Iepuri cu coşuri de ouă. Ouă desenate cu iepuri. Iepuri cu ouă în cârcă. Ouă cu peisaje de primăvară. Iepure cu fular, iepure cu sacul de daruri în spate (ca moşul de Crăciun!), traiste stil ou, târne cu iepuri cocoţaţi peste ouăle vopsite. Ouă desenate cu tot felul de semne. Fără nici o semnificaţie însă. Iepuri în poziţie şmecherească, salutând. Ouă cu grădini de vară înflorite. Iepuri plantând flori ori jonglând cu ouă roşii. Ouă cu iepuri ascunşi printre copaci. Ba chiar o grădină cu morcovi, şi-un iepure savurând din ei. E-o expoziţie cu desene de Paşti! În holul celui mai mare liceu din localitate! Şi-n multe alte şcoli...
În office-ul meu, pe birouri, stau cruci peste ouă. Şi ouă printre cruci. Cruci treflate, cruci drepte, cruci pitice. Cruci din chibrituri, din paie, din beţe, din ebonită, din nasturi. Negre, arse la foc sau lăcuite. Ba chiar o cruce din cioburi de oglindă, lipite pe un carton verde. Ouăle sunt desenate cu carioca, cu markerul, au ochi, cozi, nas sau căciuli. Un ou, pe care e lipit chipul Lui Hristos, stă atârnat d’un lănţic, de’o cruce. Un altul ceva mai încolo, vărgat în alb şi albastru. Ca un tricou de la Steaua. Pe unul roz, deschis şi decolorat, e scris cu marker negru: Paşte fericit!
Privind cele de mai sus, am înţeles de ce nu mai există respect. Faţă de părinţi, de copii, de profesori, de bătrâni ori de tineri. Faţă de aproapele. De cel lângă care trăieşti, sau cu care trăieşti. Am înţeles de ce nu sunt păstrate valorile, spiritualitatea, cinstea, dreptatea, de ce nu ştim să iertăm. De ce e societatea răvăşită în gânduri, în idei, în comportament. De ce fură oamenii “cu acte”, de ce e înşelat statul, de ce există corupţie, de ce se încalcă legile. Simplu : nu ne raportăm decât la modele.
Când trece iepurele pe ecran în ziua de Paşti, nu mă mai gândesc la păcatele mele. La greşelile pe care le fac faţă de cei din jur, la tensiunile ce le generez, la semenii care aşteaptă să le văd durerea, să-i ajut, să intervin. Dacă de sărbătoarea Învierii, şcolile sunt pline de desene ca mai sus, magazinele îmi oferă urechiaţi din ciocolată iar pressa mă îmbuibă de reclame cu iepuraşi ascunşi prin grădina cu ouă, nu sunt motivat să meditez, să mă autoevaluez. Nu îmi schimb viaţa, caracterul. Dar dacă-L privesc pe Iisus, atârnat pe o cruce, cu cununa de spini pe cap, sângerând, cu piroanele în palme, eu întreb : «de ce a trebuit să moare, să sufere, nevinovat »? Şi zic : « Iisuse, ai putut să ierţi, să suferi, să plângi pentru oameni, să mori pentru ei. Şi pentru mine. Iar eu, nu reuşesc nimic. Ajută-mă să mă ridic!». Apoi, încerc să urc, puţin câte puţin, zi de zi… Până voi reuşi. Fiindcă idealul meu nu va e stimulat de un iepure ori de’un ou colorat, ci de-un Iisus pe o cruce. Voi avea o viaţă asemeni Lui. Iar societatea mea va învia, va înflori: Nu se va stinge.
Asta nu-i o filosofie a mea. E un conceptul divin, care mă învaţă să trăiesc fericit. Suntem educaţi în marketing, în management, în dezvoltare durabilă, în matematicii superioare, în filosofii, politologii ori religii, dar nu vrem să ne educăm în Dumnezeu. Şi, în loc să aducem oamenii aproape de El, prin desene cu iepuri, prin expoziţii cu ouă şi cruci din chibrituri, prin felicitări cu urechiaţi, nu facem decât să-i îndepărtăm şi mai mult. Iar rezultatul? E cavasiprezent: avortul, divorţul, certurile, violenţa, beţia, orgia sexuală, dezmăţul, degradarea morală, socială, prostul gust, grobianismul, egoismul, promovarea nonvalorii.
Am scris, pentru că aud şi văd promovându-se atât de multe tradiţii şi obiceiuri de Paşti, atât de multe superstiţii. Dar nimic despre Înviere. Am scris pentru ca cine are ochi să citească, iar cine are urechi să audă. Să intre în biserică. Să mediteze. Iar salutul românilor de acest Paşti să nu mai fie “Happy Easter” (pentru că Easter vine de la numele unei zeiţe saxone păgâne, care a protejat iepurele care făcea ouă!), ci să răsune din toate piepturile (şi inimile): “Hristos Anesti” (pentru că Hristos a înviat. Adevărat)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu