a îngrozit. Ştia că ceva e rău pentru el. Dumnezeu nu-i era prieten!
- Daniel nu-l salută cu "veşnic să trăieşti împărate". Îl mustră aspru. Îi predică despre Nebucadneţar, pentru a-i arăta că deasupra împăraţilor este Dumnezeu!
- Belşaţar nu mai avea nici o scuză - păcătuise deliberat: "pe Dumnezeu nu L-ai slăvit!"
- câte avertismente mai trebuie să ne trimeată Dumnezeu?

4. păcatul va încerca să cumpere mântuirea
- Daniel - 80 de ani. Belşaţar - 36 de ani. Belşaţar nu-l ştia pe Daniel. De cca 25 de ani, evreul fusese probabil îndepărtat de la curte. Acum , în păcat, Belşaţar vrea să-l cumpere pe Daniel cu onoruri.
- oferta împăratului era tentantă, dar Daniel are curaj să-l înfrunte!
- "Ţine-ţi darurile şi dă altuia răsplătirile tale" (vs.17). "Tu nu înţelegi că eu nu primesc cadouri de la un mort? Ci de la Cel ce este viu!"
- nu cu o lumânare, cu o icoană de la pangarul bisericii, nu cu fapte bune se câştigă mântuirea. Apoi să continui viaţa de păcat. Nu cu un cântec în cor, cu o predică, cu prezenţa la fiecare program al bisericii se obţine trecere înaintea lui Hristos. Ci, cu o viaţă sfântă!
- mântuirea nu se câştigă cu pile, cu favoruri.

5. păcatul îţi distruge toate urmele
- 66 de ani Babilonul batjocorise pe Iehova. Răbdarea lui Dumnezeu se încheie. Răbdarea lui Dumnezeu e bogată, e îndelungă dar nu nesfârşită! (vezi potopul lui Noe, Sodoma),
- "mene, mene, techel, upharsin" - "cântărit, cântărit, găsit uşor şi împărţit"
- numărat de două ori. de ce? Ca nu cumva să poţi acuza pe Dumnezeu că a greşit. El a verificat număratul! Nu s-a strecurat nici o greşeală.
- o traducere mai corectă scrie: găsit lipsă (când eşti lipsă la inventar mai trebuie să aduci bani de acasă; dacă eşti lipsă la Dumnezeu ce poţi aduce?);
- Robinson spune că în Babilon se credea că sufletul se odihneşte în mormânt până când, treptat, creşte în mărime şi virtute, şi atunci e strămutat în Cer. Găsit în minus, însemna "nu era de nici o valoare!"
- Dumnezeu scrie zilnic tot ce facem. Dacă ar apare pe zid scris despre tine, ţi-ar fi frică?
- a fost ucis Belşaţar. Dar şi familia sa, soţiile, copiii lui. A fost distrus Acan, dar şi familia. Nu numai familia regală a pierit dar şi Babilonul! Nu s-a mai ridicat niciodată această naţiune!
- păcatul te distruge nu numai păe dumneata, dar şi familia, şi Biserica.
- păcatul ne surpă temelia vieţii. Ne batjocoreşte, ne minte. Nu se teme de nimeni, de nimic. Treptat, treptat, ne distruge total!

Concluzio
Ştiţi ce înseamnă Belşaţar? "(zeul) Bel să te protejeze!". Şi a fost protejat împăratul?
În Daniel c.1, Biblia ne spune că şi Daniel a fost numit de haldei tot Belşaţar, ceea ce însemna protejează-i viaţa! Dintre cei doi Belşaţari, numai cel protejat de Iahve va supravieţui invaziei medo-persane!
În timp ce Belşatar este distrus, Daniel Sfântul, e pus în cinste. În Daniel 6 se arată că era unul dintre cei trei oameni mari ai împăratului Darius.
- păcătoşii vor pieri, dar neprihăniţii vor fi ridicaţi în cinste!