Citeam undeva că un împărat, vizitându-și supușii, vede într-un
oraș o țintă în mijlocul căreia era înfiptă o săgeată. Câțiva kilometri mai
încolo o altă săgeată înfiptă în punctul central al țintei. După încă douăzeci
de asemenea ținte cere să-l vadă pe renumitul arcaș. ”Nu se poate”, îi spune
dregătorul orașului, ”pentru că este un prost”. ”Dar cum poate un prost să aibă
atâta iscusință?”, se miră împăratul. ”Nimic mai simplu. Înfige mai întâi
săgeata apoi deseneză ținta în jurul ei”.
Oare e prostie sau maximă deșteptăciune? Nu ne îmbolnăvim de
stomac și de cap încercând perfecțiunea când de fapt goana după punctul central
nu-i decât aprigă vânare de vânt?
De ce n-am alege noi să forțăm ca împrejurările să se așeze
cuminți în vârful săgeții împlântate? Oare nu-i ajunge zilei necazul ei, oare
nu-i perfecținea în cer, oare nu-i viața ca o săgeată strâmbă pe care zadarnic
încerci să o fixezi unde vrei, când vânturile sunt puternice, mâna slăbită,
ochii înlăcrimați?
Cum reușeau dacii noștri să tragă cu săgețile spre cer și să
nimerească întotdeauna norii dolofani și să aducă ploaia prin înțeparea
acestora chiar dacă ploaia venea după trei săptămâni?
Cum a reușit un soldat din Biblie să ucidă un împărat
trăgând la întâmplare o ultimă săgeată pentru a-și îndeplini norma?
Mă opresc aici întrucât întrebările se nasc mai repede decât
răspunsurile. Iar la Termopile erau atâtea săgeți pe cer încât Leonidas a
luptat la umbră.
Vladimir_Pustan
Daca "întrebarile se nasc mai repede decât raspunsurile" înseamna ca înca esti doar la vârsta adolescentei (vârsta întrebarilor, incertitudinilor, ambiguitatii relative)
RăspundețiȘtergereUn om a lui Dumnezeu (matur) are raspunsuri absolute la toate întrebarile aparute în viata, prin "ungerea" Duhului Sfânt.
"Dar voi ati primit ungerea din partea Celui Sfâtn si stiti orice lucru." - 1 Ioan 2:20 -