youtube

sâmbătă, 18 martie 2017

Excelența Sa, Păstorul - de Nicolae.Geantă

Excelența Sa nu are cont în bancă. Nici afaceri prospere. Nici lanțuri de magazine. Nu are vilă cu piscină. Nici samovar. Dar are suflet cât Calea Lactee. Și fața brăzdată de riduri născute prematur. Și fire albe de păr, multe, prea multe, deși buletinul său vorbește o altă limbă. Semne de la generațiile ce au fost, de la cele care sunt. Poverile și mărturisirile semenilor i-au umplut cu vârf desaga ce-o trage anevoios după el înspre Cruce. N-o ușurează, n-o abandonează, deși abia mai poate înainta. E responsabil. Pentru ce vorbește. Și mai ales pentru ce face.

Excelența Sa păstorul ”trudeşte viaţa-ntreagă la secera ascuţită a lunii, semănând apoi pulberi de aur peste seminţele ce stau să-ncolţească”, ar spune R. Kipling. Nopțile și le petrece meditând, diminețile stă de mână cu Dumnezeu la un ceai, iar sâmbetele seara se face Robinson Crusoe. Nu are lacrimi câte cereri de mijlocire a primit. Nici batiste suficiente pentru cei ce vor să fie atinși.


Excelența Sa păstorul simte lunea pe la prânz amar în papilele gustative. Criticii, deseori, sunt mult prea asprii cu el. E ca un pui de cerb în bătia puștii. Uneori ochelarii i se umplu de brumă când unuia ce i-a făcut doar bine îi răspunde cu monedă neconvertibilă în frumos. Alteori tresare de bucurie ca un prunc, când un necunoscut își ridică pălăria salutând politicos. ”Mulțumesc pentru sfaturi pastore! Mi-ați schimbat viața!”

Excelența Sa își sacrifică timpul copiilor săi pentru copiii altora. Concedii cu familia nu are. De fapt toate holiday-urile sale sunt zile de muncă, de trudă pentru cei din jur. El e lumânarea ce se consumă arzând, ar zice L. Rebreanu.

Excelența Sa păstorul nu iese niciodată la pensie. Inima lui bate la bătrânețe ca la douăzeci de ani. Inima e mugur înfrunzit, dar trupul s-a scurs încet în clepsidra Celui Preaînalt. Excelența Sa nu știe că pe zi ce trece se aseamănă cu îngerii. Și nici aripile nu și le vede crescând...

Excelența Sa păstorul va păși într-o zi pe marea de sticlă. Cu alăutele lui Dumnezeu în mâîni. Apoi, va lăsa capul în jos să fie încununat cu lauri de veșnicie!

Apreciați păstorii Domnului! Nu sunt excelenți, dar Dumnezeu le-a oferit din Excelența Sa... Cunoașteți deja: Dumnezeu nu face risipă! Și nici nu greșește!


Nicolae.Geantă

Un comentariu:

  1. Ce sunt holiday-urile?...just a rhetorical question ;)
    ...ducem lipsa de păstori, in schimb avem din plin pastori, predicatori, oratori, manageri de turma sau organizatie.
    Nu fiti dintre acestia!

    Domnul sa va dea intelepciune si pricepere de la El, pentru a face doar lucrarea Lui si nu una izvorata din dorinta de afirmare!

    PS: poate este nevoie sa luati o pauza, dvs, acestia care simtiti nevoia, pentru a evalua din cand in cand lucrarea in care va implicati, astfel incat sa nu ajungeti sa afirmati ca "rezultatele va recomanda"...afirmatie care nu ma asteptam sa o aud de la un slujitor;

    RăspundețiȘtergere