Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

România mă încântă - de Nicolae Geantă

foto by surprisingromania.com

România mă încântă. Cu toate defectele văzute. Este ţara care ne dă de toate la toţi, dar nimeni nu vrea să-i dea nimic. Ci numai să ceară. Totul. Este ţara care ne-a învăţat carte – dar lumina noastră nu e folosită să-i aprindă candelele speranţei, e ţara care ne-a hrănit – fie mâncarea chiar şi soia lui Ceauşescu, e ţara care ne-a crescut – dar odată ajunşi mari, uităm cine ne e mama!

România mă încântă. Chiar dacă e abandonată în fiecare zi de români, devenind Cenuşăreasa lăsată intenţionat acasă. Dar, e descoperită de americani, europeni sau asiatici, care sunt gata s-o scoată la horă. Unde-i uimeşte pe toţi.

România mă încântă. Chiar dacă e ţara pe care poporul ei o scuipă şi-o înjură. Chiar dacă e ţara unde oamenii visează peste aşteptările lor, unde amărăciunea, nepăsarea, iuţimea, revolta sau dezamăgirile au înăbuşit orice aspiraţie spre transformarea în bine. Mă încântă chiar dacă aud atâtea lucruri rele despre ea. Căci ştiu că lucrurile rele sunt făcute (mereu) de cei ce urăsc. Cine iubeşte, iartă!

România mă încântă. Cu toată filosofia egocentrică - unde fiecare dintre noi crede că ştie totul, unde fiecare strigă „eu primul, dar dacă nu se poate, atunci totul deodată la toţi”. Totuşi, România e lumina care se oferă fără să ceară nimic în schimb.

România mă încântă. Chiar dacă, aşa cum spunea un jurnalist e „ţara celor ce cred în Dumnezeu şi sunt gata să meargă la vrăjitoare”! Mă încântă pentru că ţara mea e altarul sacru al naţiunii. Pregătit să ne primească să ne-nchinăm, să ne pocăim şi să ne mântuim.

România mă încântă. Dar pentru mulţi, prea mulţi, e ţara care a murit. N-aş vrea să-i descurajez spunându-le că morţii sunt ei! Nu, ci că din nefericire, pentru dânşii, România nu s-a născut încă. Dar ca să iasă din pântecul nepăsării, e nevoie de travaliu...


România mă încântă. Pentru că sunt român. Şi vorba lui Vladimir Pustan: „nu trebuie să cer nimănui scuze pentru asta”! Mâ încântă fiindcă e ţara unde m-a aşezat să fiu sfânt, Dumnezeu. Fără România, sunt ca un înger c-o singură aripă. Ca să zbor, am nevoie de EA...

joi, 27 noiembrie 2014

Vasile Oprea, Isaura Dincă, Adi Mocan şi Nicolae Geantă la BP Betel Hidişel de Dobreşti (Bihor)


lauda şi închinare: Vasile Oprea, Isaura Dincă şi fraţii de la Toflea

sâmbătă 29 nov. 2014, de la ora 18,oo - seară de tineret - predică Adi Mocan
duminică 30 nov. 2014, de la ora 18,oo - seara prietenilor - predică Nicolae Geantă



Seara lungă a rugăciunii la Câmpina


Divizarea

„Va îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.” Romani 16:17

Ştiinţa zice că organismele primitive se înmulţesc prin diviziune. Cu cât mai primitivi cu atât mai divizaţi. Suntem la ceasul în care demolatorii de unitate s-au înmulţit teribil. Ca să-i strângi pe oameni împreună trebuie timp, ca să-i împrăştii trebuie minute. Depărtaţi-vă de ei, zice Scriptura. Ei trebuie pedepsiţi cu izolarea pentru că de fapt asta îţi doresc, să rămână singuri.

https://www.facebook.com/vladimir.pustan.5

miercuri, 26 noiembrie 2014

Întâlnire româno-japoneză cu liceenii la Câmpina

Miercuri 26 noiembrie 2014, la Colegiul Tehnic Constantin Istrati din municipiul Câmpina, am organiyat un eveniment inedit în istoria şcolară a localităţii: întâlnire româno japoneză. În amfiteatrul colegiului, cca 60 de elevi  au avut oportunitatea întâlnirii cu un grup de trei japonezi: Ishikawa Hidezaku - pastor şi misionar din Kzoto, sensei Hara  - pastor în Kyoto şi Boro - student la drept în Tokyo.


Ischikawa, care va conferenţia pe 28 şi 29 noiembrie la Institutul Biblic Timotheus din Bucureşti, (este şi profesor la Wiena), a vorbit liceenilor, despre cele 3000 de caractere ale alfabetului japonez, spiritualitate şi cultură,  miracolul economic, dar şi problemele sociale ale ţării soarelui răsare. Pastorul Hara a cântat un imn tradiţional din regiunea Kyoto, iar Boro, care este student la drept în Tokyo, a avut un mic moment artistic specific. 

"Care este cheia succesului Japoniei, amiracolului de-a reuşit să ajungă dintr-o ţară feudală în anii 1860 la ichiban (prima în lume) în numai 100 de ani?", am întrebat retoric. "Munca de calitate" a precizat Ishikawa, care spune că japonezii nu fac nimic de cârpăceală. El a subliniat că în timp ce japonezii repară lucrurile stricate cu meticulozitate, români le aruncă la gunoi şi cumpără altele...

Am provocat pe japonez să ne spună şi aspecte legate de avort, divorţ, patima reţelelor de socializare, sau patima de-a avea cariera peste familie. Ischikawa a mai spus liceenilor că japonezii nu fac decât 1-2 copii (el are 5) pentru că nu îi pot ţine mai mulţi a facultate!, că dacă pierzi portofelul în tren îl găseşti tot acolo sau îţi este adus acasă, că se citeşte mai puţin carte decât online. L-am provocat să ne vorbească şi despre creştini. Sunt peste 1,1 milioane (50 % protestanţi, 50 % catolici), dar cca 35 % din ţară au declarat că le-ar place să fie creştini. M-a uimit răspunsul pe care mi l-a dat la întrebarea "de ce resping totuşi japonezii Evanghelia?". "Pentru că se cred corecţi, drepţi". "Deci în religia zen nu e noţiunea de păcat?", "Cam aşa ceva...". (Am mulţumit Domnului că nu sunt în Japonia!)

La final, directorul CTCI, profesor Ion Necula, a înmânat niponilor un album cu imagini din Câmpina modernă. Aprecierea a fost peste aşteptări. În ambele tabere...  Copiii abia aşteaptă ca japonezii să revină. Şi eu, şi ei la fel.




luni, 24 noiembrie 2014

Amânare vs răbdare - de Sefora Geantă

E greu să aștepți... Fie că aștepți să ieși din pușcărie, fie că aștepți să îți nască soția sau să te măriți. Așteptarea nu poate fi mai grea sau mai ușoară, pentru că ea nu e măsurabilă. Chiar dacă uneori o asociem cu "nerăbdarea" şi alte ori "groaza", în fond și la urma urmei tot așteptare se numește.
Nu totul se rezumă la prezent, iar dorințele nu se împlinesc la clipeala ochiului pentru că viața nu e un spectacol de magie.

Există două tipuri de așteptare:

1) Așteptarea bună, numită și răbdarea. Este o virtute; nu te naști cu ea, ci o înveți încet încet, zi de zi.

 Răbdarea se naște din iubire. Ea suferă și nădăjduiește totul, pentru că răbdarea pune nevoia celuilalt pe primul loc.

Chiar dacă uneori ne fac să ne ieșim din minți, oamenii sunt pe pământ spre binele nostru: unii ne învață răbdarea, alții ne-o testează.

La români se întâlnește mai rar această calitate, nu numai pentru ca "românașului îi place sus la munte", liber, singur și nederanjat, ci și datorită impulsivității noastre specifice și a dorinței de a da cu bâta ori sapa în cutia craniană a interlocutorului.

Dumnezeu ne cere să fim răbdători, pentru că răbdarea ne aduce pacea. E greu să ai răbdare, mai ales când norii negrii întunecă zarea, iar viitorul pare (sau chiar este) un scenariu apocaliptic. Chiar dacă plouă și cerul e trist, soarele e dincolo de nori. Chiar dacă problemele sunt grele, Dumnezeu e tot timpul prezent, gata să îți ridice povara. Suferința e mai ușor de suportat când ești conștient că toate trec și acel ce rabdă în tăcere primește răsplata
.

2) Așteptarea rea, numită și amânarea. 

duminică, 23 noiembrie 2014

Să nu faci niciodată o femeie să plângă


Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti, cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă pentru că-i vei răni inima;
iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul, apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine..."

poezie scrisă de Angelina Nădejde.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Mică lectură de week-end

Nu-i spune lui Dumnezeu cât de mare este furtuna din viaţa ta, ci spune-i furtunii cât de mare este Dumnezeul tău!

Dacă vrei să poţi vedea curcubeul, trebuie să suporţi ploaia! (Steven Wright)

Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar ztrebuie trăită privin înainte (Soren Kirkegaard)

E mai bine să meriţi laude şi să nu le primeşti, decât să primeşti laude şi să nu le meriţi (Mark Twain)

Când cauţi binele în alţii, descoperi ceea ce e mai bun în tine (Marlin Walsh)

Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima (Gabriel Garcia Marquez)

Nu trebuie să ţi se taie piciorul să şchiopi,  e de ajuns o singură pietricică în pantof (Vladimir Pustan)

Nu există înălţimi de neatins, ci numai aripi prea scurte (Giovani Papini)

Dacă vrei să te vezi pe tine priveşte-te-n oglindă. Dacă vrei să vezi şi pe alţii priveşte-te-n geam. (Nicolae Geantă)

Iubirea nu se poate măsura, dar poţi s-o dăruieşti fără măsură (Maica Tereza)

vineri, 21 noiembrie 2014

Scriptura și dependența - de Vladimir Pustan

Una dintre armele cele mai puternice pe care Diavolul le foloseşte împotriva omenirii este azi puterea dependenţei. Afectând la început mintea, Diavolul ne va lega şi trupurile în lanţ ca la sfârşit să ia prizonier şi sufletul. Când ne gândim la dependenţă, ne gândim automat la heroină, pornografie, tutun şi alcool, dar lista Diavolului este mult mai bogată.

Multe organizaţii şi structuri luptă pentru a-i scăpa pe cei dependenţi. În vârful piramidei se situează programul „Anonimi” pentru alcoolici, drogaţi etc., program ce se bazează pe 12 paşi sau principii care subliniază faptul că omul e neputincios în faţa dependenţelor, că numai o Putere superioară poate ajuta, în voia căreia trebuie să ne lăsăm. Mărturisind slăbiciunile noastre, crezând că putem fi eliberaţi, reparând răul făcut celor dragi de lângă noi şi apoi vindecaţi să ajutăm pe alţii ce sunt acolo unde am fost noi. Aceasta e în linii mari metoda de luptă ce trebuie să recunoaştem a dat rezultate bune într-o oarecare măsură.
Vom contura şi noi câteva principii bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu care cu siguranţă vor da roade.

A. Oricare lucru căruia îi permit să mă facă dependent de el va ajunge să fie stăpânul meu

Îmbrățișari mortale - de Alin Jivan

Pe când eram mic, tatăl meu avea un prieten de familie care era medic stomatolog. Într-o zi, acesta a venit la noi acasă cu doi iepurași. Unul a fost pentru mine, iar celălalt pentru fratele meu Eugen. Nu știam pe care să-l aleg, amândoi erau frumoși. M-am decis cu greu. 

După ce i-am împărțit, fratele meu a rămas în casă cu iepurașul lui, iar eu am alergat afară să le arat tuturor ce am primit. Îmi era tare drag și îl îmbrățișam cu putere la piept. Când am ajuns afară, o fată pe nume Alina, a venit în fugă spre mine să vadă iepurașul. Eu mă uitam mirat la ea și nu știam de ce are ochii așa de bulbucați. A pus mana pe iepuraș și apoi am primit o veste șoc… Iepurașul murise. L-am ucis prin îmbrățișare… apoi l-am ascuns în balcon. Când m-a întrebat tatăl meu unde este iepurașul, i-am spus să-l caute prin casă că s-a ascuns.
Foto:www.deluxebattery.com

Îmbrățișarea pare a fi un gest mic și banal, însă are un efect decisiv în ce privește starea noastră emoțională si spirituală. Îmbrățișarea poate fi vindecătoare, eliberatoare dar în același timp, poate fi pătimașă sau chiar ucigătoare. Depinde pe cine îmbrățișăm, de cine suntem îmbrațișați, sau când și cum îmbrățișăm.

Cea mai dulce îmbrățișare, este cea a împăcării. Cea pe care o oferă Dumnezeu, fiilor care s-au săturat de risipit.

Cea mai intimă și cea mai curată îmbrățișare, este cea pe care a experimentat-o Ioan, care a avut ocazia să stea rezemat la pieptul Mântuitorului. Domnul Hristos, nu a dorit altceva decât să ne vindece pe toți prin îmbrățișările Lui, însă noi  I-am bătut mâinile în cuie.

Lumea a pierdut bogățiile incomensurabile ale unei îmbrățișări sincere și curate.

miercuri, 19 noiembrie 2014

Sărbătoarea Mulţumirii la Drăgăneasa

Biserica CDE Izbânda Drăgăneasa, Prahova
sâmbătă 22 noiembrie 2014, ora 18
cântă Rouă pentru Suflet şi predică Nicolae Geantă
o seară cu mărturii, rugăciuni, imnuri creştine şi agapă

Biblia şi smartfonul

În autobuze, metrou, gări şi şcoli nu lipseşte din palmă, de pe genunchi. Scriem mai rapid decât gândim. În ore, la liceu ori la facultate, în şedinţele de guvern ori de la primărie, nu trec câteva minute fără să-l deblocăm. La serviciu e privit cu coada ochiului la fiecare ţiuit al unui confrate al său. Ne semesuim copii, parteneri şi chiar prietenii din diaspora. Ne şăruim, ne dăm laicuri zi de zi. Unii chiar oră de oră... Cum avem "puţintel" timp ne petrecem cu el. Iar seara îl punem pe noptieră sau chiar sub pernă! Ba chiar şi în biserici e prezent pe sub bănci, unde uneori fâcâie ca pomul de iarnă. Smartphone-ul. Fără el... nu exişti! 

Discutam întro-o zi cu un prieten cum ar fi dacă am trata Biblia ca pe telefoanele mobile? Oare am purta-o cu noi mereu, în poşete sau în buzunarul de la haină, ori la piept? Oare ne-am întoarce după ea din staţie (pierzând autobuzul) atunci când am uitat-o acasă? Am umbla prin Biblie de câteva ori pe zi? Şi mai ales în momentele de pauză. Am folosi-o ca să primim mesaje din textele sale?  Ori să dăm mai departe mesaje. Am folosi-o în relaţia cu soţii, cu părinţii? Oare am dărui-o cadou copiilor noştri? Am deschide-o când călătorim? Am apela la ea în caz de urgenţe? Am trata-o ca şi cum nu am putea trăi fără ea?

Într-o discuţie pe care am avut-o cu o colegă - cu privire la "femeia trebuie să plmacă soţului său", am băgat mâna în geantă şi am scos o Scriptură argumentându-i cu textul în faţă. Profesoara a exclamat surprinsă (dar nu text): "Vai domn' profesor purtaţi Biblia după dumneavoastră!?". O port. Dacă tabagistul poate purta pachetul de mahoarce, başca brichetă ori chibrit, nouă de ce să ne fie greu? Dacă fiecare om îşi cară telefonul, noi de ce n-am putea purta o Scriptură de buzunar? Am văzut pe unii care au chiar două telefoane, dar pe nimeni cu două Biblii!

Smartfonul ne conectează cu oamenii. Biblia ne ţine-n reţea cu Dumnezeu. Uneori, reţeaua telefonică pică. Iar dacă nu plăteşti anticipat nu ai acces la servicii. Consecinţele urmează... Spre deosebire de telefoania mobilă, atâta vreme cât folosim Scriptura nu trebuie să ne facem grijă că vom fi deconectaţi. Isus ne-a plătit deja factura…În avans! 

Smartfon ai... Unde e Biblia ta?i

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

... Să fi ca și Hristos! - de Valentin Popovici

Să-ți strălucească fața când alții te-au bătut,
Și doar întins pe-o cruce, când frații te-au vândut.
Să fii plin de iubire, curat și credincios...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca și Hristos?

Când unul te lovește cu mâinile haine,
Tu dă-i cămașa, frate, și haina de pe tine;
Și-ntoarce-ncet obrazul lovit de nemilos...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca și Hristos?

Să sameni grâu în brazdă când ești flămând topit,
Să vezi lâng-o fântână tot lanul aurit,
Să sameni cu credință chiar în război pietros...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca și Hristos?

Să spui o vorbă caldă cu har de cer în ea
Acelui care-odată mereu te chinuia,
Și ultima ta pâine să i-o întinzi frumos...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca și Hristos?

Adună curcubee din norii ce s-au strâns,
Și floare după floare din câte văi ai plâns;
În noaptea răstignirii să cânți..., să cânți voios...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca și Hristos?

miercuri, 12 noiembrie 2014

Politica de vorbe

Politica este o vitrină în care mizeria este totdeauna de partea cealaltă. Mereu tu ți-ai făcut treaba, numai ceilalți greșesc. Numai că gunoiul (chiar aruncat spre alții) tot pute.

"Politicienii promit un pod chiar și acolo unde nu este un râu", spunea Hrusciov. Ei mint de îngheață apele chiar și acolo unde nu sunt ape. Iar cine minte, are de tată pe diavolul! Cum s-or uni unii cu ei?

"Auzisem că politica este a doua meserie din lume, dar nu am crezut până nu am gustat din ea", declara dezgustat JF Kennedy. Adică e un fel de prostituție. Fără anticoncepționale. Deci virusul se poate transmite oricând, oricui... Chiar și pudibonzilor ce se apropie prea mult de flacăra ei. De aceea staţi departe de ea!

"Dumnezeu există Nicule, dar nu în politică!", mi-a replicat într-o seară o doamnă din vârful politicii românești. Știam deja. Dar am crezut că nu știau și ei. Însă am rămas uimit că nu știu frații noștrii. Altfel nu-i înțeleg de ce au ieșit la polemizat politichia. Își bat singuri cuie în talpă. Hristos a avut piroane în palme. 

Știți ce m-a uluit zilele acestea? Că în timp ce pastori sau preoți vorbesc despre cine merită votat, Dan Voiculescu, pușcăriabilul Antenelor, trimite din îndărătul gratiilor o scrisoare viitorului președinte în care cere ca acesta să aibă Biblia pe birou! Să creadă Evanghelia! Poftim! În timp ce biserica incearcă să reînvieze lupta de clasă, un politician ce-a călcat în străchini face trimiteri la Scriptură... Când creștinii tac, pietrele vorbesc.

Doamne, ai milă de România creștină! Nu numai de politicienii corupți...



marți, 11 noiembrie 2014

Pe uliţele lumii - de Traian Dorz


Pe uliţele lumii am mers destul şi eu,
mă apăsa păcatul din ce în ce mai greu,
picioarele zdrobite şi-mpunse mi s-au ros,
de mi-a ajuns noroiul la carne şi la os.

Mi s-a uscat de sete tot cerul gurii-amar,
am flămânzit cu porcii şi-am pribegit hoinar,
– dar undeva în suflet o stea-mi mai strălucea
şi S-a-ndurat Lumina, să-ncep să merg spre Ea.

Şi Steaua Luminoasă cărarea mi-a condus
spre ceasul şi spre locul unde-aştepta Isus,
şi-n marea prăbuşire care-a urmat arzând,
mi s-a născut iubirea ca mugurul plăpând!

O, pentru câte haruri mi-ai dăruit de-atunci,
Ţi-aş da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci,
Ţi-aş da atâtea lacrimi câţi stropi pe-un cer senin,
dar numai doi ochi, Doamne, şi doi genunchi Ţi-nchin!

Traian Dorz

duminică, 9 noiembrie 2014

Prelegere despre Auschwitz cu Nicolae Geantă la Câmpina


luni 10 noiembrie 2014, ora 11,
Amfiteatrul CDI, Colegiul Tehnic Constantin Istrati Câmpina
în memoria victimelor de la Auschwitz
77 de ani de la declanşarea Holocaustului

Luigi Mițoi - despre Cina Domnului


       Unul dintre cele mai confruntative acte de cult ale Bisericii este Cina Domnului. Acest sacrament înseamnă că Dumnezeu îl invită pe om la masa Sa, să mănânce din azimă, să bea din rodul viţei, şi în felul acesta să-şi amintească, prin credinţă, de trupul şi sângele Mântuitorului Isus Hristos care a fost omorât pentru iertarea oamenilor păcătoşi. Fiindcă Hristos a murit pentru păcat, noi trebuie să murim faţă de păcat, altfel vom muri în păcat. Hristos a murit pentru păcatele din trecut, însă noi trebuie să murim faţă de păcatele din prezent. Pedeapsa pentru păcat era moartea, or Hristos, acceptând pedeapsa pentru păcatele noastre, a acceptat de fapt moartea în locul nostru.

       Hristos a murit ca să ne scape de pedeapsa păcatului, noi trebuie să murim ca să scăpăm de puterea păcatului. Moartea Lui a fost una fizică, reală, moartea noastră trebuie să fie una spirituală. Moartea spirituală înseamnă o separare totală faţă de păcat, o insensibilizare desăvărşită faţă de păcat. Misiunea Mântuitorului a fost să moară pentru noi, misiunea noastră este să trăim pentru El - ,,...şi viaţa pe care o trăim acum în trup, o trăim în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru noi" (Gal. 2:20b).

      Ce a făcut Domnul pentru noi a produs mântuirea noastră, ce facem noi pentru El produce răsplata noastră. Moartea Lui pentru păcat ne eliberează de pedeapsa păcatului şi ne oferă mântuirea. Moartea noastră faţă de păcat ne eliberează de puterea păcatului şi ne oferă mărturia - ,,Pentru că prin acesta cei din vechime au căpătat o bună mărturie" (Evrei 11:2). Cina Domnului vorbeşte despre moartea lui Hristos, despre trupul Său străpuns şi despre sângele Său vărsat. Pedeapsa păcatului din trecut şi puterea păcatului din prezent sunt frânte de moartea Mântuitorului. 

           Moartea noastră exprimă abstinenţa faţă de păcat, puritatea faţă de orice formă de imoralitate. Pentru că Hristos a murit noi nu mai avem nici păcatul din trecut, nici păcatul din prezent. Acesta este motivul pentru care noi nu mai putem justifica prezenţa păcatului în trecut sau puterea păcatului în prezent. De aceea spune Pavel această avertizare: ,,De aceea, oricine mănâncă pâinea acesta sau bea paharului Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului" (1 Cor. 11:27). Pentru că păcatul ne face nevrednici, trebuie să împlinim atenţionarea divină: ,,Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea acesta şi să bea din paharul acesta" (vers. 28). În concluzie, trebuie să mâncâm şi să bem Cina Domnului după ce ne cercetăm, altfel avem parte de osândă.  

         Dragi oameni ai lui Dumnezeu, veniţi să ne cercetăm, şi aşa să mâncăm trupul Domnului şi să bem sângele Său.
                                                                                                    

Viața dincolo de Iordan

Text: Iosua 22: 1-34

Inventio
Unde mă vrea Dumnezeu? În Egipt, dincolo de Iordan sau în Canaan?

Dispozitio
1. Iarba verde poate fi mai atrăgătoare decât Canaanul albastru. Dar nu hrănește sufletul. (Numeri 32)
2. Dincolo de Iordan altarele pot fi uriașe. Dar nu îl au pe Dumnezeu (Iosua 22:10)
3. Dincolo de Iordan vrăjmașul mușcă prima dată. Dar și distruge tot...

Concluzio
Dincolo de Iordan nu va fi răpire!

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Fericirea - un lucru mare ascuns după un cuvânt mic - de Sefora Geantă

Viaţa e o alergare continuă. Încă de la paşii mamei ce se îndreaptă grăbită spre maternitate, până la paşii celor ce ne conduc pe ultimul drum, suntem în continuă mişcare. Nici o staţie, nici o pauză, nici o oprire. Trăim pe fugă, iubim între două sonerii de clopoţel, mâncăm din mers. (Numai de gândit, gândim în reluare). Totul se deplasează cu o viteză copleşitoare care de multe ori ne ameţeşte lasându-ne leşinaţi prin vreun cotlon întunecat, pe vreo bancă acoperită cu zăpada căzută în luna mai.

Timpul trece prin noi şi noi  trecem prin timp. De multe ori însă trecem prin viaţă ca gâsca prin apă. Fără să lăsăm vreo urmă, fară să schimbăm ceva.  Numai timpul se mai oboseşte să lase câte-un semn asupra noastră. Un rid, o cicatrice, o inimă rănită, o lacrimă ascunsă în colţul ochiului.

Cred că fiecare om este în adâncul său un căutător de comori. Diferenţa dintre noi o face modul în care privim comoara şi valoarea pe care o are aceasta. Pentru asta, unii se obosesc dezgropând potcoave de cai morţi, pe când alţii nu se mulţumesc cu atât de puţin. Cu toate asemănările şi deosebirile, există o comoară râvnită de toţi. O comoară dorită şi de bogaţi şi de săraci, de profesori şi de elevi, de bătrâni şi de prunci. Comoara asta nu poartă un nume pompos, nici nu e împachetată în staniol. Nu-i nici dată cu sclipici ca să fure priviri, nici nu poartă eticheta vreunei companii renumite. E un lucru atât de simplu şi totuşi atât de complicat. Comoara asta e fericirea.

Pentru Continuare click SeforaSeah

vineri, 7 noiembrie 2014

După cafeaua de dimineață - de Vladimir Pustan


România are cele mai multe mănăstiri pe cap de locuitor din Europa. Bucureștiul e una din capitalele cu cele mai multe biserici din lume, aproximativ 200… Iar numărul lor crește de la o zi la alta…
Avem atâtea lucruri de făcut și atât de puține de cunoscut… Dacă biserica ar fi o oglindă a sufletului, am reuși ce numai cei de la Oracolul din Delphi reușeau. Să se cunoască pe ei însuși.
Dar biserica nu-i o oglindă. Dacă este, atunci e una deformată.

Analfabetismul biblic la români e o boală veche de 1000 de ani, boală cu care ne-am obișnuit ca și cu reumatismul. Se vindecă prin moarte. Am ajuns la concluzia că spaima de Scriptură ni se trage de la posibilitatea autocunoașterii. Dacă nu știi unde ești, nu simți nevoia să mergi mai departe. Poate că dincolo de nisipuri nu e nicio țară a făgăduinței. Mirosul de citostatice e confundat cu cel de tămâie iar asta ne face pesimiști.

Câtă vreme știm mai multe despre Maica Paraschiva decât despre Hristos, înseamnă că nu avem nevoie nici de profeți. Și nici ei nu ne fac mai buni. Mahomed a venit ca profet într-un trib minuscul de păstori ce azi sunt spaima lumii.

Nu ne rămâne decât să trăim prezentul cu aceeași tragere de inimă cu care așteptăm viitorul. Ni se vor tăia pensiile, majoretele lui Mazăre vor ajunge în șomaj, Ardealul va fi cedat ungurilor, pâinea se va scumpi cât un Coco Chanel nr. 5.

Am băut de dimineață cafea cu un tip ce mi-a spus să nu uit că mâine e sărbătoarea sfinților arhangheli Mihail și Gavril. L-am întrebat cine au fost. Mi-a spus că doi oameni buni. Ca Lolek și Bolek. Ca Stan și Bran.

Afară e un noiembrie frumos…
 
V l a d i m i r _ P u s t a n

http://www.ciresarii.ro/index.php/dupa-cafeaua-de-dimineata-vladimir-pustan/
 

joi, 6 noiembrie 2014

Perle la clasa zero

"Cine a fost Iona?". "Omul acela pe care l-o vomitat balena în Ninive!"

"Ce e nunta?". "Atunci când un bâiat si o fată se casatoresc să facă prunci"

Yared. A, R, E, D. Ared. Da, așela cu două coarni dîn față nu șu șei...

S-a născut... Mesi! ( În loc de Mesia!)...

Lui Ilie, săracul, i-aducea o cioară mâncare!

Omul ăla cu plete se chema..., se chema... Samsung!

Dacă Eva nu mânca din fructul oprit nu îi țipa din livada lui Dumnezeu.

"Ferice de voi săptămâna viitoare". "Da, Domnu' e săptămâna altcumva".

                                            culese de Onisim Botezatu, Arad

marți, 4 noiembrie 2014

Vladimir Pustan | Autoexaminarea |

| Sala Cireşarii Beiuş | 02-noiembrie-2014 |

Ai rătăcit destul - de Sefora Geantă

"Când vrei să faci un păcat, diavolul e chiar în spatele tau. Cu vocea lui linguşitoare dar plină de otravă îţi şopteşte (cum i-a făcut şi Evei în Eden...) "Fă-o! N-o să te vadă nimeni! Te acopăr eu! Nimeni n-o să ştie...". Te tot împinge de la spate până te hotărăşti să păcătuieşti. Apoi, vine cu aripa sa rece de liliac şi "te fereşte de ochii lumii". Exact când eşti sigur că nu te vede nimeni, exact când săvârşeşti fărădelegea, atunci, brusc, se trage de’o parte şi te lasă descoperit. Acum toate reflectoarele sunt asupra ta. Toţi îţi văd păcatul, majoritatea te condamnă şi te părăsesc. Chiar şi diavolul se retrage victorios, frecându-şi palmele, către un loc de unde să poată admira mai bine starea decăzută în care ai ajuns. Atunci nu mai ai pe nimeni... Eşti singur, trist şi părăsit... În singurătatea ta, îl mai vezi uneori rânjind satisfăcut. Rânjet cu iz de moarte, care îţi lasă picaturi reci de sudoare să îţi curgă pe frunte... Oare, nu mai este salvare? Nu există nici o cale să scapi scapi de aici?

În durerea şi suferinţa ta, începi să auzi un susur blând ce alungă apăsarea aceea de mormânt. Ridici ochii din pământ şi Îl vezi pe El. Pe Isus. A venit lângă tine. E acolo... aproape. În ochii Săi blânzi se citeşte cea mai mare dragoste. Îl vezi pe Hristos zâmbind, dar zâmbetul Lui e diferit. Nu e zâmbetul morţii, e cel al vieţii. Al vieţii veşnice. Vrei să te ridici, dar cazi secerat la pământ. Lanţurile grele nu te lasă să te mişti. Arunci o ultimă privire la Domnul. El îţi întinde mâna şi tu o prinzi cu încrederea unui prunc ce face primii paşi sub îndrumarea tatălui său. Iar lanţurile cad sfărâmate, povara ce te apăsa nu o mai simţi. Întunericul din jurul tău se transformă-n lumină.

Satan fuge schelălăind. Nu mai are putere asupra ta. Acum eşti liber. Te uiţi la Mâna ce te ţine strâns, şi vezi că e străpunsă. Atunci, vocea îţi piere şi cu greu reuşeşti să Îl întrebi "De ce ai făcut asta?". "Pentru că te iubesc!" îţi răspunde scurt, şi zâmbetul Lui confirmă tot ce a spus. "Acum haide! Ai rătăcit destul. Să mergem. Tata ne aşteaptă Acasă!"

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Facă-se voia Ta


1 Ioan 5:14 "Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă".

Ca să faci voia Lui Dumnezeu trebuie obligatoriu să renunți la tine. Să lași totul baltă și să spui ca Fecioara Maria: "facă-mi-se după cuvintele Tale!". Să te proșterni la picioarele Tatălui, dar nu ca preș. Căci Iehova nu e un căpcăun care să își ștergă picioarele pe noi. El nu profită de dedicarea noastră. O onorează! Când Hristos s-a rugat în Ghetsimani "totuși facă-se voia Ta" a trebuit să suporte aspra moarte de cruce! Dar a doua zi a devenit Mântuitorul lumii! 
În astfel de rugăciune nu există planul B. Ascendența spre Dumnezeu are numai o cale!