youtube

miercuri, 16 decembrie 2015

Alții au voie dar tu nu poți!

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga. (Matei 16:24-25)

Dacă Dumnezeu te-a chemat cu adevărat să fii ca Isus în toată fiinţa ta, El te va conduce într-o viaţă de răstignire şi umilinţă. El îţi va cere să ascultare în aspecte în care vei fi diferit de alţi creştini. În multe privinţe ţi se va părea că El îi lasă pe alţi oameni buni să facă lucruri pe care ţi le interzice ţie.

Se poate ca alţii care par foarte religioşi şi folositori să se promoveze pe ei înşişi, să tragă sfori şi să aranjeze lucrurile astfel încât să îşi atingă planurile, dar tu nu poţi face la fel. Dacă vei încerca, vei eşua şi Domnul te va mustra aşa încât de vei pocăi adânc.

Alţii se pot lăuda cu persoana lor, cu lucrarea lor, cu succesele lor sau cu scrierile lor, dar Duhul Sfânt nu te va lăsa să faci aşa ceva. Dacă vei începe să o faci, El te va conduce într-o atât de adâncă stare de moarte încât vei ajunge să îţi fie silă de tine însuţi şi de toate lucrările tale bune.


Altora le va fi permis să aibă success în a câştiga mulţi bani, sau în a primi moşteniri, sau a trăi în lux, dar s-ar putea ca Dumnezeu să îţi poarte de grijă ţie de pe o zi pe alta, pentru că El vrea ca tu să ai ceva cu mult mai bun decât aurul, o dependenţă totală, neajutorată, de El şi comoara Sa nevăzută.

S-ar putea ca Domnul să permit ca alţii să fie onoraţi şi promovaţi, şi să te ţină pe tine ascuns în întuneric, pentru că El vrea să producă în tine un rod ales, înmiresmat, pentru gloria viitoare, rod care poate fi produs doar în umbră.

S-ar putea ca Dumnezeu să îi lase pe alţii să fie mari, dar să te ţină pe tine mic. Îi va lăsa pe alţii să lucreze pentru El şi să fie lăudaţi, dar pe tine te va face să lucrezi şi să trudeşti fără să şti cât de mult faci. Apoi, pentru a face lucrarea ta şi mai preţioasă, El îi va lăsa pe alţii să primească lauda pentru ceea ce tu ai lucrat; aceasta pentru a te învăţa mesajul Crucii, umilinţa şi ceva despre cât de preţios este să fii îmbrăcat cu natura Sa.

Duhul Sfânt va veghea cu stricteţe asupra ta, şi cu o dragoste geloasă te va mustra pentru cuvinte sau sentimente uşuratice, pentru momentele când pierzi timpul, lucruri care pe alţi creştini nu par să îi deranjeze vreodata.

Aşa că fii conştient de faptul că Dumnezeu este Suveran absolut şi are dreptul să facă ceea ce Îi place cu ceea ce este al Lui, şi că s-ar putea să nu îţi explice ţie mii de lucruri pe care nu le vei înţelege din felul Său de a lucra cu tine.

Dumnezeu va ţine cont de cuvântul tău. Dacă te vinzi cu totul ca rob Lui, El te va înconjura cu dragoste şi gelozie şi îi va lăsa pe alţii să spună şi să facă lucruri pe care tu nu le poţi face. Înţelege o dată pentru totdeauna că ai de a face cu Duhul Sfânt, şi El va avea dreptul de a îţi lega limba, de a îţi încătuşa mâna sau de a îţi închide ochii în moduri în care nu o face în vieţile altora. Totodată, cunoaşte această mare taină a Împărăţiei: Când eşti atât de complet posedat de Dumnezeul cel viu încât, în adâncul inimii tale, eşti mulţumit şi te bucuri de această stăpânire special, personală, geloasă a Duhului Sfânt, de cârmuirea Lui absolută asupra vieţii tale, atunci ai găsit anticamera cerului, chemarea înaltă a lui Dumnezeu.

G.D.Watson (1845-1924)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu