youtube

miercuri, 26 noiembrie 2014

Întâlnire româno-japoneză cu liceenii la Câmpina

Miercuri 26 noiembrie 2014, la Colegiul Tehnic Constantin Istrati din municipiul Câmpina, am organiyat un eveniment inedit în istoria şcolară a localităţii: întâlnire româno japoneză. În amfiteatrul colegiului, cca 60 de elevi  au avut oportunitatea întâlnirii cu un grup de trei japonezi: Ishikawa Hidezaku - pastor şi misionar din Kzoto, sensei Hara  - pastor în Kyoto şi Boro - student la drept în Tokyo.


Ischikawa, care va conferenţia pe 28 şi 29 noiembrie la Institutul Biblic Timotheus din Bucureşti, (este şi profesor la Wiena), a vorbit liceenilor, despre cele 3000 de caractere ale alfabetului japonez, spiritualitate şi cultură,  miracolul economic, dar şi problemele sociale ale ţării soarelui răsare. Pastorul Hara a cântat un imn tradiţional din regiunea Kyoto, iar Boro, care este student la drept în Tokyo, a avut un mic moment artistic specific. 

"Care este cheia succesului Japoniei, amiracolului de-a reuşit să ajungă dintr-o ţară feudală în anii 1860 la ichiban (prima în lume) în numai 100 de ani?", am întrebat retoric. "Munca de calitate" a precizat Ishikawa, care spune că japonezii nu fac nimic de cârpăceală. El a subliniat că în timp ce japonezii repară lucrurile stricate cu meticulozitate, români le aruncă la gunoi şi cumpără altele...

Am provocat pe japonez să ne spună şi aspecte legate de avort, divorţ, patima reţelelor de socializare, sau patima de-a avea cariera peste familie. Ischikawa a mai spus liceenilor că japonezii nu fac decât 1-2 copii (el are 5) pentru că nu îi pot ţine mai mulţi a facultate!, că dacă pierzi portofelul în tren îl găseşti tot acolo sau îţi este adus acasă, că se citeşte mai puţin carte decât online. L-am provocat să ne vorbească şi despre creştini. Sunt peste 1,1 milioane (50 % protestanţi, 50 % catolici), dar cca 35 % din ţară au declarat că le-ar place să fie creştini. M-a uimit răspunsul pe care mi l-a dat la întrebarea "de ce resping totuşi japonezii Evanghelia?". "Pentru că se cred corecţi, drepţi". "Deci în religia zen nu e noţiunea de păcat?", "Cam aşa ceva...". (Am mulţumit Domnului că nu sunt în Japonia!)

La final, directorul CTCI, profesor Ion Necula, a înmânat niponilor un album cu imagini din Câmpina modernă. Aprecierea a fost peste aşteptări. În ambele tabere...  Copiii abia aşteaptă ca japonezii să revină. Şi eu, şi ei la fel.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu