Fundaţia CIREŞARII

duminică, 29 mai 2016

La multi ani Vladimir Pustan!

Îți doresc ca Dumnezeu să te țină mereu o torță aprinsă. Și chiar dacă te vei consuma arzând, să nu uiti: ești dator să luminezi pe cei din jur!

Hristos să te facă un munte de tămâie al Său. Când oamenii se vor apropia să simtă miroznele Cerului. Dar și să devină mai buni, mai blânzi, mai sfinți...

Duhul Domnului să-ți facă vorbele ca o melodie suavă ieșită dintr-un Stradivarius. Dar și cu puterea unor salve de tun ce sparg pereții nepăsării ai inimilor de beton.

Să te îmbrace în fiecare zi cu haina albită și înmuiată în sângele Gogotei, iar untdelemnul sfânt să nu-ți lipsească de pe cap!

Încolo, să te temi de Dumnezeul tău și să-i slujești! Iar ocrotirea Sa face mai mult decãt o mie de scuturi! 

Eu nu pot să îți urez azi decât "La mulți ani", prietene!" Dar Dumnezeu îți promite: "să trăiești veșnic"!




Promisiuni respectate

"Nu ți-am spus că dacă vrei crede vei vedea slava lui Dumnezeu?" (Ioan 11:40)

Dumnezeu nu se dă niciodată înapoi de la ceea ce a promis.

Dacă ți-a promis că îți va fărâma lanțurile robiei păcatelor, acest lucru se va întãmpla...
Dacă ți-a promis că îți va aduce înapoi fiul risipitor, acest lucru se va întãmpla...
Dacă ți-a promis că te va hrăni zi de zi cu pâine (nu te mai îngrijora), se va întâmpla...
Dacă ți-a promis că te va trece biruitor prin ispite (nu că nu vei avea parte de ele), acest lucru se va întãmpla...
Dacă ți-a promis o răsplată pentru orice mic pahar cu apă oferit, acest lucru se va întâmpla cu siguranță.
Dacă ti-a promis că nu vei fi singur, acest lucru se va întâmpla!
Dacă ți-a promis că într-o zi vei birui moartea, cu siguranță așa va fi... Vei păși pe marea Lui cerească de sticlă!

E posibil ca aceste lucruri să nu se întâmple imediat. Dar se vor întâmpla sigur!

Dacă Dumnezeu tot ce-a promis pune în aplicare, nu cumva și noi ar trebui să ne respectăm promisiunile?

Fă promisiuni! Nu e păcat. Păcat e să... nu te ți de ele!

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 28 mai 2016

Îmi pare rău - de Traian Dorz

Îmi pare rău de tot ce-n viaţă

putut-am pierde în zadar
dar după vremea mea pierdută
îmi pare rău cel mai amar.



Îmi pare rău după Cuvântul
ce l-am ştiut şi nu l-am spus
de tot ce nu mai pot întoarce
căci timpul meu pierdut s-a dus.



Îmi pare rău după iubirea
ce-o datoram şi n-am ştiut
c-atâţi din cei ce-o aşteptară
s-au dus cu timpul meu pierdut.



Îmi pare rău după-mpăcarea
ce n-am căutat-o când puteam
acum s-a dus şi ea şi harul
cu timpul care nu-l mai am.



Îmi pare rău după pierzarea
atâtora din dragii mei
nu i-am chemat de-ajuns - şi-s pururi
cu timpul meu pierduţi şi ei.

Îmi pare rău amar, Isuse,
de cât puteam şi n-am făcut
cum am să pot răspunde-odată
de timpul meu pierdut, pierdut!...

vineri, 27 mai 2016

Narcis - de Vladimir Pustan

De la el ne-a rămas cuvântul „narcisism”, adică o dragoste nefirească de sine. Fiu de regi, iubit de femei încântătoare, s-a uitat în oglinda unui lac şi ce-a văzut i-a plăcut atât de mult încât nu i-a mai trebuit să iubească o altă persoană din jurul lui.
Dar atunci de ce s-a sinucis? Nici un om mândru nu se sinucide. Pentru a te arunca în faţa trenului trebuie să ai puţină stimă de sine. Aruncarea în hău e privilegiul celor plini de complexe de tot soiul. Ca să te sinucizi, nu poţi fi nici mândru, nici handicapat, pentru că oamenii cu handicap nu se sinucid, având o poftă de viaţă contagioasă.

joi, 26 mai 2016

Să furi - de Nicolae Geantă

Să furi în fiecare zi o sărutare soției tale. Statisticile zic că bărbații care-și sărută zilnic femeile trăiesc mai mult! Poate că de aceea noi românii avem cea mai mica speranță de viață din UE.
Sa furi în fiecare zi din timpul copiilor tăi. Va veni o zi când ai plăti oricât numai să-și facă și ei timp cu tine! Clepsidra bătrâneții se scurge mai greu decât a copilăriei.
Să furi în fiecare zi un zâmbet de la vecini. Dar pentru asta trebuie să le spui politicos măcar "bună ziua".

Să furi o binecuvântare de la păstorul tău. Pe el nu-l costă nimic dar ție îți face atâta bine!
Sa furi meserie de la învățătorul tău. Fericit e ucenicul care-și depășește maestrul.

Fură Raiul lui Dumnezeu! Tâlharul de pe cruce a reusit în ultimele minute. Tu ai în față însă timp berechet!

Nicolae.Geantă

miercuri, 25 mai 2016

Nicolae Geantă în Hunedoara

vineri 27 mai 2016, ora 19 - Biserica Pentcostală Căstău
duminică 29 mai 2016, ora 18 - Biserica Baptistă Orăştie

vineri, 20 mai 2016

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine! - de Costache Ioanid

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veșnică de stânci,
să uit de ani, de lume și de mine
privind adânc în ochii Tăi adânci.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-un levit de altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii și pâine-n veci și vin.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
din visul meu să nu mă mai deștept,
să simt și slava zărilor senine
și inima de om ce-Ți bate-n piept.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-o ființă smulsă de la greu;
ridică-mă din valea de suspine
și ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu.

Partaj - de Vladimir Pustan

I-am privit când el i-a dăruit buchetul. Albastru şi m-am bucurat că nu-i roz. M-am gândit că-i un tip realist, adică nu promite mai mult decât poate oferi. Nu ştiam atunci că albastrul e culoare de înmormântare. S-au sărutat şi ochii le erau cuiburi de turturele guralive. Soarele de toamnă lăcrima scuturând peste toţi frunze de castan sfătos. Agăţaseră după maşină tinichele şi baloane şi ne-au lăsat în urmă miros de miere de salcâm uitată în cămară. De atâtea ori i-am auzit, după aceea, rostindu-şi cuvinte tandre, ţinându-se de mână, şi-mi era ciudă că mie nu mi-au mai rămas dulceţuri verbale, împrăştiindu-le fără discernământ pe la biserică.

miercuri, 18 mai 2016

Nicolae Geantă la Roma


Sâmbătă 4 iunie 2016 - ora 19 
Biserica Evanghelică ,,Maranata" - Via Presicce, 8 (zona Grotte Celoni) 
Contact: Cornel Pascariu, telefon - 320.362.2861 

Duminică 5 iunie 2016 ,ora 10.00 
Biserica Penticostala ,,Bethel” - Via Casale del Finocchio,9 (zona Finocchio-Casilina) 
Contact:Pastor Costel Boghean, telefon -389.837.8023,  
Sami Cauneac, telefon -328.081.8446 

Duminică 5 iunie 2015, ora 18.00 
Biserica Penticostală ,,Limanuri Bune“ - Villalba, Via Del Sbarco 8 
Contact :Pastor Cornel Patrautanu, telefon -334.357.8643 
Ştefan Caraman, telefon – 328.628.6666

sursa: Daniel Firiza +39 3733.401.415,  daniel.firiza@gmail.com

vineri, 13 mai 2016

Amărăciunea lui Metusalem - de Vladimir Pustan

Păcatul adamic a împărţit lumea în două. O seminţie de oameni ieşiţi din Cain, oameni pentru care Dumnezeu a pregătit potopul, şi o seminţie de oameni născuţi din Set, cu care Dumnezeu a hotărât să populeze cerul.
După ce a pronunţat condamnarea lui Adam, presupunând că el a fost creat direct la vârsta de treizeci de ani, acesta a mai trăit încă nouă sute de ani, suficient să vadă urmările nenorocite ale păcatului.

Amenințări anticreștine (2) - Sexualitatea predată în școli - războiul împotriva copilăriei

Duminica trecută în Londra mi-a fost dat să aud ceva ce niciun părinte nu ar trebui să experimenteze vreodată în viață! O mămică s-a dus la școala fetiței sale, la clasa a-III-a, să discute cu învățătoarea. Când a intrat, stupoare: toți micuții era dezbrăcați în pielea goală, se îmbrățișau și își atingeau organele genitale unele de altele! "Ce se întâmplă aici?", a strigat mama revoltată. "E oră de educație sexuală. Copiii nu trebuie să mai fie inhibați pentru relațiile intime", a răspuns "ticera"!

Pentru frații din diaspora teama pentru siguranța morală a copiilor e în creștere. 

Aud că și la noi se dorește un curs de "Educație sexuală" în școli. La picii ce abia știu să se încheie singuri la teniși. Parlamentul României e orb? Domnului  președinte Johannis îi e frică să intervină împotrivă? Se teme de ONU? Chiar trebuie declanșat un război împotriva copilăriei? 
Momentan avem vreo soluție? Da. Rugăciunea!


Pentru mai multe informații despre dezmățul promovat în școlile occidentale click  AICI documentarul realizat de Familly Watch International

joi, 12 mai 2016

Roada harului - de Nicolae.Geantă

Diavolul are ca instrument preferat condamnarea. Dumnezeu, care este un fel de chirurg cardio-vascular emerit, are ca instrument preferat harul. Singurul răspuns la toate nenorocirile din viața noastră. Ce Dumnezeu mai știți că promovează harul?

Bisericile vorbesc ades despre o roadă a Duhului. Max Lucado însă zicea că și harul are roade: mântuiți de Dumnezeu, înviați în Hristos, așezați în locurile preaînalte împreună cu Tatăl, înzestrați, echipați și trimiși.

Roada harului înseamnă un Petru pus să predice după ce s-a lepădat de Hristos, un Pavel devenit din lup oaie, Valjeani restabiliți, vagabonzi evanghelizati, vameși și târfe iertate. Înseamnă oase uscate devenite vii. Conectare cu Dumnezeu. Și toate, platite cu cardul lui Hristos de credit!

O femeie prinsă-n preacurvie este adusă înaintea Lui Isus. El scrie o predică pe nisip. Pârâșii lasă în urmă o căruță de bolovani și o dâră de praf în nisip. Dumnezeu se ridică, privește, eliberează. "Acum du-te și să nu mai păcătuiești!". Și Satana rămâne mut și fără muniție!

Roada harului e explicată de predicatori. Seminariști o predau. Dar oare, o înțelegem?

Nicolae.Geantă

miercuri, 11 mai 2016

Amenințări anticreștine (1) - Controverse

La București, controversatul videoclip "Despre smerenie", retras pe 13 aprilie de către Trupa Taxi&Prietenii, a fost relansat azi (11 mai 2016). De data aceasta protagoniştii videoclipului s-au înmulţit! Lupta împotriva bisericii, a Catedralei Mântuirii în mod special, devine mai acerbă! Românii, care în comunism au plâns de dorul lor, nu mai vor biserici!

La Londra musulmanii etalează timp de o lună pe 630 de busuri supraetajate cu o reclamă islamică: "subhan Allah | glorie lui Allah". De Crăciun, creștinilor li s-a interzis o reclamă cu nașterea Domnului Christos. Englezii nu mai vor Mântuitor!

În Texas, și toată USA, zilele acestea e un război declanșat de... toalete. De weceuri! Yankeii vor să facă closetele unisex! Unele din sticlă chiar pe trotuar! În școli, administrația Obama, introduce o lege prin care obligă instituțiile de învățământ să asigure toalete pentru trangederi! Cine nu se supune va pierde subvențiile de la stat! Americanii nu mai vor rușine!

În Parlamentele europene se votează legi pentru căsătorii unisex. Europenii și americanii cred că a fi homosexual e trendy. Ei vor să sfideze natura, creația lui Dumnezeu!

În școlile norvegiene poți face nestingherit educație sexuală, parade pentru gay sau cluburi de vrăjitorie. Dar dacă ai tupeul să deschizi Biblia rămâi fără părinți!

Australienii și francezii au interzis numele părinților în acte. Ăștia vor să fim cu toții zombi!

Toate prostiile umane de mai sus denotă că omenirea nu doar sfidează, ci luptă împotriva lui Hristos!
Noi cum acționăm?

PS: În clasa mea, la începutul anului școlar, un tinerel s-a declarat ateu. Pur și simplu râdea de Dumnezeu. După 8 luni în care a auzit ce înseamnă Hristos, zilele trecute a recunoscut că nu mai îmbrățișează ateismul. Ci e doar sceptic. Adică un Toma.

luni, 9 mai 2016

Londra în două cuvinte | London in two words - Nicolae.Geantă


Capitala UK. Metropolă mondială. London City. 8.000.000 locuitori. Greather London. 9 zone. 14.000.000 locuitori. Unu UE. Queen Elisabeth. Domnie lungă. 65 ani. Buckingham Palace. Trafalgar Square. Big Ben. London Eye. Râul Tamisa. British Museum. Richmond Park. Animale sălbatice. În parc. Asfalt, verdeață. Magazine ticsite. Oxford Street. Picadilly Circus. Heathrow Airport. Unu mondial. Wembley Stadion. Unu Europa. London Bridge. Wimbledon Arena. Canary Wharf. Shard tower. 350 m. Greenwich Time.  GMT. Ora lumii. BBC. Știrile lumii. Daily Mirror. Underground travel. 14 linii. Primul metrou. 150 ani. Bursa londoneză. Prețul petrolului. Și grâului.

Climat oceanic. Umiditate frecvent. Five'o clook. Ceai englezesc. Round about. Volan stânga. Depăsire dreapta. Yarzi, inchi. Filet stânga. Liră sterlină. Salarii mari. Chirii scumpe. Foarte scumpe. Biluri piperate. Topul modei. Topul hipsterilor. Neîngrijire și farduri. Mizerie și lux. Zgârâie nori. Și cottage-uri. City & downtown. Self service. Cash & carry. Fish & chips. Bocanci și șorturi. Bus-uri etajate. Cabine telefonice.

Wiliam Shakespeare. Charles Dickens. Lord Byron. William Tyndale. George Whitefield. John Wesley. Charles Spurgeon. Charles Darwin. Amiralul Nelson. Margaret Thatcher. Winston Churchill. Prințesa Diana. The Beatles. David Beckham. Roman Abramovici. Alex Fergusson. Lord Mayor. Sadiq Khan. Primar musulman.

Pluralism multietnic. Imigrație exagerată. 60% non-englezi. Albi, negrii. Europeni, africani. Asiatici, arabi. Indieni, pakistanezi. Români, polonezi. Job-uri destule. Hooligans, gentlemen. Copii mulți. Școli arhipline. Creștere demografică.


Mozaic religios. Creștini și musulmani. Islamul crește. Creștinismul scade. Biserici închise. Biserici vândute. Biserici transformate. În bănci. În piscine. În discoteci. În cluburi. În popicării. În flat-uri. În locuințe! Ateismul progresează. Nonreligioșii sporesc. Gay, lesbiene. Foarte mulți. Etalare publică. Homosexuali căsătoriți. Între ei. Apărați legislativ. Încurajați social. Drogați, bețivi. Pub-uri pline. Dezmăt social. Familii monoparentale. Femei părasite. Circa jumătate. Asistență socială. Hillsong Hall. Methodist Church. Catedrala Westminster-Abbey. Episcop Canteburry. Clădiri impresionante. Tabernacle nefuncțional. Devenit muzeu. Bisericile nefrecventate. Dumnezeu lipsă...

Nicolae.Geantă,
Luton London

Vladimir Pustan - Întâlnirea ce schimbă


Biserica Sf. Treime, Beiuș
8 mai 2016
Video by CiresariiTv

Vladimir Pustan - Tot tu predici la Rusalii


Biserica Sf. treime Beiuș
8 mai 2016
Video by CiresariiTv

sâmbătă, 7 mai 2016

Operație pe cord deschis - de Sefora.Geantă

De data aceasta, poate mai mult ca niciodată, scriu cu inima sângerândă și cu duhul mâniat. 
Deunăzi, am zărit pe una din rețelele de socializare, fix pe o pagină creștină (nu-mi amintesc numele și poate e mai bine așa), o imagine care m-a întristat. Era o fotografie ce înfățișa un preot, o icoană și niște oameni care se închină, iar deasupra, scris cu galben era versetul din Exod, ce face referire la chipul cioplit, urmat de o afirmație ostentativă scrisă cu litere mari „CARE DIN ACESTE CUVINTE NU LE ÎNȚELEGEȚI?”. M-a lovit și mai tare când am citit descrierea pozei, care suna cam așa: „să nu se supere frații ortodocși, dar acesta este adevărul”, urmată de multe comentarii ce susțineau aceeași opinie. Nimeni nu s-a împotrivit. 

Este adevărat, în Biblie scrie să nu-ți faci chip cioplit. Dar același Dumnezeu a spus, SĂ ÎȚI IUBEȘTI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI. Poate că în privința asta ne place să ne rezumăm doar la teorie… 

Problema noastră, a creștinilor, nu-i doar că luăm din Biblie numai ce ne convine, ci că vedem prea des paiul din ochiul altora, uitând și mai des de bârna din ochiul nostru. Avem în noi prea mult venin și prea puține vorbe blânde. Nu știm să abordăm oamenii și le vorbim răutacios. În loc să le arătăm un Dumnezeu care iartă, le punem în față sute de reguli și doctrine (inventate tot de oameni!). Și dragoste, singura care îi schimbă pe oameni, mult prea puțină… Uneori deloc. 

Chipul lui Isus în artă

Azi mi-a fost dat să pun mâna pe "The Christ face in art", un volum pe care James Burns îl scotea la Londra în 1907. Deși veche de peste un secol, cartea te poartă prin "istoria chipurilor Mãntuitorului", între secolele I-XIX. Până azi, nu m-am gândit niciodată la mozaicul reprezentărilor grafice.

Primul portret al Domnului, spune tradiția, ar fi fost reprezentat de Luca, evanghelistul care i-a atribuit Hristosului niște ochi foare mari! Adică, Cel ce ne privește atent. Tabloul ar fost comandat e Tiberius Cezar. Următorul chip e foarte trist și schimonosit, înnegrit. E fața de pe giulgiul Veronicăi, femeia despre care tradiția zice că i-ar fi șters fața de sânge în drum spre Calvar. Romanii aveau pictat un Hristos cu față mare, asemănător cu chipurile lor. În secolul VII, chipul Mântuitorului avea deja fața ascuțită, conform asceților vremii.

 Renașterea timpurie îi face pe Pierugino, Verrochio ori Boticeli să împrumute "chipuri" dintre contemporanii lor pentru Domnul! Mai târziu, chipurile nord-italiene sunt feminizate! La Luini Hristos pare o adolescentă! Până și degetele sunt lungi și subțiri. E influență lui Leo da Vinci. Pictorii venețini îi atribuie un chip frumos, o contopire între bărbat și femeie. Numai Michael Angelo a pictat un Isus robust, puternic (Cristos Judecătorul). Rafael, Sarto, Coregio, Barocio, se vede clar că au folosit chipuri ale vremii. Tițian însă îmi place enorm, dar un portret mai frumos de "Ecce Homo" îl pictează Guido Reni. La Marati sau Carrachi Hristos e un tânăr frumos din lumea lor. 
Spaniolii îi atribuie chip "iberic", iar flamanzii îi redau un chip asemeni nobiloilor belgieni ori olandezi. Până și veșmintele îi sunt de nobil. Spre surprinderea mea la Rubens Hristosul nu este plinuț, iar la van Dick pare un revoluționar. Nici germanii, nici danezii nu se dezic, punând Isusului chipuri ca de boier local. Cranach îl pictează în veșminte nemțești, Rembrand îi pune un păr exagerat de lung, iar Werff crede că s-a înălțat la cer în pielea goală.

vineri, 6 mai 2016

Întâlnirile de după - de Vladimir Pustan

Scriind Bisericii din Corint, Pavel zice că Hristos s-a arătat după Înviere, prima dată lui Petru. Nimic despre Maria Magdalena.
Cred că-l încurca genul puțin și de aceea a tăcut. El socotește doar bărbații ca semn că lumea e stabilă.
S-a arătat Hristos lui Petru înainte de a se arăta ucenicilor pentru că la El, prioritară e oaia rătăcită, căzută, zurlie având ca ring-tone cântecul de cocoș.
S-a arătat la 500 de frați și le-a spus să aștepte Duhul Sfânt în Ierusalim. La Rusalii, în camera de sus erau 120 de frați pentru că ceilalți 380 erau la pescuit, mall sau la concurența iudaică.
Apoi s-a arătat lui Iacov, fratele Lui. Cu familia a avut întotdeauna probleme, nici unul dintre frații Lui nefăcând parte din fan-clubul critic. Așa a ajuns fratele Iacov conducătorul bisericii din Ierusalim, neavând alt merit decât acela că era fratele lui Hristos.
Apoi, zice Pavel, ca unei stârpituri (avorton, în alte traduceri) mi s-a arătat și mie. Așa e Domnul… Nimeni nu rămâne pe dinafară…
Pe Toma l-a căutat după o săptămână tot la biserică…
Puțin probabil să-l găsești pe Hristos în toată splendoarea Lui la un concert al Deliei…
Vă doresc arătări necesare…

V l a d i m i r _ P u s t a n 

Nicolae Geantă la Hendon Londra

6-8 mai 2016
Biserica Sfânta Treime Hendon, Londra

joi, 5 mai 2016

Dezastru în educaţie: Scădere dramatică a numărului de studenţi şi elevi

- numărul studenţilor români a scăzut cu 30 % (faţă de anii 90): facultăţile însă s-au înmulţit - avem 103 institutii de invatamant superior.
cifre de 907.353 studenti inmatriculati in invatamantul superior in anul universitar 2007/2008 nu vor mai fi posibile. Chiar si efectivele studentesti de 433.234 persoane din anul universitar 2013/2014 vor ramane o amintire
- efectul natalitatii scazute a inceput sa se vada tot mai mult din 2010. "Conform prognozei Eurostat, populatia din grupa de varsta 20-64 de ani va scadea cu 2 milioane in 2040 fata de anul 2015.
- în anul 2014, 18% din populatia in varsta de 18-24 ani avea studii cel mult gimnaziale si nu mai urma nici o forma de pregatire.
- conform testelor PISA 2012 în UE România ocupă penultimul loc!
- numarul absolventilor care au promovat examenul de bacalaureat a scazut drastic incepand cu anul scolar 2010/2011, cand au fost introduse camerele de supraveghere in salile de examen.
-numarul studentilor romani care pleaca la studii in strainatate este mai mare decat numarul studentilor straini care apeleaza la serviciile educationale din Romania
- plătim educarea unor tineri care aleg sa plece din ţară!




PS - Şi cu toate acestea domnul Iohannis - preşedintele statului - încă nu ia nicio măsură! Iar Ministrul Educaţiei, domnul Curaj (ce nume paradoxal!) nici atât!

Dumnezeu care mișcă pietrele (2) - Nicolae.Geantă

În dimineață învierii Dumnezeu nu a înlăturat doar piatra de la mormântul Fiului Său. Ci și pietrele care-i sufocau pe ucenici. Și evident, cele care ne apasă pe noi.

Piatra Mariei era deznădejdea. Lacrimile nu i se uscase de pe ochi. Abia îl găsise pe Mântuitor și acum îl pierduse! E întuneric încă și ea merge tăcută prin cimitir. Cu inima ca plumbul. Cu mintea zbucimată. Făcea ruminații. Ziua aceea îi rezerva o singură întâlnire: cu un cadavru! Ea nu știa că va asista la primul Paște creștin. Nu se întreba pe drum ce va zice când îl va vedea pe Isus. Singura ei întrebare era: cine va da piatra la o parte? Și, stupoare! Isus i se arată înviat! Iar deznădejdea se scurge apoi ca aerul dintr-un balon spart.

miercuri, 4 mai 2016

Gând de răstignire

Nu putem cuprinde cu mintea un Dumnezeu Tatăl care își dă spre jertfă unicul Fiu pentru ca să-și salveze Creația. Pur și simplu, această iubire ne depășește capacitatea de înțelegere.

Cum a raspuns omul la acest prisos de bunătate a Proniei? L-a trădat, l-a preferat pe Baraba, L-a scuipat, L-a batjocorit, L-a pălmuit și biciuit, L-a pus pe cruce în piroane bătute în mâini și picioare, iar unii, chiar și în situația asta, ricanau sadic cerâdu-I să își scape pielea dacă tot zicea că e Mesia. Ucenicii L-au cam părăsit iar Petru s-a dezis de El cu blesteme. Cam ăștia suntem.

Câteva licăriri de umanitate în tot acest calvar: milostivul Simon din Cirene care-I dă ajutor la căratul crucii, ucenicele mironosițe care au curaj să-I stea alături până a murit si tâlharul de pe cruce, care, fiind milos la rându-i, i se oferă revelația dumnezeirii, devenind primul cetățean al Raiului, cum se spune. Deci, pe lângă biata Maică a Domnului si a iubitului ucenic Ioan, stau lângă El, cu sufletul și cu fapta, femeile, un necunoscut de pe stradă și un recidivist.

Cam aceștia au fost cei care au scăpat obrazul omenirii la acel moment zero, de metamorfoză a istoriei.

Iulian Capsali
Vezi sursa AICI

Libertatea

Nicolae Steinhardt spunea că libertatea e forma cea mai absolută și mai deplină. " În piața orasului creștin, cârciuma, triponul și bordelul nu sunt interzise, ci stau înșiruite de cealaltă parte a catedralei: numai că sunt goale, scrie autorul Jurnalului Fericirii. Iar diavolul, pitit după grele perdele, se uită cum nu îi pică niciun client".
Libertatea lui Steinhardt eu am văzut-o de Paștele ăsta privind la creștinii care lasă biserica goală pentru terasa, sau grillul de peste drum.

marți, 3 mai 2016

Cercetat de aproape

Psalmul 139:1 "Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști..."

Dumnezeul nostru e unul care nu face cercetări de departe, deși distanțele pentru El nu există. Faptul că mă cercetează de aproape înseamnă că pune lupa pe mine, mă priveste amănunțit. Dumnezeu nu lucrează superficial, ci cu detalii. Pune zoom-ul pe fiecare fir de păr. Cunoaște orice zbâtcitură. Și de pe față, și de pe inimă. Pentru Iehova nu există nicio problemă necunoscută.
Dar grijă mare fraților: când pune scanerul Său cu mulți megapixeli pe noi, Dumnezeu ne descoperă și gunoaiele ascunse!

Nicolae Geantă - Alegeri - Conferință de tineret, Filocalia Iași

Biserica Crestină după Evanghelie Filocalia, Iași
16 mai 2015
Video by Asofronie

duminică, 1 mai 2016

Și dacă Hristos n-a înviat - de Vladimir Pustan

CiresariiTv
1 mai 2016

Dumnezeu care mișcă pietrele - de Nicolae.Geantă

Dumnezeul care mișcă pietrele
Text: Marcu 16:1-6

Inventio
Hristos a înviat! Hristos Anesti!

Planul A al Satanei a fost Crucificarea romană. Hristos să rămână pe Cruce și să fie mâncat de păsări. Planul B era strateagia preoților: după ce va muri Hristos, să fie aruncat în Valea Hinam, la gunoaie. Să i se ardă trupul. Dar Iosif din Arimateea le-a dejucat planul. Hristosul trebuia să învieze întrup!

Planul C al Diavolului a fost să sigileze piatra mormântului. Să nu intre nimeni. Dar Dumnezeu a dat-o la o parte. Să intre oricine! Inclusiv preoții ce Te-au răstignit? Romanii? Inclusiv răii, ateii, vameșii și prostituatele? Da, zice Hristos, inclusiv Satana!

"Ce-ai vrea să spună Isus despre un mort?". "Uite-l că mișcă!"
Avem un Dumnezeu care mișcă. El nu doarme, nici nu dormitează (Ps. 121:4), "s-ar putea ca urechea lui să nu audă?". Mișcă Cerul, stelele, mișcă pământul și orice ființă. Chiar și pietrele sunt mișcate de Dumnezeu. Și dacă poate asta cum nu poate schimba inimi?

A trecut cel mai negru Sabat. Era duminică dimineață. Încă întuneric, zice Ioan 20:1. Era întuneric de vineri după amiază!
Întineric din cauza negării lui Petru.
Întuneric din cauza trădării ucenicilor.
Întuneric din cauza lașității lui Pilat.
Întuneric din cauza suferinței lui Hristos.
Întuneric din cauza orbirii preoților.
Întuneric din cauza satisfacției lui Satan.
Întuneric peste tot.

Hristos a înviat! Hristos Anesti!

Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi..., ci cu azimile curăţiei şi adevărului!
(1 Corinteni 5:8)
Să aveţi sărbători pline de lumină!
Şi binecuvântări sfinte de la Hristosul înviat!